Credit agreement unfair-term case transferred from High Court to Court of Appeal on jurisdictional grounds after threshold struck down.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30 septembrie 2014 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A. şi D. prin mandatar C. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 6.1 - Rambursare, a contractului de credit nr. x din 15.02.2008, să dispună înlocuirea acesteia în sensul de a stabili ca restituirea ratelor creditului are în vedere valoarea schimbului valutar de la data încheierii convenţiei, să dispună obligarea pârâtei să adapteze contractul de credit în sensul recalculării ratelor la cursul CHF din ziua încheierii contractului de credit, să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite în plus în baza clauzei abuzive anterior menţionate, cu dobânda legală aferentă, începând cu data încheierii convenţiei şi până la înlocuirea ei efectivă, să constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 5.1 lit. b) şi c) privind comisionul de acordare şi cel de administrare, art. 5.2 din contractul de credit nr. x din 15.02.2008 şi actele adiţionale la acesta, să dispună înlăturarea acestora din contractul menţionat şi din actele adiţionale, să constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 5.1 lit. f) (privind comisionul de reeşalonare) din actele adiţionale nr. 1, 2 şi 3 la contractul de credit nr. x din 15.02.2008, să dispună înlăturarea acesteia din cuprinsul actelor adiţionale la contractul de credit menţionat, să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate în contul comisioanelor de acordare, a celui de administrare şi a celui de reeşalonare, percepute în mod abuziv, cu dobânda legală aferentă, începând cu data încasării lor şi până la data restituirii efective a acestora, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 44 din 08.05.2015 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2014, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Focşani, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe sub acelaşi număr, la data de 16.06.2015.

Prin sentinţa civilă nr. 1923 din 01 octombrie 2015 pronunţată de Judecătoria Focşani, instanţa a admis, la rândul său, excepţia necompetenţei materiale, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Focşani şi Tribunalul Vrancea, a suspendat din oficiu judecata şi a înaintat dosarul nr. x/2014 instanţei competente să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, respectiv Curtea de Apel Galaţi.

Prin sentinţa civilă nr. 23/F.- C.C. din 27 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focşani, cauza fiind din nou înregistrată pe rolul acestei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 9330 din 01 noiembrie 2016, Judecătoria Focşani a admis în parte acţiunea şi a constatat caracterul abuziv al clauzelor cuprinse la art. 5.1 lit. b) şi c) din contractul de credit şi de garanţie nr. x/15.02.2008 şi pe cale de consecinţă a dispus eliminarea lor din contract cu obligarea pârâtei la plata echivalentului în RON a sumelor achitate cu titlu de comision de acordare şi comisionul lunar de administrare cu dobânda legală aferentă, de la data pronunţării până la achitarea efectivă.

Au fost respinse celelalte capete de cerere.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, atât reclamanţii cât şi pârâta.

Prin decizia civilă nr. 345 din 14 noiembrie 2017, Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal a admis apelurile declarate de apelanţii A., B., C. S.A. prin SCP E. şi D. prin mandatar C. S.A., împotriva sentinţei primei instanţe.

A schimbat, în parte, sentinţa, iar în rejudecare, pe fond a înlăturat dispoziţiile cu privire la caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 51 lit. b) - comision de acordare, din contractul de credit nr. x/15.02.2008 şi pe cale de consecinţă, obligarea C. S.A., de a restitui suma încasată cu acest titlu.

A constatat caracterul abuziv şi pe cale de consecinţă nulitatea absolută a clauzelor prevăzute de art. 5.1 lit. f) referitor la comisionul aferent serviciilor suplimentare solicitate în mod expres de client sau altfel denumit, comision de reeşalonare credit, prevăzut în actele adiţionale nr. x din 5.11.2017 şi 27.05.2013 .

A dispus restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de reeşalonare credit, cu dobânda legală aferentă, începând cu data încasării şi până la restituirea efectivă.

A constatat caracterul abuziv şi pe cale de consecinţă nulitatea clauzei prev. de art. 6.1 din contract prima ipoteză referitoare la moneda creditului.

A stabilizat cursul de schimb valutar CHF - RON şi a dispus conversia în RON a creditului, pentru efectuarea plăţilor în termenul contractului de credit precizat la cursul BNR, valabil la data când cursul CHF s-a majorat cu 10% faţă de valoarea de la data la care a fost acordat împrumutul 15.02.2008;

A dispus restituirea sumelor încasate cu acest titlu, începând cu data încasării şi până la data achitării integrale, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei cu privire la comisionul de administrare şi respingând ca neîntemeiată cererea cu privire la disp. art. 5.2, din contract.

A obligat pârâta la plata onorariului de avocat către reclamant în sumă de 600 RON.

Prin decizia civilă nr. 184/R din 20 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Galaţi, invocată de instanţă din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentele C. S.A. şi D. împotriva deciziei civile nr. 345 din data de 14 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimaţii A. şi B., în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Vrancea, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, astfel cum rezultă din sentinţa civilă nr. 23/F.- C.C. din 27 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, prin care s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focşani, reţinându-se că valoarea pretenţiilor reclamanţilor se ridică la suma de 133.558,952 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

Totodată, este de reţinut că prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi în consecinţă, a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel."

În aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Vrancea revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Galaţi, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, privind soluţionarea recursului declarat de recurentele-pârâte C. şi D. PRIN MANDATAR C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 345 din 14 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Galaţi.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05.10.2018.