Jurisdictional gap for appellate review of low-value civil claims after unconstitutionality of monetary threshold
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared itself incompetent to hear the appeal and referred the case to the Craiova Court of Appeal, effectively leaving the Tribunal's earlier dismissal of the bank's appeal intact for the time being. The dispute concerned a mortgage credit contract denominated in Swiss Francs, where the plaintiff challenged clauses as abusive, specifically seeking the annulment of compound interest calculations, the freezing of the exchange rate at the contract date, and the refund of a loan issuance commission. The key legal issue was jurisdictional, arising from a legislative gap after the Constitutional Court declared unconstitutional the provision that excluded appeals for monetary claims under 1,000,000 RON; the High Court applied Article 5 of the Code of Civil Procedure by analogy and cited its own subsequent uniform interpretation decision, ruling that the hierarchically superior instance to the Tribunal—namely the Court of Appeal—is the competent body to resolve appeals in cases with a value up to 200,000 RON.
Legislator headnote
AI generatedart. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 5 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; Jurisdictional gap for appellate review of low-value civil claims after unconstitutionality of monetary threshold: The dispute concerned a mortgage credit contract denominated in Swiss Francs, where the plaintiff challenged clauses as abusive, specifically seeking the annulment of compound interest calculations, the freezing of the exchange rate at the contract date, and the refund of a loan issuance commission. The key legal issue was jurisdictional, arising from a legislative gap after the Constitutional Court declared unconstitutional the provision that excluded appeals for monetary claims under 1,000,000 RON; the High Court applied Article 5 of the Code of Civil Procedure by analogy and cited its own subsequent uniform interpretation decision, ruling that the hierarchically superior instance to the Tribunal—namely the Court of Appeal—is the competent body to resolve appeals in cases with a value up to 200,000 RON.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for declining jurisdiction and referring the case to the competent Court of Appeal.
Procedural rule applied to determine the competent instance via analogy in the absence of a specific norm.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 18.10.2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.A. şi S.C. B. SA-SUCURSALA SLATINA, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa:
- să se constate clauza abuzivă cuprinsă la art. 6 pct. 6.1- 6.7 din contractul de credit ipotecar nr. x din 13.09.2006 încheiat cu S.C. B. S.A Suc. Slatina privind dobânda şi în consecinţă să se dispună anularea lor în sensul art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea 193/2000;
- să se constate clauza abuzivă cuprinsă la secţiunea dobândă din actele adiţionale la convenţia de credit nr. x din 13.06.2006;
- să se dispună modificarea Convenţiei de credit nr. x din 13.09.2006 în sensul înlăturării clauzelor cuprinse în art. 6 pct. 6.1- 6.7 precum şi din actul adiţional la secţiunea dobândă şi să insereze în contract o formulă clară de calcul a ratei dobânzii compusă din indicatorul de referinţă LIBOR CHF 3M+ marja băncii fixa care să se aplice în continuare în relaţia bancă-împrumutaţi;
- să se dispună obligarea pârâtelor să revizuiască dobânda în sens descrescător pe toată această perioadă de la majorarea abuzivă la o dobândă calculată în funcţie de o formulă clară de calcul a ratei dobânzii compusă din indicatorul de referinţă LIBOR CHF 3M şi marja băncii fixă;
- să se constate clauza abuzivă cuprinsă la art. 8 pct. 8.2 reprezentând comision acordare credit în cuantum de 792.85 CHF, fiind o clauză abuzivă conform Legii 193/2000, plătit peste cel de analiză a dosarului şi să se dispună restituirea sumelor de bani încasate sub acest titlu.
Totodată, a solicitat reclamanta constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserată în contractul de credit şi eliminarea acesteia; stabilizarea cursului de schimb CHF-leu pentru efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii, respectiv calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elveţian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului; obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate pe toată perioada de derulare a convenţiei de credit, în baza acestor clauze abuzive, cu titlu de plată nedatorată şi la plata dobânzii legale calculate la aceste sume de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la momentul plăţii efective.
Prin sentinţa civilă nr. 5730 din data de 05 iulie 2017 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. x/2016, s-a admis excepţia netimbrării petitelor notate cu cifre arabe: 2 şi 3 în cererea de chemare în judecată, referitoare la stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF/LEU de la data încheierii contractului de credit, respectiv calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON de la data încheierii contractului, pe întreaga perioadă contractuală şi obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite de reclamantă în baza acestor clauze abuzive.
S-au anulat ca netimbrate petitele notate cu cifre arabe: 2 şi 3 în cererea de chemare în judecată, referitoare la stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF/LEU de la data încheierii contractului de credit, respectiv calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON de la data încheierii contractului, pe întreaga perioadă contractuală şi obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite de reclamantă în baza acestor clauze abuzive, cu titlu de plată nedatorată.
S-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A.
S-a constatat caracterul abuziv al clauzei contractuale referitoare la comisionul de acordare credit stipulată la art. 8 pct. 8.2 din contractul de credit ipotecar nr. x din data de 13.08.2006 şi s-a dispus anularea clauzei abuzive respective.
Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantei suma percepută cu titlu de comision de acordare credit în cuantum de 792,85 CHF.
S-au respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Prin decizia nr. 98/2018 din 15 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia inadmisibilităţii apelului incident.
S-a respins apelul principal declarat de apelanta pârâtă B. S.A., în nume propriu şi ca reprezentant al B. S.A. - Sucursala Slatina, împotriva sentinţei civile nr. 5730 din data de 05 iulie 2017 pronunţată de Judecătoria Slatina.
S-a respins apelul incident declarat de apelanta reclamantă A., împotriva aceleiaşi sentinţe.
Împotriva deciziei sus-menţionate, a declarat recurs reclamanta A.
Prin adresa din 14.05.2018, Tribunalul Olt a înaintat dosarul cauzei spre soluţionarea recursului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Olt, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, chiar prin raportare la întreaga valoare a contractului, 31.714 CHF, reprezentând 131.353,04 RON la data formulării acţiunii.
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.
Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.
Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.
În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.
Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.
Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.
Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.
Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.
Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.
Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.
Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.
În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).
Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".
Totodată, este de reţinut că prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi în consecinţă, a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel."
În aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Olt revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Craiova, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, privind soluţionarea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 98/2018 din 15 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Craiova.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05.10.2018.