Jurisdictional gap for appeals against tribunal decisions in low-value civil cases following unconstitutional monetary threshold

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A. s-a solicitat să se constate caracterul abuziv şi pe cale de consecinţă, nulitatea absolută a următoarelor clauze contractuale înserate în convenţia de credit nr. x/24.01.2008 încheiată între D. SA- prin Sucursala Dej, în calitate de împrumutătoare şi reclamanţi în calitate de împrumutaţi, respectiv:

- art. 4.1 din Condiţiile Generale ale Convenţiei, conform căruia" 4.1. Orice plată efectuată în baza Convenţiei se va face în moneda creditului, cu excepţia cazurilor menţionate expres în condiţiile speciale. Plăţile vor fi efectuate conform "scadenţarului"(listei plăţilor pentru rambursarea creditului, a dobânzii şi altor costuri) ce constituie anexa la prezentul contract"

- art. 4.2 din Condiţiile Generale ale Convenţiei, conform căruia" 4.2. Împrumutatul autorizează banca să efectueze plata sumelor datorate(rate/anuităţi/dobânzi/comisioane/alte costuri) în baza convenţiei, prin debitarea automată la scadenţe a contului corespunzător monedei creditului, pe care este obligat să îl alimenteze cu sumele datorate."

- art. 4.3 din Condiţiile Generale ale Convenţiei, conform căruia" 4.3. dacă împrumutatul nu are în conturi sume suficiente în moneda creditului, banca are dreptul, dar nu şi obligaţia de a efectua dacă este cazul, schimbul valutar în numele şi pentru împrumutat, utilizând cotaţiile proprii, completând documentele aferente schimbului valutar, în scopul stingerii obligaţiilor de plată scadente, fiind autorizată în acest sens prin efectul prezentei convenţii; Banca poate debita cu suma corespunzătoare orice cont al împrumutatului de disponibilităţi sau de depozit(chiar neajuns la termen) în scopul menţionat anterior) Eventualele diferenţe de curs valutar sunt şi vor fi suportate de împrumutat". Să se dispună obligarea pârâtei să elimine clauzele menţionate la pct. 1 ca urmare a constatării nulităţii lor absolute. Să se dispună obligarea băncii să stabilizeze cursul de schimb al monedei creditului(CHF) la valoarea pe care aceasta monedă a avut-o la momentul acordării creditului, (1 CHF = 2.357 Ron) valoare valabilă pe toată perioada contractuală:

S-a solicitat să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu consecinţa obligării pârâtei la plata către reclamanţi a sumelor provenite din diferenţa de curs valutar, pentru perioada cuprinsă între momentul semnării contractului şi data plăţii, ca urmare a rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în prezentul dosar, plus dobânda legală aferentă acestor sume şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1169/2016 din 15 decembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Dej, s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A.

Totodată, în temeiul art. 196 C. proc. civ., s-a constatat că reclamanţii nu au precizat valoarea obiectului petitului nr. 4 din acţiune astfel cum prevede art. 194 lit. c) C. proc. civ. şi s-a dispus anularea acestuia.

Prin decizia civilă nr. 1842/A/2017 din 18 decembrie 2017, Tribunalul Specializat Cluj a respins apelul formulat de apelanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1169/2016 pronunţată la data de 15 decembrie 2016 de Judecătoria Dej, pe care a păstrat-o în întregime.

Împotriva deciziei menţionate anterior, au declarat recurs reclamanţii A. şi B.

Prin adresa din 24.05.2018, Tribunalul Specializat Cluj a înaintat dosarul cauzei spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Specializat Cluj, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, chiar prin raportare la întreaga valoare a contractului, 48.000 CHF echivalentul sumei de 195.691,2 RON la data introducerii acţiunii.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

Totodată, este de reţinut că prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi în consecinţă, a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel."

În aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Specializat Cluj revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Cluj, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, privind soluţionarea recursului declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1842/A/2017 din 18 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05.10.2018.