Competence of the High Court of Cassation and Justice for cassation appeals against Tribunal decisions in claims up to 200,000 RON following the unconstitutionality of Law No. 2/2013 transitional provisions

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi la data de 21.10.2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi B. S.A., Sucursala Galaţi, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună următoarele:

1. să se constate nulitate absolută parţială a contractului de credit nr. x din 03.09.2007, fiindcă conţine clauze abuzive în înţelesul prevederilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, să se constate nulitatea clauzelor abuzive menţionate la următoarele dispoziţii contractuale:

1.1.clauza prevăzută la art. 8.1 din contractul de credit privind comisionul de întocmire dosar raportat la faptul că acesta este abuziv şi încalcă prevederile Legii nr. 193/2000, anularea acestei clauze şi obligarea pârâtelor la restituirea către reclamant a sumei de 600 de RON reprezentând comisionul de întocmire dosar încasat la data acordării creditului, actualizată cu dobânda legală de la data de 03.09.2007 şi până la plata efectivă

1.2. clauza prevăzută la art. 8.2. din contractul de credit privind comisionul lunar de gestiune a creditului în procent de 0, 3% din valoarea creditului raportat la faptul că acesta este abuziv şi încalcă prevederile Legii nr. 193/2000, anularea acestei clauze şi obligarea pârâtelor la restituirea către reclamant a sumei de 4341, 25 de RON reprezentând comisionul lunar de administrare a creditului, actualizată cu dobânda legală de la data de 03.09.2007 şi până la plata efectivă

1.3. clauza prevăzută de art. 9.2. din contractul de credit privind comisionul pentru nerespectarea clauzelor contractuale raportat la faptul că acesta este abuziv şi încalcă prevederile Legii nr. 193/2000, anularea acestei clauze şi obligarea pârâtelor la restituirea către reclamant a sumei de bani reprezentând comisionul pentru nerespectarea clauzelor contractuale, încasat la data acordării creditului, actualizată cu dobânda legală de la data de 03.09.2007 şi până la plata efectivă

1.4. clauza privind perceperea "dobânzii penalizatoare" pentru sume restante, penalităţi de întârziere, art. 9.1. din contract-3% +dobânda curentă

1.5. în temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, cu modificările ulterioare, solicită să fie obligate pârâtele la modificarea convenţiei de credit, în sensul eliminării acestor clauze abuzive din contract, fiindcă creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor

2. să fie obligate pârâtele să plătească reclamanţilor daune morale în cuantum de 3000 de RON pentru inserarea cu rea-credinţă a clauzelor abuzive în contractul de credit şi pentru suferinţa psihică cauzată acestuia pe parcursul derulării contractului

3. obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate de acest proces reprezentând contravaloarea taxelor judiciare de timbru, a timbrelor judiciare, a onorariului expert şi altele asemenea, în temeiul art. 453 din C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 9435 din 23 decembrie 2016 a Judecătoriei Galaţi, a fost admisă în parte cererea formulată şi s-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a următoarelor clauze cuprinse în contractul de credit nr. x din data de 03.09.2007 din condiţii particulare:

- clauza prevăzută în art. 8 privind comisionul de întocmire dosar şi comisionul lunar de gestionare a creditului în procent de 0, 3% din valoarea creditului

- clauza prevăzută în art. 9 privind dobânda penalizatoare şi comisionul pentru nerespectarea clauzelor contractuale.

S-a dispus înlăturarea din contractul de credit nr. x din data de 03.09.2007 a clauzelor contractuale constatate ca fiind abuzive.

Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului sumele achitate cu titlu de comision de întocmire dosar, de comision lunar de gestionare a creditului şi de comision pentru nerespectarea clauzelor contractuale, sume ce vor fi calculate potrivit prevederilor art. 628 alin. (2) din C. proc. civ. plus dobânda legală aferentă acestora de la data reţinerii şi până la data plăţii efective şi integrale.

De asemenea, au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată cu aplicarea art. 453 alin. (2) din C. proc. civ. şi au fost respinse restul pretenţiilor formulate de reclamant ca fiind nefondate.

Prin decizia civilă nr. 428 din 05 decembrie 2017, Tribunalul Galaţi a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 9435 din 23 decembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Galaţi.

A schimbat în parte sentinţa civilă nr. 9435 din 23 decembrie 2016 a Judecătoriei Galaţi şi, în rejudecare:

- a respins ca nefondată cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzei prevăzute în art. 8 din contractul de credit nr. x/03.09.2007 referitor la comisionul de întocmire dosar şi cererea de restituire a sumelor încasate cu titlu de comision de întocmire dosar;

- a respins ca nefondată cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzei prevăzute în art. 9 din contractul de credit nr. x/03.09.2007 referitor la dobânda penalizatoare.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Prin decizia civilă nr. 151/R din 18 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Galaţi şi, în consecinţă, s-a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 428 pronunţată în data de 05 decembrie 2017 de Tribunalul Galaţi, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Galaţi, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, chiar prin raportare la întreaga valoare a contractului, 30.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

Totodată, este de reţinut că prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi în consecinţă, a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel."

În aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Galaţi revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Galaţi, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, privind soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 428/A/2017 din 05 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Galaţi.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05.10.2018.