Consumer credit contract abuse: jurisdiction of Court of Appeal after Constitutional Court invalidation of higher-value appeal threshold

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 27.07.2015 sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa:

1. să constate caracterul de clauză abuzivă cu privire la dispoziţiile pct. 5, teza finală din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x/08.11.2007 privind sintagma după această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile B., la care se adaugă 1,50.

2. să constate caracterul de clauză abuzivă cu privire la dispoziţiile pct. 9 lit. a) din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x/08.11.2007 prin care se impune un comision de acordare credit de 2,5%;

3. să constate caracterul de clauză abuzivă cu privire la dispoziţiile pct. 9 lit. b) din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x/08.11.2007 prin care se impune un comision de administrare de 26 euro/lunar, reprezentând 0,05% din valoarea creditului prevăzută la punctul 1 din contract;

4. să constate caracterul de clauză abuzivă cu privire la dispoziţiile pct. 8.4 din Condiţiile generale de creditare - Anexa la Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x/08.11.2007 cu privire la declararea scadenţei anticipate a creditului dacă valoarea garanţiilor constituite a devenit neacoperitoare;

5. să oblige pârâtul la eliminarea clauzelor abuzive;

6. să oblige pârâtul la restituirea sumelor achitate ca urmare a constatării caracterului abuziv a acestor clauze contractuale, actualizate cu dobânda legală, calculată de la data achitării fiecărei sume, din momentul semnării contractului şi până la data restituirii.

Prin sentinţa civilă nr. 2628 din 02 martie 2016 pronunţată de Judecătoria Constanţa, s-a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1707 din 18 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, s-a admis apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2628 din 02 martie 2016 a Judecătoriei Constanţa.

A fost schimbată în tot sentinţa apelată în sensul că s-a admis acţiunea.

S-a constatat caracterul abuziv al dispoziţiilor art. 5 din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x din 08 noiembrie 2007, teza finală, conform căreia "după această dată dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă care se afişează la sediile B., la care se adaugă 1.50".

S-a constatat caracterul abuziv al clauzei cuprinse de art. 9 lit. a) din contract privind comisionul de acordare credit şi al clauzei cuprinse la art. 9 lit. b) privind comisionul de administrare.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzei cuprinse la art. 8.4 din condiţiile generale de creditare cu privire la declararea scadenţei anticipate a creditului dacă valoarea garanţiilor constituite a devenit neacoperitoare.

S-a constatat nulitatea absolută a acestor clauze.

A fost obligată pârâta să restituie reclamantului sumele de bani achitate în temeiul clauzelor declarate abuzive şi a dobânzilor legale aferente de la data achitării fiecărei sume şi până la data restituirii astfel cum au fost stabilite prin raportul de expertiză efectuat în cauză respectiv: 3382,67 euro comision de administrare, 1300 euro comision de acordare credit, 3377,07 euro diferenţă de dobândă şi dobânzile legale aferente acestor sume respectiv 689,09 RON dobândă aferentă sumelor reţinute cu titlu de comision şi 35187,65 RON dobândă aferentă sumelor achitate în plus cu titlu de dobândă.

Împotriva deciziei sus-menţionate, a declarat recurs recurenta-pârâtă B. S.A.

Prin adresa din 18.05.2018, Tribunalul Constanţa a înaintat dosarul cauzei în vederea soluţionării recursului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Constanţa, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată şi expertiza efectuată în cauză (70.804,44 RON compusă din 8.059,74 euro x 4,4191 = 35.616,79 RON plus 35.187,65 RON).

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

Totodată, este de reţinut că prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi în consecinţă, a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel."

În aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Constanţa revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Constanţa, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, privind soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1707 din 18 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Constanţa.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05.10.2018.