Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4076/2018 AI generated

Jurisdiction declined and case remitted to Court of Appeal Craiova on material incompetence in CHF loan appeal.

Case Number Decizia nr. 4076/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the material incompetence exception and declined jurisdiction, sending the case to the Court of Appeal Craiova for the resolution of the defendants' appeal against the appellate decision; no further appeal is available. The underlying dispute concerned a consumer credit contract in Swiss francs, where the first-instance court had found currency-risk clauses (art. 2.4, art. 6.1 raportat la art. 6.1.3) abusive, ordered their partial nullity, froze the CHF-RON exchange rate at the contract date, required a new repayment schedule, denominated payments in RON, and ordered restitution of amounts overpaid due to exchange-rate fluctuations. The High Court held that, following Constitutional Court Decision No. 369/2017 declaring the 1,000,000 RON threshold unconstitutional, no statutory rule assigns such appeals to the High Court, so by analogy under art. 5(3) and art. 483(4) C. proc. civ., and consistently with the binding ruling in Decision No. 18/2018 (recurs în interesul legii), appeals against tribunal appellate decisions in claims valued up to 200,000 RON fall to the hierarchically superior court, i.e., the court of appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 5 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; Jurisdiction declined and case remitted to Court of Appeal Craiova on material incompetence in CHF loan appeal: The underlying dispute concerned a consumer credit contract in Swiss francs, where the first-instance court had found currency-risk clauses (art. 2.4, art. 6.1 raportat la art. 6.1.3) abusive, ordered their partial nullity, froze the CHF-RON exchange rate at the contract date, required a new repayment schedule, denominated payments in RON, and ordered restitution of amounts overpaid due to exchange-rate fluctuations. The High Court held that, following Constitutional Court Decision No. 369/2017 declaring the 1,000,000 RON threshold unconstitutional, no statutory rule assigns such appeals to the High Court, so by analogy under art. 5(3) and art. 483(4) C. proc. civ., and consistently with the binding ruling in Decision No. 18/2018 (recurs în interesul legii), appeals against tribunal appellate decisions in claims valued up to 200,000 RON fall to the hierarchically superior court, i.e., the court of appeal.

Keywords

AI generated
repayment of loan declining of jurisdiction payment order consumer contract currency partial claim

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 132 C. proc. civ.

Used to establish the court's lack of material jurisdiction and order the case to be sent to the competent court.

Art. 5 alin. (3) C. proc. civ.

Used to determine the competent court by analogy, as the basis for referring the case to the Court of Appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 5905 din 15 iulie 2016 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu, secţia Civilă, s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A., D. şi E., prin mandatar C. S.A.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale inserate în contractul de credit la art. 2.4, art. 6.1 raportat la art. 6.1.3 referitoare la risc valutar.

S-a constatat nulitatea absolută parţială a acestor clauze.

S-a dispus îngheţarea cursului de schimb valutar CHF-leu pentru efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, 12.02.2008, respectiv calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elveţian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului.

Au fost obligate pârâtele să elibereze un nou grafic de rambursare în acest sens.

S-a dispus denominarea în moneda naţională a plăţilor.

Au fost obligate pârâtele să restituie reclamanţilor sumele plătite în plus de către aceştia, reprezentând diferenţa de curs valutar, ca urmare a creşterii cursului CHF şi aplicării clauzelor de risc valutar.

Au fost obligate pârâtele la plata sumei de 200 RON cheltuieli de judecată către reclamanţi.

Prin decizia nr. 129/2018 din 20 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul pârâtelor D., E. şi C. S.A.

Împotriva deciziei menţionate anterior, au declarat recurs recurentele-pârâte D., E. şi C. S.A.

Prin adresa din 08.05.2018, Tribunalul Gorj a înaintat dosarul cauzei spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Gorj, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, astfel cum rezultă din încheierea din 6 mai 2016 a Judecătoriei Târgu Jiu, secţia Civilă prin care s-a respins excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, constatându-se că valoarea obiectului cererii de chemare în judecată este sub 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

Totodată, este de reţinut că prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi în consecinţă, a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel."

În aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Gorj revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Craiova, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursurilor, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, privind soluţionarea recursului declarat de recurentele-pârâte D., E. şi C. S.A. împotriva deciziei nr. 129/2018 din 20 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05.10.2018.