Jurisdiction for cassation appeal of appellate decision in commercial debt recovery under post-2013 Code of Civil Procedure value thresholds

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani la data de 10.09.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 10.460,89 RON, la care se adaugă penalităţile de întârziere de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere calculate la debitul restant de la data de 08.09.2015 până la data plăţii cât şi cheltuielile de judecată formată din:

- 6.316,55 RON reprezentând plata la facturile fiscale nr. x/20.02.2015; x/20.04.2015 şi x/20.05.2015 facturi neachitate;

- 4.144,34 RON penalităţi de întârziere conform art. 8 din contract calculate de la data scadenţei până la data de 08.09.2015, penalităţi facturate conform facturilor x/01.06.2015 şi nr. x/08.09.2015 şi solicită acordarea de penalităţi de 0,5% calculate de la data ultimei facturi de penalităţi până la data plăţii,

- Obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă de timbru şi onorariu avocaţial.

Prin sentinţa civilă nr. 1284 din 13 martie 2017 pronunţată de Judecătoria Botoşani, s-a admis în parte cererea precizată, având ca obiect pretenţii, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L; s-a respins cererea reconvenţională, formulată de pârâta-reclamantă B. S.R.L. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L., ca nefondată; a obligat pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte penalităţi în cuantum de 0,5% aferente debitului principal datorat de către pârâtă, în temeiul facturilor fiscale nr. x/20.02.2015, nr. x/20.04.2015 şi nr. x/20.05.2015 de la data împlinirii celor 10 zile de la data scadenţei şi până la data de 05.10.2015, conform art. 8 din contractul nr. x/13.11.2014, şi a obligat pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte suma de 2128 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu expert.

Prin decizia nr. 1026A din 10 octombrie 2017, Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., a schimbat în parte sentinţa civilă apelată în sensul că, a admis în parte cererea reconvenţională şi a obligat reclamantul - pârât S.C. A. S.R.L să restituie pârâtului - reclamant B. S.R.L. suma de 2.106,76 RON reprezentând garanţie, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate care nu sunt contrare prezentei decizii. Totodată, a obligat intimata să plătească apelantei suma de 168,70 RON reprezentând cheltuieli de judecată din prima instanţă şi apel constând în taxă judiciară de timbru.

Prin decizia nr. 82 din 18 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocate din oficiu, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1026A din 10 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Botoşani, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată precizată.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

Totodată, este de reţinut că prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi în consecinţă, a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel."

În aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Botoşani revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Suceava, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, privind soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. BOTOŞANI PRIN ADMINISTRATOR C. împotriva deciziei nr. 1026 din 10 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Suceava.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05.10.2018.