Jurisdiction for cassation appeal against first-instance ruling under 200,000 RON limit

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 02.04.2014, reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A. au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate caracterul abuziv al clauzelor prev. la art. 5, art. 6, art. 9 din contractul de credit bancar nr. x/16.10.2007, având ca obiect comisionul de risc, şi respectiv comisionul de administrare (pentru intervalul 16.10.2007-10.10.2007) în cuantum total de 26.509,63 RON; obligarea pârâtei la recalcularea creditului, cu toate spezele sale, după eliminarea comisioanelor/costurilor cu caracter abuziv şi pe cale de consecinţă, obligarea acesteia să emită noi grafice de rambursare conforme cu noua formă a contractului de credit dată de constatarea nulităţii absolute a clauzei contractuale prevăzute de art. 5, art. 6 şi art. 9 din contractul de credit; obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite în baza clauzelor contractuale constatate abuzive; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă 4782 din 5 aprilie 2016, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în sensul că a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a următoarelor clauze contractuale din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x/16.10.2007:

- pct. 5 din Condiţiile speciale doar în ceea ce priveşte menţiunea că dobânda este variabilă şi că dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile C., la care se adaugă 2,5 p.p.

- pct. 6 din Condiţiile speciale doar în ce priveşte menţiunea că în DAE sunt incluse comisionul de acordare credit şi de administrare, comisionul de urmărire riscuri precum şi alte costuri (orice alte costuri intervenite ulterior semnării acestui contract).

- pct. 9 lit. b), c), f) din Condiţiile speciale, dispunând totodată obligarea pârâtei sa restituie reclamanţilor sumele de: 357,83 Euro, în echivalentul în RON de la data plăţii conform cursului BNR, reprezentând dobânda curentă achitată în plus de către reclamanţi în perioada 10.11.2007-25.06.2015; 292,5 Euro, în echivalentul în RON de la data plăţii conform cursului BNR, reprezentând comision de acordare; 2.335,5 Euro, în echivalentul în RON de la data plăţii conform cursului BNR, reprezentând comision de administrare achitat de reclamanţi în perioada 10.11.2007-25.06.2015; 2.226 Euro, în echivalentul în RON de la data plăţii conform cursului BNR, reprezentând comision de urmărire riscuri achitat de reclamanţi în perioada 10.11.2007-25.06.2015 şi respingând capătul prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la recalcularea creditului şi la obligarea de a emite noi grafice de rambursare, ca rămas fără obiect.

Prin decizia civilă nr. 1610/2017 din 03 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis apelul formulat de apelanta C. S.A. împotriva sentinţei primei instanţe, a fost schimbată în parte sentinţa, după cum urmează:

S-a constatat caracterul abuziv al clauzei inserate la art. 5 din contractul de credit nr. x/16.10.2007, secţiunea condiţii speciale, în ceea ce priveşte sintagma " dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile C.".

S-a respins ca neîntemeiată solicitarea de restituire a sumelor achitate în temeiul acestei clauze.

S-a respins ca neîntemeiată cererea de constatare a caracterului abuziv în privinţa clauzelor contractuale inserate la art. 6, art. 9 lit. b), c) şi f) condiţii speciale şi cererea subsecventă de restituire a sumelor achitate în temeiul acestora.

S-au menţinut restul dispoziţiilor din sentinţa apelată, care nu contravin prezentei decizii.

S-a admis cererea de restituire contravaloare taxă de timbru nedatorată de apelantă, respectiv restituirea către aceasta a sumei de 1920,75 RON (valoarea corectă a taxei de timbru fiind în cuantum de 719,13 RON).

S-a admis în parte cererea apelantei de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de promovarea apelului. Au fost obligaţi în solidar intimaţii la plata sumei de 719,13 RON cu titlul de contravaloare taxă de timbru datorată în apel şi 2000 RON cu titlul de onorariu avocat, în total la plata sumei de 2719,13 RON.

Împotriva deciziei sus-menţionate, au declarat recurs recurenţii-reclamanţi A. şi B.

Prin decizia civilă nr. 381 R din 13 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Bucureşti, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată precizată.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

Totodată, este de reţinut că prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi în consecinţă, a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel."

În aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Bucureşti revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, privind soluţionarea recursului declarat de recurenţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1610/2017 din 03 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05.10.2018.