Maintenance-fee claim sent to Court of Appeal as High Court lacks jurisdiction over low-value appeal

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28.01.2014 sub nr. x/2014 pe rolul Judecătoriei Constanţa, reclamanta S.C A. S.R.L a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C B. S.R.L obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 48.752,52 RON reprezentând cheltuieli de întreţinere pentru spaţiile comune şi proprietatea exclusivă şi taxă de administrare, a sumei de 18.885,10 RON reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului principal calculate de la data scadenţei şi până la 31.12.2013, precum şi în continuare, de la 01.01.2014 şi până la achitarea debitului, cu consecinţa obligării la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din data de 16.06.2014, reclamanta a depus precizări cu privire la obiectul cererii ca fiind de 59.829,58 RON reprezentând cheltuieli de întreţinere pentru spaţiile comune şi proprietatea exclusivă şi taxă de administrare şi 32.253,94 RON penalităţi de întârziere calculate până la data de 31.05.2014, precum şi în continuare, de la 01.06.2014 până la achitarea debitului, cu menţiunea că facturile anexate au fost emise până în luna februarie 2014.

Prin sentinţa civilă nr. 7057 din 02.06.2016 a Judecătoriei Constanţa, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată şi s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 32.879,28 RON, reprezentând remuneraţie administrator pentru perioada mai 2012- februarie 2014, calculată conform art. 5.1 din contractul de administrare şi management imobiliar nr. x/24.04.2012.

A obligat pârâta şi la plata sumei de 18.754,64 RON reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului principal - remuneraţie administrator, pentru perioada mai 2012- decembrie 2012, la care se adaugă penalităţi de întârziere în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere, aferente debitului principal remuneraţie administrator, calculată conform art. 5.1 din contractul de administrare şi management imobiliar nr. x/24.04.2012, în continuare, începând cu luna ianuarie 2013 şi până la achitarea efectivă a acestui debit. De asemenea, pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 13.725,18 RON, reprezentând contravaloare cheltuieli spaţii comune şi a sumei de 224,90 reprezentând contravaloare cheltuieli spaţii exclusive, pentru perioada mai 2012- februarie 2014, precum şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 17.321,06 RON aferent debitului principal-cheltuieli spaţii comune şi spaţii exclusive, pentru perioada mai 2012- februarie 2014 şi a penalităţilor de 0,15% pe zi de întârziere calculate în continuare, din februarie 2014 şi până la achitarea efectivă a acestui debit, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 892 din 31 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, s-au respins ca neîntemeiate apelurile reclamantei şi pârâtei.

Împotriva sentinţei menţionate anterior, a declarat recurs recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 45 din 23 aprilie 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Constanţa, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

Totodată, este de reţinut că prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi în consecinţă, a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel."

În aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Constanţa revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Constanţa, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, privind soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 892 din 31 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Constanţa.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05.10.2018.