Delictual liability for breach of statutory decontamination obligation in public procurement dispute

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 7985/16.12.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a civilă în dosarul nr. x/2011 s-a respins cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată formulată de reclamanta Asocierea dintre A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.A., D. S.R.L. şi E. S.A. reprezentată de liderul acesteia A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţa a reţinut că prin decizia civilă nr. 1402/01.06.2012 pronunţată de Curtea de apel Bucureşti, secţia a VI a civilă a fost admis recursul formulat de recurenta A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., a fost casată în parte sentinţa civilă nr. 2410/24.02.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a civilă şi au fost trimise spre rejudecare aceleiaşi instanţe capetele de cerere privind daunele interese şi daunele cominatorii, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

S-a învederat că, având în vedere considerentele deciziei menţionate mai sus şi prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. 1865, tribunalul a fost învestit numai cu soluţionarea capetelor de cerere privind acordarea daunelor interese pe alt temei decât contractual şi privind daunele cominatorii.

S-a menţionat că la data de 16 iunie 2009 a fost încheiat între reclamanta Asocierea dintre A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.A., D. S.R.L. şi E. S.A. reprezentată de liderul acesteia A. S.R.L., în calitate de executant şi pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA), în calitate de beneficiar, contractul de execuţie lucrări nr. x.

S-a indicat în art. 3 alin. (1) din contract a fost prevăzut obiectul acestuia, iar prin art. 4 a fost stipulat preţul contractului.

S-a adăugat că, la data de 19.01.2012, reclamanta a formulat o cerere completatoare prin care solicită completarea obiectului cererii de chemare în judecata prin adăugarea:

1) daunelor - interese în cuantum de 18.963.360 de Euro, pe care pârâta să fie obligată să le achite la cursul comunicat de BNR, valabil în data plăţii, constând în contravaloarea lipsei de folosinţă a spaţiului datorită ocupării lui cu deşeurile abandonate de către pârâtă, cât şi a cheltuielilor necesare gestionarii acestor deşeuri

2) daune cominatorii în sumă de 52.676 Euro pentru fiecare zi de întârziere, până la eliberarea amplasamentului de deşeuri, cu dreptul transformării acestor daune cominatorii in daune interese in cursul executării silite.

S-a arătat că reclamantă a indicat că a calculat suma de 18.963.360 de Euro reprezentând daune - interese prin considerarea unor daune minime lunare de 24 de euro/tona de deşeuri, pentru o perioada de 12 luni, retroactiv. Prin multiplicarea cu 65845 t (deşeuri), a reieşit o valoare lunara de 1.580.280 Euro.

Relativ la cererea de chemare în judecată întemeiată pe răspunderea civilă delictuală s-a precizat că reclamanta şi-a întemeiat capătul de cerere privind daunele interese şi pe acest tip de răspundere.

Prima instanţă a subliniat că răspunderea civilă delictuală alcătuieşte dreptul comun al răspunderii civile, iar răspunderea contractuală este o răspundere cu caracter special, derogator. Consecinţa care se deduce din raportul astfel precizat între cele două răspunderi este aceea că ori de câte ori nu este incidentă răspunderea civilă contractuală, vor fi aplicabile regulile privitoare la răspunderea civilă delictuală.

S-a învederat că, în cazul în care între părţi există sau a existat un contract, din a cărui neexecutare sau executare necorespunzătoare au rezultat prejudicii, nu este posibil să se apeleze la răspunderea civilă delictuală, calea de ales fiind numai aceea a răspunderii civile contractuale.

S-a indicat că, în speţă, părţile au încheiat la data de 16 iunie 2009 contractul de execuţie lucrări nr. x şi, având în vedere că reclamanta solicită repararea unui prejudiciu ca urmare a unei fapte ilicite strâns legate de contractul încheiat între părţi, aceasta nu îşi putea întemeia cererea de chemare în judecată pe instituţia răspunderii civile delictuale, aşa cum a procedat, ci numai pe aceea a răspunderii civile contractuale.

S-a adăugat că fapta ilicită invocată de reclamantă nu constituie o infracţiune pentru ca acesta să aibă posibilitatea opţiunii între cele două căi, delictuală sau contractuală, iar, pe de altă parte, potrivit art. 24 alin. (1) teza I din contract, orice modificare a contractului va fi valabil făcută dacă este consemnată într-un act adiţional scris, întocmit în prealabil şi semnat de către ambele părţi.

S-a apreciat că, din această clauză rezultă cu certitudine că pentru modificarea preţului părţile aveau obligaţia de a încheia un act adiţional în formă scrisă.

În ceea ce priveşte normele legale incidente s-a susţinut că urmează a fi avute în vedere dispoziţiile art. 3 lit. f) din O.U.G. nr. 34/2006 şi art. 97 din H.G. nr. 925/2006, în redactarea avută la încheierea contractului din cauză, din care rezultă că modificarea preţului contractului de achiziţie publică se poate realiza numai în anumite condiţii strict şi limitativ prevăzute de lege.

S-a concluzionat că părţile nu au convenit în niciun mod, neîncheind niciun act adiţional scris, cu privire la majorarea preţului lucrărilor contractate, astfel că pârâta nu poate fi obligată la plata daunelor interese solicitate, aceste sume neputând fi acordate în temeiul răspunderii civile delictuale.

Prima instanţă a mai reţinut că, în situaţia în care s-ar analiza acest capăt de cerere din perspectiva angajării răspunderii civile delictuale a pârâtei, se cer a fi întrunite cumulativ condiţiile existenţei prejudiciului, faptei ilicite, raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi prezenţa vinovăţiei, care în conformitate cu dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ. din anul 1864 (aplicabil speţei potrivit art. 5 din Legea nr. 71/2011) îmbracă forma intenţiei, neglijenţei sau imprudenţei cu care s-a acţionat.

S-a arătat că fapta ilicită ca element al răspunderii delictuale reprezintă acea faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, au fost cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane sau intereselor acesteia.

S-a indicat că, până la concluziile scrise depuse în data de 23.06.2016, reclamanta nu a arătat cu exactitate în ce constă fapta ilicită a pârâtei şi nu a arătat care sunt normele dreptului obiectiv (normele juridice) care au fost încălcate de către pârâtă, încălcare care să îi fi produs prejudiciul pretins.

S-a apreciat că pârâta nu a săvârşit nicio faptă ilicită care să vatăme drepturile sau interesele legitime ale reclamantei, astfel că nu se mai impune analizarea celorlalte condiţii necesare angajării răspunderii civile delictuale.

S-a concluzionat că, nefiind probată de către reclamantă îndeplinirea cumulativă a condiţiilor angajării răspunderii civile delictuale a pârâtei, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune interese este neîntemeiat.

Relativ la cererea de chemare în judecată întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză s-a menţionat că trebuie verificată îndeplinirea anumitor condiţii materiale şi juridice ale acţiunii în restituire, respectiv: mărirea unui patrimoniu, prin dobândirea unei valori apreciabile în bani; micşorarea unui patrimoniu, ca o consecinţă a măririi altuia; existenţa unei legături între sporirea unui patrimoniu şi diminuarea celuilalt, în sensul că ambele fenomene, adică atât sporirea, cât şi micşorarea să fie efectul unei cauze unice; absenţa unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia; absenţa oricărui alt mijloc pentru recuperarea, de către cel care şi-a micşorat patrimoniul, a pierderii suferite.

S-a susţinut că, faţă de dispoziţiile imperative ale O.U.G. nr. 34/2006 şi ale H.G. nr. 925/2006 care prevăd pentru realizarea unor lucrări publice încheierea de contracte, reclamanta nu poate solicita plata de daune - interese, în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, întrucât s-ar eluda în mod nepermis normele imperative ale legislaţiei achiziţiilor publice.

S-a adăugat că modificarea preţului contractului de achiziţie publică se poate realiza numai în anumite condiţii strict şi limitativ prevăzute de lege, iar părţile nu au convenit în niciun mod, neîncheind niciun act adiţional scris, cu privire la majorarea preţului lucrărilor contractate.

Prima instanţă a mai apreciat că nici nu sunt îndeplinite condiţiile materiale şi juridice în mod cumulativ întrucât reclamanta nu a probat prin niciun mijloc de probă admisibil în cauză, în condiţiile art. 1169 C. civ. din anul 1864, că patrimoniul pârâtei a sporit cu valoarea daunelor interese pe care le solicită.

S-a susţinut că nu este îndeplinită nici condiţia absenţei oricărui alt mijloc pentru recuperarea, de către cel care şi-a micşorat patrimoniul, a pierderii suferite, întrucât reclamanta trebuia să-şi întemeieze cererea de chemare în judecată pe răspunderea civilă contractuală.

S-a concluzionat că, nefiind îndeplinite aceste două condiţii, nu se mai impune analizarea celorlalte condiţii necesare intentării acţiunii în restituire, astfel că pârâta nu poate fi obligată la plata daunelor interese solicitate.

Relativ la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii de 52.676 de RON pe zi de întârziere s-a învederat că, prin precizările depuse pentru termenul din data de 22.02.2012, reclamanta a arătat că a determinat cuantumul daunelor cominatorii raportat la daunele interese, iar din concluziile scrise de la filele x în vol. III rezultă că daunele cominatorii au fost solicitate raportat la primele trei capete de cerere.

S-a indicat că în literatura de specialitate s-a opinat că daunele cominatorii constau într-o sumă de bani pe care debitorul trebuie să o plătească pentru fiecare zi de întârziere sau pentru o altă unitate de timp (săptămână, lună) până la executarea obligaţiei.

S-a menţionat că, iniţial, această instituţie a fost o creaţie a practicii judiciare, neavând nici o reglementare legală, fiind prevăzută ulterior numai în anumite materii, astfel că numai în aceste cazuri, expres şi limitativ stabilite de lege, se pot acorda daune cominatorii.

S-a adăugat că art. 5803 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 prevede că, dacă obligaţia de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile; instanţa sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, să plătească, în favoarea statului, o amendă civilă de la 20 RON la 50 RON, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.

S-a precizat că alin. (5) al art. 5803 C. proc. civ. de la 1865, introdus prin Legea nr. 459/2006, prevede că pentru neexecutarea obligaţiilor prevăzute de prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii.

Prima instanţă a susţinut că din coroborarea acestor dispoziţii legale, având în vedere şi faptul că textul legal se află în C. proc. civ. în Cartea V - Despre executarea silită, capitolul VI, secţiunea a IV-a - Executarea silită a altor obligaţii de a face sau a obligaţiilor de a nu face, nu se mai poate solicita, în prezent, de către creditor obligarea debitorului obligaţiei de a face la plata de daune cominatorii, ci doar la plata amenzii civile în favoarea statului, după obţinerea titlului executoriu.

S-a precizat că, deşi reclamanta a arătat că acest capăt de cerere este întemeiat în drept şi pe Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2005, faţă de prevederile alin. (5) al art. 5803 C. proc. civ. de la 1865, introdus prin Legea nr. 459/2006, această decizie nu mai poate fi aplicată în cauză, legea precizând în mod expres că pentru neexecutarea obligaţiilor de a face nu se pot acorda daune cominatorii.

S-a mai indicat că prin sentinţa civilă nr. 2410/24.02.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a civilă, definitivă şi irevocabilă sub aceste aspecte, au fost respinse ca neîntemeiate primele trei capete de cerere. Ca atare, având în vedere că daunele cominatorii au fost solicitate raportat la primele trei capete de cerere şi faţă de principiul accesorium sequitur principale (accesoriul urmează principalul), nu pot fi acordate aceste daune.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta ASOCIEREA formată dintre A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.A., D. S.R.L. şi E. S.A. reprezentată prin liderul A. S.R.L., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul admiterii acţiunii.

Analizând apelul declarat, raportat la dispoziţiile art. 294 - 298 C. proc. civ. de la 1865, în cuprinsul deciziei civile nr. 2304 din 20 decembrie 2017 Curtea a reţinut următoarele:

1) Din studierea dosarului de fond rezultă că apelanta - reclamantă ASOCIEREA formată dintre A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.A., D. S.R.L. şi E. S.A. reprezentată prin liderul A. S.R.L. a formulat o cerere de chemare în judecată, care a fost completată şi precizată în mai multe rânduri în cele două cicluri procesuale pe care le-a parcurs litigiul.

i) Astfel, la data de 07.12.2011, apelanta - reclamantă a formulat, în contradictoriu cu intimata - pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (fosta F. SA) şi cu G., o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat, în temeiul art. 122 lit. c) şi art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 şi în completare cu prevederile art. 18 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, să se dispună următoarele:

1) emiterea unei hotărâri judecătoreşti pentru a suplini consimţământul intimatei - pârâte la încheierea unui nou contract/sau a unui act adiţional la contractul nr. x/11435 din data de 16.06.2009 prin care sa se opereze modificarea obiectului şi a preţului contractului, precum si prelungirea corespunzătoare a duratei de execuţie a acestuia după cum urmează: contractul/actul adiţional trebuie sa aibă ca obiect excavarea, transportul, depozitarea temporara si decontaminarea cantităţilor suplimentare de materiale contaminate excavate şi depozitate de apelanta - reclamantă ca urmare a instrucţiei primite prin adresa nr. x09.09.2009; stabilirea duratei noului contract/prelungirea duratei contractului existent prin act adiţional pana la finalizarea lucrărilor de decontaminare pentru cantitatea suplimentara de material contaminat; modificarea preţului contractului prin majorarea acestuia cu suma de 36.033.105,45 de Euro (fara TVA) reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare descrise mai sus, la care se adaugă si profitul nerealizat;

2) în subsidiar, obligarea intimatei - pârâte la încheierea unui nou contract/sau a unui act adiţional la contractul nr. x/11435 din data de 16.06.2009 prin care să se opereze modificarea obiectului si a preţului contractului, precum si prelungirea corespunzătoare a duratei de execuţie a acestuia

3) în subsidiar, autorizarea apelantei - reclamante de a executa pe cheltuiala intimatei - pârâte operaţiunea de decontaminare a cantităţilor suplimentare de materiale contaminate excavate si depozitate ca urmare a instrucţiunii primite prin adresa nr. x/09.09.2009 întrucât s-a depăşit termenul legal de depozitare, precum şi obligarea intimatei - pârâte la plata daunelor efective (inclusiv cheltuielile legate de gestionarea materialului contaminat necontractat) şi a profitului nerealizat

4) obligarea intimatei - pârâte la plata sumei de 156.866.521,26 de RON (fără TVA) reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare, la care se adaugă şi profitul nerealizat

5) plata cheltuielilor de judecată.

ii) La data de 19.01.2012, apelanta - reclamantă a formulat o cerere completatoare prin care a solicitat:

1) obligarea intimatei - pârâte la plata unor daune - interese în cuantum de 18.963.360 Euro constând în contravaloarea lipsei de folosinţa a spaţiului datorită ocupării lui cu deşeurile abandonate de către intimata - pârâtă, cât şi a cheltuielilor necesare gestionarii acestor deşeuri

2) obligarea intimatei - pârâte la plata unor daune cominatorii în suma de 52.676 Euro pentru fiecare zi de întârziere, până la eliberarea amplasamentului de deşeuri, cu dreptul transformării acestor daune cominatorii in daune interese in cursul executării silite.

iii) Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 26.01.2012 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a civilă a fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii formulată faţă de G.

Prin sentinţa civilă nr. 2410/24.02.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a civilă în dosarul nr. x/2011 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta ASOCIEREA formată dintre A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.A., D. S.R.L. şi E. S.A. reprezentată prin liderul A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (fosta F. SA).

iv) Ulterior, prin decizia civilă nr. 1402/01.06.2012 pronunţată de Curtea de apel Bucureşti, secţia a VI a civilă în dosarul nr. x/2011 a fost admis recursul formulat de reclamanta ASOCIEREA formată dintre A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.A., D. S.R.L. şi E. S.A. în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (fosta F. SA), a fost casată în parte sentinţa civilă nr. 2410/24.02.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a civilă şi au fost trimise spre rejudecare aceleiaşi instanţe capetele de cerere privind daunele interese şi daunele cominatorii, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

În considerentele deciziei de casare s-a precizat că urmează a fi rejudecate capetele de cerere privind acordarea daunelor interese pe alt temei decât contractual şi admisibilitatea cererii referitoare la daunele cominatorii în funcţie de obligaţia pentru a cărei executare se solicită a fi acordate.

v) În al doilea ciclu procesual, la data de 11.02.2013, apelanta - reclamantă a depus la dosar o cerere precizatoare prin care a învederat că spaţiul a cărui lipsă de folosinţă a solicitat-o prin cererea completatoare este reprezentat de depozitul pentru stocare temporară a deşeurilor periculoase, cuprinzând trei celule de depozitare temporară în suprafaţă de 16.649 mp şi o capacitate de 200.000 tone.

vi) La data de 11.03.2013, apelanta - reclamantă a depus la dosar o nouă cerere precizatoare prin care a indicat că solicită obligarea intimatei - pârâte la plata sumei de 18.963.360 Euro reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare şi a profitului nerealizat, evaluate provizoriu şi sub rezerva modificării cuantumului după administrarea probatoriului.

vii) La data de 03.03.2014 a fost depusă la dosar de către apelanta - reclamantă o notă de şedinţă.

viii) La data de 22.09.2015 a fost depusă la dosar de către apelanta - reclamantă o nouă cerere precizatoare prin care a indicat că prejudiciul în sumă de 18.963.360 Euro este compus din 6.965.309,50 Euro reprezentând daună efectivă pentru perioada iulie 2011 - 31 august 2014 şi 12.000.000 Euro reprezentând profit nerealizat pentru perioada august 2011 - august 2014, iar daunele cominatorii sunt de 52.676 Euro pe zi până la eliberarea amplasamentului.

ix) La data de 16.05.2016 a fost depusă la dosar de către apelanta - reclamantă ultima cerere precizatoare prin care a indicat că solicită obligarea intimatei - pârâte la plata:

- unor daune interese constând în:

o 2.706.549,47 RON fără TVA reprezentând cheltuieli directe aferente activităţii depozitului în perioada 15.07.2011 - 31.01.2012

o 97.365,83 RON fără TVA reprezentând cheltuieli indirecte efectuate în perioada 15.07.2011 - 31.01.2012

o 7.144.182,50 Euro fără TVA reprezentând cheltuieli cu închirierea depozitului pentru depozitarea deşeurilor periculoase în perioada 11.08.2010 - 31.08.2012, iar, în cazul diminuării acestei sume, acordarea diferenţei cu titlu de contravaloare lipsa de folosinţă

o 3.205.400 Euro fără TVA reprezentând cheltuieli generate de încheierea contractului de cesiune a contractului de asociere în participaţie la data de 20.01.2012

o 76.785,21 RON fără TVA reprezentând cheltuieli de mentenanţă - instalaţie spălare soluri in perioada august 2011 - august 2012

- profitului nerealizat în cuantum de 5.270.233,8 Euro pentru perioada august 2011 - august 2012

- unor daune cominatorii în cuantum de 52.676 Euro pentru fiecare zi de întârziere până la eliberarea amplasamentului

- cheltuielilor de judecată cauzate de soluţionarea prezentului litigiu (taxa judiciară de timbru, onorariul experţilor), urmând ca onorariul avocaţial să fie solicitat pe cale separată.

x) Prin sentinţa civilă nr. 7985/16.12.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a civilă în dosarul nr. x/2011 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată formulată de reclamanta ASOCIEREA formată dintre A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.A., D. S.R.L. şi E. S.A. reprezentată prin liderul A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (fosta F. SA).

2) Deşi întemeiate criticile apelantei - reclamante potrivit cărora prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, precum şi principiile res judicata, contradictorialităţii şi rolului activ, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865 pentru a dispune schimbarea/desfiinţarea sentinţei apelate.

Curtea a constatat că lucrările de decontaminare a cantităţii de 65.774,832 tone deşeuri excavate în temeiul instrucţiunii nr. 2 nu au fost incluse în obiectul iniţial al contractului şi nu au fost avute în vedere la stabilirea valorii estimate a contractului.

Lucrările convenite, astfel cum au fost suplimentate prin actul adiţional nr. 1, au fost executate, fiind astfel finalizată durata contractului. Părţile nu se află nici în situaţia prevăzută la art. 6 (4) din contract, invocată de recurentă, care presupunea depăşirea duratei contractului din culpa autorităţii.

Aşadar, Curtea a subliniat că instanţa nu avea temei contractual pentru autorizarea efectuării unor asemenea lucrări suplimentare, ca formă de executare întocmai în natură a obligaţiilor asumate de părţi, contractul delimitând şi sfera de competenţă a instanţei în cadrul fixat de art. 286 din ordonanţă.

Faţă de cele reţinute anterior, Curtea a conchis subliniind legalitatea şi temeinicia soluţiei primei instanţe sub aspectul capetelor de cerere privind suplinirea consimţământului autorităţii, obligarea acesteia la încheierea unui act adiţional sau a unui contract, autorizarea efectuării lucrărilor suplimentare ca formă de executare a contractului sau acordarea despăgubirilor în temeiul răspunderii contractuale.

În aceste condiţii, raportat la dezlegările date prin decizia civilă nr. 1402/01.06.2012 pronunţată de Curtea de apel Bucureşti, secţia a VI a civilă în dosarul nr. x/2011, care se impun cu autoritate de lucru judecat şi erau obligatorii pentru prima instanţă, sunt nelegale şi au fost înlăturate considerentele din sentinţa apelată potrivit cărora apelanta - reclamantă nu îşi putea întemeia cererea de chemare în judecată pe instituţiile răspunderii civile delictuale şi îmbogăţirii fără justă cauză, ci pe răspunderea civilă contractuală întrucât părţile au încheiat un contract şi prejudiciul a cărui reparare se solicită este urmarea unei fapte ilicite strâns legată de contract.

În consecinţă, s-a constatat că prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 şi principiul res judicata.

În al doilea rând, Curtea a apreciat că este corectă şi susţinerea apelantei - reclamante potrivit căreia intimata - pârâtă nu a formulat nicio apărare prin care să invoce inadmisibilitatea unei acţiuni extracontractuale pentru că ar fi disponibilă o cerere în răspundere contractuală.

În aceste condiţii, pentru a respecta principiul contradictorialităţii, prima instanţă ar fi trebuit să pună în discuţia părţilor o astfel de problemă de drept şi nu să reţină direct prin considerentele sentinţei apelate faptul că apelanta - reclamantă nu are deschisă calea unui acţiuni extracontractuale (întemeiată pe răspundere civilă delictuală şi îmbogăţire fără justă cauză) întrucât ar fi trebuit să invoce răspunderea civilă contractuală.

A fost apreciată întemeiată şi susţinerea apelantei - reclamante potrivit căreia au fost încălcate principiile contradictorialităţii şi rolului activ întrucât prima instanţă a reţinut în considerentele hotărârii apelate faptul că nu ar fi precizat acţiunea sub aspectul faptei ilicite, fără a da posibilitatea părţii să clarifice acest aspect sau să solicite lămuriri.

În considerentele sentinţei atacate s-a învederat că apelanta - reclamantă nu a arătat cu exactitate, până la concluziile scrise din data de 23.06.2016, în ce constă fapta ilicită a intimatei - pârâte şi nu a indicat care sunt normele dreptului obiectiv care au fost încălcate de intimata - pârâtă.

Prin cererea de chemare în judecată a fost menţionat de către apelanta - reclamantă faptul că urgenţa luării măsurilor solicitate este impusă de legislaţia specifică în domeniul protecţiei mediului, fiind invocate dispoziţiile art. 96 din O.U.G. nr. 195/2005, art. 11, art. 19 şi art. 22 alin. (1) din H.G. nr. 1403/2007, art. 53 din O.U.G. nr. 78/2000, art. 400 C. pen., art. 7 şi art. 8 din Regulamentul CE nr. 850/2004, art. 2 din H.G. nr. 349/2005, art. 122 lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 2 alin. (1) lit. c), art. 8 alin. (1)/1, art. 16 alin. (1) şi art. 18 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, art. 969, art. 970, art. 998 - 999, art. 1073, art. 1075 şi art. 1077 C. civ. de la 1864.

Atunci când a fost prezentată incidenţa dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ. de la 1864 referitoare la răspunderea civilă delictuală, apelanta - reclamantă a susţinut că:

- fapta ilicită a intimatei -pârâte constă în ordonarea unor lucrări promiţând că ulterior se va încheia un act adiţional/contract

- inacţiunea intimatei - pârâte este una intenţionată, abuzul autorităţii atingând cote alarmante.

Prin cererea completatoare formulată la data de 19.01.2012 s-a susţinut de către apelanta - reclamantă daunele - interese în cuantum de 18.963.360 Euro reprezintă contravaloarea lipsei de folosinţa a spaţiului datorită ocupării lui cu deşeurile abandonate de către intimata - pârâtă, cât şi a cheltuielilor necesare gestionarii acestor deşeuri.

Ulterior, în al doilea ciclu procesual, la data de 11.02.2013, apelanta - reclamantă a depus la dosar o cerere precizatoare prin care a învederat că spaţiul a cărui lipsă de folosinţă a solicitat-o prin cererea completatoare este reprezentat de depozitul pentru stocare temporară a deşeurilor periculoase, cuprinzând trei celule de depozitare temporară în suprafaţă de 16.649 mp şi o capacitate de 200.000 tone.

La data de 03.03.2014 a fost depusă la dosar de către apelanta - reclamantă o notă de şedinţă în cuprinsul căreia a reiterat că:

- suma de 18.963.360 Euro este compusă din 6.963.360 Euro reprezentând contravaloare lipsă folosinţă a spaţiului datorită ocupării cu deşeurile abandonate şi cheltuielile necesare gestionării acestor deşeuri şi 12.000.000 Euro reprezintă profit nerealizat

- daunele interese reprezintă cheltuielile efective cauzate de prezenţa celor 65.845 tone în spaţiul de stocare de la Stejeriş.

În ceea ce priveşte fapta ilicită s-a învederat că inacţiunea este o astfel de faptă în toate cazurile în care legea prevede imperativ obligaţia unei persoane de a acţiona într-un anumit fel, adică de a avea o conduită pozitivă, obligaţie care nu a fost respectată.

În concluziile scrise depuse la data de 23.06.2016 s-a susţinut de către apelanta - reclamantă că intimata - pârâtă a comis o faptă ilicită constând în exercitarea intereselor sale în mod abuziv, respectiv:

- în instructarea în sensul excavării, transportării, depozitării şi decontaminării unei cantităţi suplimentare de deşeuri, fără a exista premisele încheierii unui act adiţional la contract

- deşi cunoştea că nu avea finanţare pentru plata contravalorii lucrărilor suplimentare instructate prin instrucţiunea nr. 2, s-a folosit de dreptul contractual de a emite instrucţiuni pentru a transfera apelantei - reclamante propriile obligaţii legale

- nu a îndeplinit obligaţia legală de decontaminare.

În consecinţă, contrar susţinerilor primei instanţe, Curtea a constatat că apelanta - reclamantă a precizat în ce constă fapta ilicită a intimatei - pârâte anterior datei de 23.06.2016 şi a indicat o serie de norme de drept obiectiv care au fost încălcate.

În cazul în care avea nelămuriri cu privire la acest aspect, prima instanţă trebuia să pună în discuţia părţilor, în baza principiile contradictorialităţii şi rolului activ, necesitatea depunerii unor explicaţii suplimentare de către apelanta - reclamantă.

În concluzie, prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, precum şi principiile res judicata, contradictorialităţii şi rolului activ.

Curtea a apreciat că este îndeplinită şi a doua condiţie, fiind evident faptul că apelantei - reclamante i s-a produs o vătămare prin reţinerea de către prima instanţă a faptului că:

- nu are deschisă calea unui acţiuni extracontractuale (întemeiată pe răspundere civilă delictuală şi îmbogăţire fără justă cauză) întrucât ar fi trebuit să invoce răspunderea civilă contractuală, deşi se stabilise cu autoritate de lucru judecat că nu poate solicita despăgubirile pe calea unei acţiuni în răspundere contractuală

- nu a precizat în ce constă fapta ilicită a intimatei - pârâte şi nu a indicat normele de drept obiectiv care au fost încălcate, deşi făcuse acest lucru.

În ceea ce priveşte cea de a treia condiţie, Curtea a considerat că nu este îndeplinită.

În acest sens, trebuie observat că apelanta - reclamantă a avut posibilitatea de a invoca prin cererea de apel toate susţinerile/argumentele/apărările referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, precum şi a principiilor res judicata, contradictorialităţii şi rolului activ.

De altfel, apelanta - reclamantă s-a folosit de acest drept şi a indicat prin cererea de apel care sunt susţinerile/argumentele/apărările privitoare la aceste aspecte.

Instanţa de apel va analiza toate aceste argumente/susţineri/apărări, astfel că este înlăturată orice vătămare produsă apelantei - reclamante.

În consecinţă, deşi au fost găsite întemeiate criticile apelantei - reclamante potrivit cărora prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, precum şi principiile res judicata, contradictorialităţii şi rolului activ, Curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865 pentru a dispune schimbarea/desfiinţarea sentinţei apelate.

3) Contrar criticilor apelantei - reclamante, Curtea a apreciat că sentinţa apelată nu conţine motive contradictorii.

În primul rând, prin considerentul cuprins în pagina nr. 6 a sentinţei apelate, invocat de apelanta - reclamantă, s-a reţinut de către prima instanţă că modificarea preţului contractului de achiziţie publică se poate realiza numai în anumite condiţii strict şi limitativ prevăzute de lege şi că părţile nu au convenit majorarea preţului lucrărilor contractate.

Ca atare, prima instanţă s-a referit la eventuale lucrări contractate şi nu la cele pentru care părţile nu au încheiat o convenţie.

În al doilea rând, nu există nicio menţiune cuprinsul paginilor nr. 3 şi 4 ale sentinţei apelate din care să rezulte că acţiunea în răspundere contractuală ar fi fost respinsă ca inadmisibilă.

De altfel, în primul ciclu procesual, acţiunea în răspundere civilă contractuală nu a fost respinsă ca inadmisibilă, ci ca neîntemeiată.

Totodată, în cuprinsul paginilor nr. 3 şi 4 ale sentinţei apelate au fost redate considerente din decizia civilă nr. 1402/01.06.2012 pronunţată de Curtea de apel Bucureşti, secţia a VI a civilă în dosarul nr. x/2011, nefiind vorba de un considerent al primei instanţe pentru a se putea susţine că acesta este în contradicţie cu alte motive reţinute în cuprinsul sentinţei apelate.

În treilea rând, trebuie observat că în cuprinsul paginii nr. 3 a sentinţei apelate au fost redate considerente din decizia civilă nr. 1402/01.06.2012 pronunţată de Curtea de apel Bucureşti, secţia a VI a civilă în dosarul nr. x/2011 în care se face referire la "solicitarea reclamantei de a acordare a depăgubirilor în temeiul răspunderii civile delictuale pentru încălcarea dreptului său de proprietate, nerespectarea cerinţelor de mediu de către autoritatea contractantă sau alte fapte pretins ilicite".

Prin urmare, nu este vorba de un considerent al primei instanţe pentru a se putea susţine că acesta este în contradicţie cu alte motive reţinute în cuprinsul sentinţei apelate.

În concluzie, contrar criticilor apelantei - reclamante, Curtea a apreciat că sentinţa apelată nu conţine motive contradictorii.

4) Nu au fost reţinute criticile apelantei - reclamante potrivit cărora prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 6 CEDO şi Protocolul nr. 1 CEDO.

În primul rând, contrar susţinerii apelantei - reclamante, prima instanţă a realizat şi o motivare subsidiară prin care reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale sau ale îmbogăţirii fără justă cauză.

Curtea a verificat dacă sunt corecte toate motivele reţinute de prima instanţă pentru a respinge cererea de chemare în judecată atunci când se va pronunţa pe celelalte motive de apel.

Ca atare, prima instanţă nu a refuzat să analizeze o acţiune extracontractuală.

În al doilea rând, împrejurarea că o instanţă de judecată ajunge la concluzia că trebuie respinsă o cerere de chemare în judecată, după ce verifică în subsidiar fondul pretenţiei, nu poate avea semnificaţia încălcării dispoziţiilor art. 6 CEDO şi Protocolul nr. 1 CEDO, cu atât mai mult cu cât partea nemulţumită are posibilitatea de a critica hotărârea prin intermediul căilor de atac.

Ca atare, nu pot fi reţinute criticile apelantei - reclamante potrivit cărora prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 6 CEDO şi Protocolul nr. 1 CEDO.

5) Motivele de apel referitoare la îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale au fost apreciate întemeiate în limita unui prejudiciu cert şi nereparat.

În primul rând, raportat la dezlegările date prin decizia civilă nr. 1402/01.06.2012 pronunţată de Curtea de apel Bucureşti, secţia a VI a civilă în dosarul nr. x/2011, care se impun cu autoritate de lucru judecat şi erau obligatorii pentru prima instanţă conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, au fost apreciate nelegale şi au fost înlăturate considerentele din sentinţa apelată potrivit cărora apelanta - reclamantă nu îşi putea întemeia cererea de chemare în judecată pe instituţia răspunderii civile delictuale, ci pe răspunderea civilă contractuală întrucât părţile au încheiat un contract şi prejudiciul a cărui reparare se solicită este urmarea unei fapte ilicite strâns legată de contract.

În al doilea rând, trebuie observat că prin cererea de apel s-a susţinut de către apelanta - reclamantă că fapta ilicită a intimatei - pârâte constă în:

- instructarea în sensul excavării, transportării, depozitării şi decontaminării unei cantităţi suplimentare de deşeuri, fără a exista premisele necesare perfectării unui act adiţional la contract

- nerespectarea obligaţiei legale de decontaminare

- încălcarea normelor juridice din materia protecţiei mediului (art. 96 din O.U.G. nr. 195/2005, art. 11, art. 19 şi art. 22 din H.G. nr. 1403/2007, art. 53 din O.U.G. nr. 78/2000, art. 7 şi art. 8 din Regulamentul CE nr. 850/2004, art. 2 din H.G. nr. 349/2005), precum şi art. 970 C. civ. de la 1864 referitor la abuzul de drept.

Curtea a constatat că apelanta - reclamantă se referă la Adresa nr. x/09.09.2009 (Instrucţiunea nr. 2) prin care intimata - pârâtă a instructat-o să excaveze şi să transporte suplimentar la depozitul intermediar 65.845 tone de material contaminat din care 42.030 tone material contaminat cu HCH şi 23.815 tone material contaminat cu HCH şi Hg.

În al doilea rând, raportat la data emiterii de către intimata - pârâtă a adresei nr. x/09.09.2009 (Instrucţiunea nr. 2), în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ. de la 1864.

Potrivit acestor prevederi legale, condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale sunt:

a) existenţa unei fapte ilicite

b) existenţa vinovăţiei

c) existenţa unui prejudiciu

d) legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

a) Curtea a apreciat că este îndeplinită condiţia existenţei unei fapte ilicite comise de intimata - pârâtă constând în încălcarea obligaţiei legale de decontaminare a cantităţii suplimentare de 65.774,832 tone de sol contaminat excavat în baza Adresei nr. x/09.09.2009 (Instrucţiunea nr. 2).

În ceea ce priveşte instructarea apelantei - reclamante în sensul excavării, transportării, depozitării şi decontaminării unei cantităţi suplimentare de deşeuri, fără a exista premisele necesare perfectării unui act adiţional la contract, din cuprinsul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completată şi precizată, a rezultat că este vorba de Adresa nr. x/09.09.2009 (Instrucţiunea nr. 2).

Din procesul-verbal nr. x/21.09.2009 încheiat de consultantul G. şi apelanta - reclamantă rezultă că aceasta din urmă a excavat, transportat şi depozitat cantitatea de 65.774,832 tone de sol contaminat din care 45.677,443 tone material contaminat cu HCH şi 20.097,399 tone material contaminat cu HCH şi Hg.

Contrar susţinerilor apelantei - reclamante, Curtea a apreciat că nu s-a făcut dovada exercitării abuzive de către intimata - pârâtă a dreptului de a emite instrucţiunea nr. 2 (adresa nr. x09.09.2009).

Sub un prim aspect, trebuie observat că în cuprinsul adresei nr. x/09.09.2009 (Instrucţiunea nr. 2) este menţionat că ar trebui executate suplimentar lucrări de excavare şi transportare la depozitul intermediar 65.845 tone de material contaminat din care 42.030 tone material contaminat cu HCH şi 23.815 tone material contaminat cu HCH şi Hg.

Nu este indicat, aşa cum susţine apelanta - reclamantă, că aceasta ar fi fost instructată să execute şi alte tipuri de lucrări (depozitare, decontaminare etc.).

Sub un al doilea aspect, este indicat expres în cuprinsul instrucţiunii nr. 2 faptul că aceasta ţine loc de comandă fermă din partea beneficiarului şi că executarea lucrărilor are caracter urgent.

În aceste condiţii, este evident faptul că pentru lucrările menţionate în cuprinsul instrucţiunii exista o comandă din partea intimatei - pârâte.

Or, aşa cum s-a arătat în doctrină, raportat la dispoziţiile art. 36 Codul comercial (aplicabil în speţă), atunci când ofertantul cere executarea imediată şi nu este solicitat un răspuns prealabil, contractul este perfectat îndată ce partea cealaltă a întreprins executarea lui (Drept comercial român - Ediţia a II a, Editura All Beck 1998, Cărpenaru Stanciu D., f.348).

De altfel, intimata - pârâtă a făcut dovada achitării lucrărilor suplimentare de excavare şi transport indicate expres în adresa nr. x09.09.2009 (Instrucţiunea nr. 2), aspect reţinut şi în considerentele deciziei civile nr. 1402/01.06.2012 pronunţată de Curtea de apel Bucureşti, secţia a VI a civilă în dosarul nr. x/2011.

Nici apelanta - reclamantă nu a solicitat contravaloarea acestor lucrări (excavare şi transport suplimentar a celor 65.845 tone de material contaminat) prin cererea de apel.

Sub un al treilea aspect, nu există nicio menţiune în instrucţiunea nr. 2 din care să rezulte că intimata - pârâtă şi-ar fi asumat obligaţia de a încheia un act adiţional/contract pentru alte lucrări decât cele indicate expres în această instrucţiune.

Sub un al patrulea aspect, în cazul în care apelanta - reclamantă aprecia că executarea instrucţiunii nr. 2 presupunea şi alte lucrări decât cele menţionate expres în cuprinsul acesteia, ar fi putut să nu accepte executarea instrucţiunii în lipsa inserării tuturor lucrărilor pe care le considera necesare.

Nu a fost indicată nicio prevedere legală sau contractuală în baza căreia apelanta - reclamantă ar fi fost obligată să execute lucrări pentru care nu exista încheiat un contract/act adiţional.

Mai mult, chiar apelanta - reclamantă a precizat că obligaţia legală de decontaminare aparţinea intimatei - pârâte.

În concluzie, Curtea a apreciat că nu s-a făcut dovada existenţei unei fapte ilicite a intimatei - pârâte constând în exercitarea abuzivă a dreptului de a emite instrucţiunea nr. 2 (adresa nr. x09.09.2009).

Referitor la obligaţia legală de decontaminare, potrivit O.U.G. nr. 195/2005 (forma în vigoare la data emiterii instrucţiunii nr. 2) privind protecţia mediului:

- art. 94 alin. (1) lit. i) - Protecţia mediului constituie o obligaţie a tuturor persoanelor fizice şi juridice, în care scop suportă costul pentru repararea prejudiciului şi înlătură urmările produse de acesta, restabilind condiţiile anterioare producerii prejudiciului, potrivit principiului "poluatorul plăteşte".

- art. 96 alin. (3) pct. 14 - Încălcarea obligaţiei legale prevăzută de art. 94 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 195/2005 reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă.

Totodată, conform H.G. nr. 1403/2007 privind refacerea zonelor în care solul, subsolul şi ecosistemele terestre au fost afectate:

- art. 11 - Operatorul economic sau deţinătorul de teren este obligat să execute măsurile cuprinse în proiectul pentru curăţare, remediere şi/sau reconstrucţie ecologică la încheierea activităţii şi/sau la schimbarea destinaţiei terenului.

- art. 19 alin. (1) - Poluatorul are obligaţia de a suporta costurile măsurilor de refacere a mediului geologic al siturilor contaminate şi a ecosistemelor terestre, ce fac obiectul unui studiu de fezabilitate şi al unui proiect tehnic, elaborate după realizarea investigării şi evaluării poluării solului şi subsolului.

- art. 22 alin. (1) - Constituie contravenţie nerespectarea prevederilor art. 11, art. 14 alin. (2), art. 16, art. 19 alin. (1) şi (2) şi art. 21 alin. (1) şi se sancţionează cu amendă.

Prin art. 53 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor (forma în vigoare la data emiterii instrucţiunii nr. 2) s-a stabilit că reprezintă infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 1 la 5 ani, neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase.

Potrivit H.G. nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor (forma în vigoare la data emiterii instrucţiunii nr. 2) s-au stabilit următoarele:

- art. 2 - Prevederile prezentei hotărâri se aplică oricărui depozit, definit conform Anexei nr. 1 lit. b)

- art. 10 alin. (1) - Costurile aferente activităţii de depozitare se suportă de către generatorii şi deţinătorii de deşeuri.

- Anexa nr. 1 lit. b) - depozit - un amplasament pentru eliminarea finală a deşeurilor prin depozitare pe sol sau în subteran, inclusiv; spaţii interne de depozitare a deşeurilor, adică depozite în care un producător de deşeuri execută propria eliminare a deşeurilor la locul de producere; o suprafaţă permanent amenajată (adică pentru o perioadă de peste un an) pentru stocarea temporară a deşeurilor, dar exclusiv:

- instalaţii unde deşeurile sunt descărcate pentru a permite pregătirea lor în vederea efectuării unui transport ulterior în scopul recuperării, tratării sau eliminării finale în altă parte;

- stocarea deşeurilor înainte de valorificare sau tratare pentru o perioadă mai mică de 3 ani, ca regulă generală, sau stocarea deşeurilor înainte de eliminare, pentru o perioadă mai mică de un an.

Prin Regulamentul CE nr. 850/2004 s-au prevăzut următoarele:

- art. 7 alin. (2) - Fără a aduce atingere Directivei 96/59/CE (2), deşeurile care sunt formate din, conţin sau sunt contaminate cu oricare din substanţele prevăzute de anexa IV se elimină sau se recuperează, fără întârziere nejustificată şi în conformitate cu anexa V partea 1, astfel încât să se garanteze distrugerea sau transformarea ireversibilă a conţinutului de poluant organic persistent, astfel încât deşeurile rămase şi emisiile să nu prezinte caracteristicile poluanţilor organici persistenţi.

- art. 8 alin. (2) - De îndată ce un stat membru şi-a adoptă planul naţional de punere în aplicare, în conformitate cu obligaţiile ce îi revin în temeiul convenţiei, acesta comunică planul Comisiei, precum şi celorlalte state membre.

- Anexa IV - este menţionată substanţa Hexaclorciclohexani (HCH).

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă, aşa cum a susţinut şi apelanta - reclamantă, că intimata - pârâtă avea obligaţia de decontaminare a cantităţii suplimentare de 65.774,832 tone de sol contaminat excavat în baza Adresei nr. x/09.09.2009 (Instrucţiunea nr. 2).

Această concluzie rezultă inclusiv din Nota de constatare a Gărzii Naţionale de Mediu din 24.11.2009, iar din Raportul de Inspecţie al Gărzii de Mediu nr. x/17.03.2011 reiese că nu fusese supusă operaţiunilor de tratare cantitatea de 65.774,832 tone de sol contaminat .

De altfel, inclusiv intimata - pârâtă a recunoscut faptul că avea obligaţia legală de decontaminare a cantităţii suplimentare de 65.774,832 tone de sol contaminat excavat în baza Adresei nr. x/09.09.2009 (Instrucţiunea nr. 2) întrucât, aşa cum rezultă din adresa nr. x/13.08.2012, a declanşat procedura de achiziţie publică privind serviciile de decontaminare .

Însă, la dosar nu a fost depusă nicio dovadă din care să rezulte că ar fi fost finalizată procedura de achiziţie publică şi că ar fi fost decontaminată cantitatea suplimentară de 65.774,832 tone de sol contaminat.

Împrejurarea că intimata - pârâtă nu a putut finaliza procedura de achiziţie publică a serviciilor de decontaminare din lipsa fondurilor nu poate fi asimilată unei cauze care înlătură caracterul ilicit al faptei (legitima apărare/starea de necesitate/îndeplinirea unei activităţi impuse sau permise de lege ori ordinul superiorului/exercitarea unui drept subiectiv/consimţământul victimei).

În concluzie, s-a apreciat că este îndeplinită condiţia existenţei unei fapte ilicite comise de intimata - pârâtă constând în încălcarea obligaţiei legale de decontaminare a cantităţii suplimentare de 65.774,832 tone de sol contaminat excavat în baza Adresei nr. x/09.09.2009 (Instrucţiunea nr. 2).

b) Curtea a apreciat că este îndeplinită condiţia existenţei vinovăţiei intimatei - pârâte în comiterea faptei ilicite reţinute în sarcina sa.

Vinovăţia intimatei - pârâte îmbracă forma intenţiei indirecte întrucât aceasta a prevăzut rezultatul faptei ilicite şi, deşi nu a urmărit producerea lui, a acceptat riscul sau posibilitatea ca el să se producă.

În acest sens, trebuie observat că, aşa cum a fost argumentat anterior, intimata - pârâtă a fost conştientă de faptul că are obligaţia legală de decontaminare a cantităţii suplimentare de 65.774,832 tone de sol contaminat excavat în baza Adresei nr. x/09.09.2009 întrucât a declanşat procedura de achiziţie publică privind serviciile de decontaminare.

În aceste condiţii, este evident faptul că intimata - pârâtă a prevăzut care sunt consecinţele neîndeplinirii acestei obligaţii şi a acceptat posibilitatea producerii acestora.

Împrejurarea că intimata - pârâtă nu a putut finaliza procedura de achiziţie publică a serviciilor de decontaminare din lipsa fondurilor nu poate fi asimilată unei cauze care înlătură vinovăţia (fapta victimei/fapta unui terţ pentru care autorul nu răspunde/cazul fortuit/forţa majoră).

Ca atare, este îndeplinită condiţia existenţei vinovăţiei intimatei - pârâte în comiterea faptei ilicite reţinute în sarcina sa.

c) Curtea a apreciat că este îndeplinită şi condiţia existenţei unui prejudiciu cert, care nu a fost reparat.

Aşa cum s-a precizat în doctrina şi practica judiciară, prejudiciul este rezultatul negativ suferit de o persoană ca urmare a faptei ilicite comise de o altă persoană.

Pentru ca un prejudiciu să fie susceptibil de reparare trebuie să fie îndeplinite două condiţii: să fie cert şi să nu fi fost reparat.

Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privinţa existenţei, cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare.

Raportat la concluziile raportului de expertiză judiciară întocmit de expertul H., la răspunsul la obiecţiuni şi la înscrisurile depuse de apelanta - reclamantă, Curtea a apreciat că această a făcut dovada unui prejudiciu cert.

În ceea ce priveşte taxa pe valoare adăugată, Curtea a remarcat că în cuprinsul raportului de expertiză judiciară întocmit de expertul H. este indicat expres care sunt sumele pentru care trebuie calculată această taxă.

Totodată, expertul a menţionat că pentru suma de 7.144.182,50 Euro la cursul BNR leu - Euro din data plăţii reprezentând cheltuieli pentru depozitarea deşeurilor periculoase în perioada 11.08.2010 - 31.08.2012 a fost calculat TVA.

Pentru celelalte sume (136.602,00 RON reprezentând cheltuieli salariale şi 76.785,21 RON reprezentând cheltuieli de mentenanţă - instalaţie spălare soluri) expertul nu a precizat că trebuie calculată taxa pe valoare adăugată.

Ca atare, taxa pe valoare adăugată trebuie calculată doar la sumele de 2.569.947,47 RON reprezentând cheltuieli directe aferente activităţii depozitului în perioada 15.07.2011 - 31.01.2012 (exclusiv salariile personalului) şi de 97.365,83 RON reprezentând cheltuieli indirecte aferente activităţii depozitului efectuate în perioada 15.07.2011 - 31.01.2012.

Nu a fost reţinută suma de 3.205.400 Euro reprezentând cheltuieli generate de încheierea contractului de cesiune a contractului de asociere în participaţie la data de 20.01.2012 ca fiind un prejudiciu suferit de apelanta - reclamantă.

Trebuie observat că A. S.R.L. şi D. S.R.L. au încheiat la data de 20.01.2012 un contract cadru de cesiune prin care D. S.R.L. a cedat către A. S.R.L. cota de 10,24% din drepturile şi obligaţiile trecute şi viitoare deţinute în baza contractului de asociere în participaţiune încheiat la data de 02.06.2009 în schimbul unui preţ de 2.585.000 Euro + TVA .

În consecinţă, nu este vorba de o convenţie încheiată de apelanta - reclamantă, ci de doi membri ai săi, fără a fi făcută vreo dovadă că perfectarea contractului de cesiune ar avea vreo legătură cu intimata - pârâtă.

Preţul cesiunii nu trebuia plătit de apelanta - reclamantă, ci de A. S.R.L., care a obţinut procentul de 10,24% din drepturile şi obligaţiile trecute şi viitoare deţinute de D. S.R.L. în baza contractului de asociere în participaţiune încheiat la data de 02.06.2009

Contrar susţinerilor apelantei - reclamante, nu s-a făcut dovada certitudinii prejudiciului reprezentat de profitul nerealizat în sumă de 5.270.233,8 Euro.

Apelanta - reclamantă nu a depus nicio o altă dovadă din care să rezulte că ar fi putut obţine un preţ lunar de depozitare pe tona de deşeu mai mare decât cel avut în vedere de expert la calcularea cheltuielilor de depozitare a deşeurilor periculoase (7.144.182,50 Euro pentru perioada 11.08.2010 - 31.08.2012).

Nu a fost reţinută opinia apelantei - reclamante din concluziile scrise depuse în faţa primei instanţe potrivit căreia durata aferentă ofertei emisă de I. S.A. nu putea fi decât un an întrucât nu există nicio astfel de menţiune.

Prevederile art. 970 alin. (2) C. civ. de la 1864 menţionate de apelanta - reclamantă nu au fost găsite incidente unei oferte întrucât aceasta nu este o convenţie şi nici nu poate fi asimilată unui act juridic unilateral.

În doctrină s-a învederat că actul juridic unilateral are un domeniu de aplicare foarte restrâns, iar extinderea acestui domeniu în privinţa ofertei de a contracta nu este posibilă (Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Editura All Educational 1997, Stătescu C. şi Bîrsan Corneliu, f.45).

Mai mult, chiar dacă s-ar accepta opinia potrivit căreia unei oferte i se aplică prevederile art. 970 alin. (2) C. civ. de la 1864, nu se poate considera că oferta emisă de I. S.A. s-ar completa cu legislaţia de mediu care stabileşte că depozitarea deşeurilor periculoase nu se poate face pe o perioadă mai mare de un an.

Dispoziţiile art. 970 alin. (2) C. civ. de la 1864 fac referire la "urmările ce legea dă obligaţiei după natura sa", astfel că trebuie identificată obligaţia asumată prin ofertă.

Obligaţia asumată de I. S.A. a fost de a plăti un preţ de 80 Euro/tonă pentru depozitarea unei cantităţi de 150.000 tone deşeuri, fără a fi indicată vreo perioadă.

Or, prin dispoziţiile Anexei 1 lit. b) din H.G. nr. 349/2005 nu este reglementată obligaţia de plată a preţului depozitării deşeurilor, ci este definită noţiunea de depozit.

Ca atare, nu se poate susţine că, prin raportare la art. 970 alin. (2) C. civ. de la 1864, oferta emisă I. S.A. s-ar completa cu legislaţia de mediu care stabileşte că depozitarea deşeurilor periculoase nu se poate face pe o perioadă mai mare de un an.

În concluzie, s-a apreciat că nu s-a făcut dovada certitudinii prejudiciului reprezentat de profitul nerealizat în sumă de 5.270.233,8 Euro.

Mai trebuie observat că expertul H. a răspuns la obiecţiunile formulate de intimata - pârâtă la concluziile raportului de expertiză .

Curtea a mai reţinut că, aşa cum a menţionat şi expertul judiciar, există documente justificative în baza cărora au fost făcute înregistrările în contabilitatea apelantei - reclamante.

Totodată, mai trebuie remarcat faptul că intimata - pârâtă este cea care avea obligaţia de a decontamina cantitatea suplimentară de 65.774,832 tone de sol contaminat excavat în baza Adresei nr. x/09.09.2009.

În aceste condiţii, intimata - pârâtă este cea care trebuie să suporte toate costurile legate de depozitarea cantităţii de 65.774,832 tone de sol contaminat.

Cheltuielile de depozitare a deşeurilor periculoase în perioada 11.08.2010 - 31.08.2012 în sumă de 7.144.182,50 Euro sunt datorate întrucât depozitul nu este proprietatea intimatei - reclamante, ci a unor membri ai Asocierii (apelantei - reclamante).

Totodată, aşa cum s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat prin decizia civilă nr. 1402/01.06.2012 pronunţată de Curtea de apel Bucureşti, secţia a VI a civilă în dosarul nr. x/2011, apelanta - reclamantă nu poate pretinde despăgubirile care fac obiectul prezentului litigiu în temeiul răspunderii contractuale.

Ca atare, intimata - pârâtă nu poate susţine că apelanta - reclamantă ar trebui să suporte toate costurile legate de depozitarea cantităţii de 65.774,832 tone de sol contaminat în baza contractului de execuţie lucrări nr. x/16.06.2009, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr. x/11.11.2009.

d) Curtea a apreciat că există legătură de cauzalitate între fapta ilicită reţinută în sarcina intimatei - pârâte şi prejudiciu.

Aşa cum a fost menţionat mai sus, fapta ilicită comisă de intimata - pârâtă constă în neîndeplinirea obligaţiei legale de decontaminare a cantităţii suplimentare de 65.774,832 tone de sol contaminat excavat în baza Adresei nr. x/09.09.2009.

Trebuie observat că, potrivit legislaţiei din domeniului mediului şi Acordului de mediu nr. x/19.03.2010, terenul contaminat nu poate fi evacuat pentru valorificare/incinerare/depozitare în depozite conforme fără executarea lucrărilor de decontaminare .

În aceste condiţii, prin neîndeplinirea obligaţiei legale de decontaminare de către intimata - pârâtă, i-a fost provocat un prejudiciu apelantei - reclamante constând în toate costurile legate de depozitarea cantităţii de 65.774,832 tone de sol contaminat întrucât această teren contaminat nu poate fi evacuat pentru valorificare/incinerare/depozitare în depozite conforme.

Ca atare, există legătură de cauzalitate între fapta ilicită a intimatei - pârâte şi prejudiciul provocat apelantei - reclamante.

În concluzie, sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a intimatei - pârâte COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. în limita unui prejudiciu cert şi nereparat.

În aceste condiţii, în mod greşit prima instanţă nu a obligat-o pe intimata - pârâtă să plătească apelantei - reclamante sumele menţionate mai sus în temeiul răspunderii civile delictuale.

6) S-a mai reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză cu privire la diferenţa de daune - interese solicitată de apelanta - reclamantă prin cererea de apel.

În primul rând, s-a observat că apelanta - reclamantă a invocat, în subsidiar, incidenţa îmbogăţirii fără justă cauză.

În aceste condiţii, a fost analizată îndeplinirea condiţiilor îmbogăţirii fără justă cauză cu privire la daunele - interese care nu au fost acordate în baza răspunderii civile delictuale.

Este vorba de o parte din daunele - interese solicitate de către apelanta - reclamantă prin cererea de apel, respectiv:

- 3.205.400 Euro cu TVA reprezentând cheltuieli generate de încheierea contractului de cesiune a contractului de asociere în participaţie la data de 20.01.2012

- 5.270.233,8 Euro profit nerealizat.

În al doilea rând, contrar susţinerilor primei instanţe, nu există nicio dispoziţie în O.U.G. nr. 34/2006 şi H.G. nr. 925/2006 din care să rezulte că procedura achiziţiei publice este incompatibilă cu solicitarea unor daune - interese în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză.

Potrivit art. 53 din Constituţie, exerciţiul unui drept poate fi restrâns numai prin lege, iar măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o.

În aceste condiţii, în lipsa unei interdicţii expres reglementată de lege, nu se poate susţine că, pentru anumite lucrări care profită unei autorităţi publice, executantul nu ar putea pretinde plata unor daune - interese în temeiul îmbogăţirii fără justă.

Mai mult, o restrângere a dreptului la despăgubire în baza îmbogăţirii fără justă cauză nici nu este proporţională cu eventualul scop urmărit (respectarea principiilor din materia achiziţiilor publice) întrucât obligaţia de restituire ar avea o dublă limită:

- cel care şi-a mărit patrimoniul nu poate fi obligat la restituire decât în măsura creşterii patrimoniului său

- cel care şi-a micşorat patrimoniul nu poate pretinde mai mult decât diminuarea patrimoniului său.

Ca atare, în cazul îndeplinirii condiţiilor îmbogăţirii fără justă cauză, autoritatea publică nu poate fi obligată să restituie decât valoarea cu care s-a mărit patrimoniul său, astfel că nu s-ar putea susţine că ar fi eludat principiul utilizării eficiente a fondurilor publice.

Totodată, nu există nicio dispoziţie legală care să permită unei persoane, inclusiv autorităţilor publice, să se îmbogăţească fără a exista un temei just.

În al treilea rând, aşa cum s-a arătat în doctrina şi practica judiciară, pentru admiterea acţiunii întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză trebuie îndeplinite:

- trei condiţii materiale

i) mărirea unui patrimoniu prin dobândirea unei valori apreciabile în bani ii) micşorarea unui patrimoniu ca o consecinţă a măririi altuia iii) existenţa unei legături între sporirea unui patrimoniu şi diminuarea altuia

- două condiţii juridice iv) absenţa oricărui alt mijloc juridic pentru recuperea pierderii suferite (caracterul subsidiar al acţiunii de restituire)

v) să nu existe un temei legitim al măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia.

Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite primele trei condiţii întrucât nu a fost făcută dovada că patrimoniul intimatei - pârâte s-ar fi mărit şi al apelantei - reclamante s-ar fi micşorat cu sumele solicitate de către aceasta din urmă cu titlu de cheltuieli generate de încheierea contractului de cesiune a contractului de asociere în participaţie (3.205.400 Euro cu TVA) şi de profit nerealizat (5.270.233,8 Euro) şi că ar exista o legătură între sporirea unui patrimoniu şi diminuarea altuia.

Sub un prim aspect, nu există nicio dovadă că s-ar fi mărit patrimoniul intimatei - pârâte cu suma de 3.205.400 Euro reprezentând cheltuieli generate de încheierea contractului de cesiune a contractului de asociere în participaţie la data de 20.01.2012.

Trebuie observat că A. S.R.L. şi D. S.R.L. au încheiat la data de 20.01.2012 un contract cadru de cesiune prin care D. S.R.L. a cedat către A. S.R.L. cota de 10,24% din drepturile şi obligaţiile trecute şi viitoare deţinute în baza contractului de asociere în participaţiune încheiat la data de 02.06.2009 în schimbul unui preţ de 2.585.000 Euro + TVA .

În consecinţă, este vorba de o convenţie încheiată între doi membri ai Asocierii (apelantei - reclamante), fără a fi făcută vreo dovadă că perfectarea contractului de cesiune ar avea vreo legătură cu intimata - pârâtă.

Preţul cesiunii trebuia plătit de A. S.R.L., care a obţinut procentul de 10,24% din drepturile şi obligaţiile trecute şi viitoare deţinute de D. S.R.L. în baza contractului de asociere în participaţiune încheiat la data de 02.06.2009.

Ca atare, intimata - pârâtă nu a încasat nicio sumă de bani în urma încheierii acestui contract de cesiune pentru a se susţine că i s-a mărit patrimoniul.

Sub un al doilea aspect, este evident faptul că patrimoniul apelantei - reclamante nu s-a micşorat cu suma de 3.205.400 Euro întrucât nu aceasta a fost parte la contractul de cesiune a contractului de asociere în participaţie la data de 20.01.2012.

Aşa cum a fost menţionat mai sus, este vorba de o convenţie încheiată între doi membri ai Asocierii (apelantei - reclamante).

Mai mult, nici măcar patrimoniul membrului A. S.R.L. nu s-a micşorat întrucât acesta a dobândit, în schimbul preţului de 2.585.000 Euro + TVA, o participaţie de 10,24% din drepturile şi obligaţiile trecute şi viitoare deţinute de D. S.R.L. în baza contractului de asociere în participaţiune încheiat la data de 02.06.2009.

Sub un al treilea aspect, nu a fost făcută dovada că patrimoniul intimatei - pârâte s-ar fi mărit cu 5.270.233,8 Euro şi că cel al apelantei - reclamante ar fi sărăcit cu această sumă.

Aşa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză judiciară întocmit de expertul H., profitul nerealizat pentru perioada august - august 2012 nu poate fi determinat prin raportare la:

- adresa nr. x/22.08.2011 comunicată de I. S.A. întrucât aceasta conţine o ofertă de 80 Euro/tonă pentru depozitarea unei cantităţi de 150.000 tone deşeuri, fără a fi indicată vreo perioadă de timp

- adresa nr. x/27.04.2015 emisă de Primăria Municipiului Cluj - Napoca întrucât nu există nicio valoare propusă

- adresa nr. x/21.04.2015 emisă de Primăria Turda întrucât nu există nicio valoare propusă.

Apelanta - reclamantă nu a depus nicio o altă dovadă din care să rezulte că ar fi putut obţine un preţ lunar de depozitare pe tona de deşeu mai mare decât cel avut în vedere de expert la calcularea cheltuielilor de depozitare (7.144.182,50 Euro pentru perioada 11.08.2010 - 31.08.2012).

Nu poate fi reţinută opinia apelantei - reclamante din concluziile scrise depuse în faţa primei instanţe potrivit căreia durata aferentă ofertei emisă de I. S.A. nu putea fi decât un an întrucât nu există nicio astfel de menţiune.

Dispoziţiile art. 970 alin. (2) C. civ. de la 1864 indicate de apelanta - reclamantă nu sunt incidente unei oferte întrucât aceasta nu este o convenţie şi nici nu poate fi asimilată unui act juridic unilateral.

În doctrină s-a învederat că actul juridic unilateral are un domeniu de aplicare foarte restrâns, iar extinderea acestui domeniu în privinţa ofertei de a contracta nu este posibilă (Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Editura All Educational 1997, Stătescu C. şi Bîrsan Corneliu, f.45).

Mai mult, chiar dacă s-ar accepta opinia potrivit căreia unei oferte i se aplică prevederile art. 970 alin. (2) C. civ. de la 1864, nu se poate considera că oferta emisă de I. S.A. s-ar completa cu legislaţia de mediu care stabileşte că depozitarea deşeurilor periculoase nu se poate face pe o perioadă mai mare de un an.

Dispoziţiile art. 970 alin. (2) C. civ. de la 1864 fac referire la "urmările ce legea dă obligaţiei după natura sa", astfel că trebuie identificată obligaţia asumată prin ofertă.

Obligaţia asumată de I. S.A. a fost de a plăti un preţ de 80 Euro/tonă pentru depozitarea unei cantităţi de 150.000 tone deşeuri.

Or, prin dispoziţiile Anexei 1 lit. b) din H.G. nr. 349/2005 nu este reglementată obligaţia de plată a preţului depozitării deşeurilor, ci este definită noţiunea de depozit.

Ca atare, nu se poate susţine că, prin raportare la art. 970 alin. (2) C. civ. de la 1864, oferta emisă I. S.A. s-ar completa cu legislaţia de mediu care stabileşte că depozitarea deşeurilor periculoase nu se poate face pe o perioadă mai mare de un an.

În aceste condiţii, nu s-a făcut dovada că patrimoniul intimatei - pârâte s-ar fi mărit cu 5.270.233,8 Euro şi că cel al apelantei - reclamante ar fi sărăcit cu această sumă.

Sub un al patrulea aspect, nefiind făcută dovada faptului că patrimoniul intimatei - pârâte s-ar fi mărit şi că cel al apelantei - reclamante ar fi sărăcit cu sumele menţionate mai sus (3.205.400 Euro cu TVA şi 5.270.233,8 Euro), este evident că nu se poate reţine existenţa unei legături între sporirea unui patrimoniu şi diminuarea altuia.

În concluzie, nu sunt îndeplinite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză cu privire la diferenţa de daune - interese solicitată de apelanta - reclamantă prin cererea de apel, respectiv:

- 3.205.400 Euro cu TVA reprezentând cheltuieli generate de încheierea contractului de cesiune a contractului de asociere în participaţie la data de 20.01.2012

- 5.270.233,8 Euro profit nerealizat.

7) Curtea a apreciat că în mod corect a fost respins de către prima instanţă capătul de cerere având ca obiect daunele cominatorii în cuantum de 52.676 Euro/zi de întârziere până la eliberarea amplasamentului.

Apelanta - reclamantă a solicitat acordarea daunelor cominatorii în cuantum de 52.676 Euro/zi de întârziere până la executarea de către intimata - pârâtă a obligaţiei de eliberare a amplasamentului pe care sunt depozitate deşeurile.

În al doilea rând, conform C. proc. civ. de la 1865:

- art. 5803 alin. (1) - Dacă obligaţia de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile. Instanţa sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, să plătească, în favoarea statului, o amendă civilă de la 20 RON la 50 RON, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.

- art. 5803 alin. (4) - Dispoziţiile prevăzute în secţiunea de faţă sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul când titlul executoriu cuprinde o obligaţie de a nu face.

- art. 5803 alin. (5) - Pentru neexecutarea obligaţiilor prevăzute în prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii.

Din interpretarea acestor dispoziţii legale a rezultat că nu mai pot fi acordate daunele cominatorii solicitate de apelanta - reclamantă întrucât dispoziţiile art. 5803 alin. (5) C. proc. civ. 1865 interzic expres această posibilitate.

Curtea a apreciat că nu poate fi aplicată în speţă Decizia nr. 20/2005 pronunţată de ÎCCJ în recurs în interesul legii întrucât, ulterior pronunţării acestei hotărâri, prin Legea nr. 459/2006 a fost introdus art. 5803 alin. (5) C. proc. civ. de la 1865, care prevede expres că nu mai pot fi acordate daune cominatorii pentru obligaţiile de a face/de a nu face.

În al treilea rând, chiar dacă s-ar aprecia că se pot acorda daune cominatorii şi după introducerea art. 5803 alin. (5) C. proc. civ. 1865 prin Legea nr. 459/2006, tot nu s-ar putea admite capătul de cerere formulat de apelanta - reclamantă cu privire la acest aspect.

Daunele cominatorii au fost definite în doctrină ca fiind un mijloc de constrângere a debitorului la executarea în natură a unei obligaţii de a face sau de a nu face.

Curtea a constatat că apelanta - reclamantă nu a prezentat niciun titlu executoriu în care să fie cuprinsă obligaţia de a face pentru a cărei executare se solicită daunele cominatorii (eliberarea amplasamentului) şi nici nu a învestit instanţa de judecată cu o pretenţie având ca obiect o eventuală executare a unei astfel de obligaţii de către intimata - pârâtă.

Ca atare, în lipsa stabilirii existenţei unei obligaţii de a face (eliberarea amplasamentului pe care sunt depozitate deşeurile) în sarcina intimatei - pârâte, nu se pot acorda daune cominatorii pentru o eventuală neexecutare a unei astfel de obligaţii.

În concluzie, Curtea a apreciat că în mod corect a fost respins de către prima instanţă capătul de cerere referitor având ca obiect daunele cominatorii în cuantum de 52.676 Euro/zi de întârziere până la eliberarea amplasamentului.

8) Referitor la cheltuielile de judecată efectuate de apelanta - reclamantă în primă instanţă, s-a reţinut că, potrivit art. 276 C. proc. civ. 1865, când pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate numai în parte, instanţa va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.

La stabilirea cheltuielilor de judecată la care sunt îndreptăţite părţile pentru judecata în primă instanţă, Curtea a avut în vedere măsura în care a fost admisă cererea de chemare în judecată.

Or, în urma soluţionării apelului formulat de apelanta - reclamantă, acţiunea a fost admisă în limita următoarelor sume:

- 136.602,00 RON şi 2.569.947,47 RON fără TVA reprezentând cheltuieli directe efectuate în perioada 15.07.2011 - 31.01.2012 (136.602,00 RON cheltuieli salariale şi 2.569.947,47 RON fără TVA alte cheltuieli directe)

- 97.365,83 RON fără TVA reprezentând cheltuieli indirecte efectuate în perioada 15.07.2011 - 31.01.2012

- 7.144.182,50 Euro la cursul BNR leu - Euro din data plăţii reprezentând cheltuieli pentru depozitarea deşeurilor periculoase în perioada 11.08.2010 - 31.08.2012

- 76.785,21 RON reprezentând cheltuieli de mentenanţă - instalaţie spălare soluri în perioada august 2011 - august 2011.

În primă instanţă, apelanta - reclamantă a făcut dovada achitării:

- unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 1.289.178,129 RON (824.655,59 RON + 464.522,53 RON) şi a unui timbru judiciar de 5 RON

- unui onorariu de expert de 15.453 RON (11.453 RON + 4.000 RON).

În aceste condiţii, apelanta - reclamantă este îndreptăţită la acoperirea: taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar aferente sumei care i-a fost acordată în urma soluţionării apelului, respectiv 349.064,935 RON taxă judiciară timbru şi 5 RON timbru judiciar, şi a onorariului de expert în cuantum de 15.453 RON.

La calcularea taxei judiciare de timbru a fost avut în vedere cursul BNR Euro - leu de la data introducerii cererii de chemare în judecată (19.01.2012), respectiv 1 Euro = 4,3452 RON.

În concluzie, în baza art. 276 C. proc. civ. 1865, Curtea a obligat intimata - pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. să plătească apelantei - reclamante ASOCIEREA formată dintre A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.A., D. S.R.L. şi E. S.A. reprezentată prin liderul A. S.R.L. suma de 364.522,935 RON reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanţă (349.064,935 RON taxă judiciară timbru + 5 RON timbru judiciar + 15.453 RON onorariu expert).

Referitor la cheltuielile de judecată efectuate în apel, potrivit art. 276 C. proc. civ. 1865, când pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate numai în parte, instanţa a apreciat în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.

Pentru judecata în apel, apelanta - reclamantă a făcut dovada faptului că a achitat suma de 15.651,2025 RON reprezentând prima tranşă din taxa judiciară de timbru şi 5 RON timbru judiciar.

La stabilirea cheltuielilor de judecată la care sunt îndreptăţite părţile pentru judecata în apel, Curtea a avut în vedere măsura în care a fost admisă cererea de chemare în judecată ca urmare a soluţionării apelului.

Apelanta - reclamantă ar fi îndreptăţită la acoperirea taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar aferente sumei care i-a fost acordată în urma soluţionării apelului, respectiv 170.600,1165 RON taxă judiciară timbru şi 5 RON timbru judiciar.

La calcularea taxei judiciare de timbru a fost avut în vedere cursul BNR Euro - leu de la data introducerii cererii de apel (20.09.2017), respectiv 1 Euro = 4,5989 RON.

Prin concluziile orale formulate la termenul de judecată din data de 14.12.2017, apelanta - reclamantă a solicitat acordarea taxei judiciare de timbru care a fost achitată pentru judecarea apelului.

Până la pronunţarea soluţiei de către instanţa de apel, apelanta - reclamantă a făcut dovada faptului că a achitat suma de 15.651,2025 RON reprezentând prima tranşă din taxa judiciară de timbru şi 5 RON timbru judiciar .

În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 2304 din 20 decembrie 2017, a admis apelul formulat de apelanta - reclamantă şi a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că: a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată şi precizată, a obligat pârâta să plătească următoarele sume:

- 136.602,00 RON şi 2.569.947,47 RON fără TVA reprezentând cheltuieli directe efectuate în perioada 15.07.2011 - 31.01.2012 (136.602,00 RON cheltuieli salariale şi 2.569.947,47 RON fără TVA alte cheltuieli directe)

- 97.365,83 RON fără TVA reprezentând cheltuieli indirecte efectuate în perioada 15.07.2011 - 31.01.2012;

- 7.144.182,50 Euro la cursul BNR leu - Euro din data plăţii reprezentând cheltuieli pentru depozitarea deşeurilor periculoase în perioada 11.08.2010 - 31.08.2012;

- 76.785,21 RON reprezentând cheltuieli de mentenanţă - instalaţie spălare soluri în perioada august 2011 - august 2011;

- 364.522,935 RON reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanţă (349.064,935 RON taxă judiciară timbru + 5 RON timbru judiciar + 15.453 RON onorariu expert);

- 15.656,2025 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel (15.651,2025 RON taxă judiciară de timbru + 5 RON timbru judiciar).

Împotriva deciziei civile nr. 2304 din 20 decembrie 2017 şi a încheierii din 05 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a declarat recurs pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

În susţinerea acestui motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă apreciază că în mod greşit instanţa a admis apelul şi a desfiinţat sentinţa de fond, fără să ţină cont de prevederile legale respectiv O.U.G. nr. 34/2006, fără a se efectua probe noi, respectiv o expertiză tehnică de specialitate efectuată în apel şi nu a verificat onorariul avocatului care este exagerat de mare.

Recurenta apreciază că reclamanta nu a adus argumente noi de natură să modifice soluţia pronunţată de instanţa de fond, motivele de apel fiind nefondate.

O primă critică se referă la confundarea actului administrativ unilateral prevăzut de art. 18 din Legea nr. 554/2004 cu contractul de prestări servicii şi cu dispoziţiile legii speciale O.U.G. nr. 34/2006.

Daunele interese şi daunele cominatorii solicitate de reclamantă, apreciază pârâta că sunt neîntemeiate şi nedovedite faţă de temeiul juridic al contractului, în mod corect prima instanţă respingând cererea de chemare în judecată. Acest gen de daune nu pot fi acordate, în măsura în care nu au fost prevăzute în contract.

În continuare, recurenta citează dispoziţiile art. 28710 din O.U.G. nr. 34/2006 pentru a demonstra că legiuitorul a stabilit clar ce sancţiuni se pot acorda pe acest gen de contracte, iar acordarea de despăgubiri nu reprezintă o sancţiune alternativă adecvată.

Mai mult decât atât se arată că daunele cominatorii au fost raportate la primele două capete de cerere care au fost respinse definitiv şi irevocabil prin decizia civilă nr. 1402/2012 a Curţii de Apel Bucureşti, această solicitare fiind neîntemeiată.

În ceea ce priveşte cererea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, susţine că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru formularea acestei cereri, enumerând condiţiile legale.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, desfiinţarea deciziei din apel şi respingerea apelului reclamantei şi pe fondul cauzei respingerea acţiunii.

Sub aspectul încheierii din 05 martie 2018, recurenta-pârâtă arată că dispoziţiile art. 281 C. proc. civ. au fost aplicate greşit, întrucât instanţa nu a făcut o simplă îndreptare de eroare materială şi a motivat in extenso decizia din apel.

Solicită respingerea cererii privind îndreptarea erorii materiale.

Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, intimata-reclamantă ASOCIEREA DINTRE A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.A., D. S.R.L. ŞI E. S.A. REPREZENTATĂ DE LIDERUL ACESTEIA A. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii recursului în raport de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ., invocând că nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

Înalta Curte va examina cu precădere excepţia nulităţii recursului invocată de intimată în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ. care stabileşte condiţiile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă cererea de recurs printre acestea înscriindu-se motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.

Obligaţia de a respecta condiţiile de promovare care ţin de forma şi conţinutul cererii de recurs înscrisă în acest articol este rezultatul calificării căii de atac a recursului din cuprinsul prevederilor art. 299-316 C. proc. civ. drept cale extraordinară de atac care poate fi îndreptată împotriva hotărârilor definitive, în condiţiile legii şi numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Raportând dispoziţiile de mai sus la cererea de recurs promovată de pârâtă se constată că pârâta a indicat art. 304 C. proc. civ. În ce priveşte dezvoltarea motivelor de nelegalitate, se constată din cuprinsul argumentelor aduse în sprijinul motivelor, că recurenta a expus în fapt greşelile, care în opinia sa, au dus la pronunţarea unei soluţii netemeinice şi nelegale.

Aprecierea acestor argumente şi măsura în care se încadrează în cerinţele motivelor de nelegalitate invocate se realizează de instanţa de recurs. În concret, Înalta Curte constată că argumentele invocate pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aşa încât nu va putea fi reţinută excepţia invocată de intimată privind nulitatea recursului în conformitate cu art. 3021lit. c) C. proc. civ. În acest cadru, se va reţine mai întâi că recursul nu are caracter devolutiv şi, ca atare, nu este de natură să provoace rejudecarea în fond a pricinii.

În cadrul examenului de legalitate care priveşte decizia instanţei de apel, Înalta Curte constată că, din expunerea succintă a criticilor aduse deciziei din apel rezultă cu evidenţă că s-a criticat pretinsa încălcare a art. 28710 din O.U.G. nr. 34/2006, acordarea de penalităţi sau daune cominatorii, temeiul subsidiar al îmbogăţirii fără justă cauză şi acordarea onorariului de avocat în apel.

Sub un prim aspect, recurenta a criticat lipsa probelor noi în apel, respectiv efectuarea unei probe cu expertiză de specialitate, pentru stabilirea sumelor datorate.

Din acest punct de vedere se constată că niciuna dintre părţi nu a solicitat probe noi în apel, iar din dezbateri nu a rezultat necesitatea administrării acestora, în temeiul art. 292 alin. (1) C. proc. civ.

În aceste condiţii, instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale încălcate de instanţa de fond.

Critica privind pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 28710 din O.U.G. nr. 34/2006 este nefondată.

Prealabil, Înalta Curte arată că în cel de al doilea ciclu procesual cauza urma să fie cercetată din perspectiva incidenţei răspunderii civile delictuale şi a îmbogăţirii fără justă cauză, cu alte cuvinte analiza pretenţiilor reclamantei s-a făcut pe tărâm extracontractual.

Prin decizia nr. 2304/2017 a Curţii de Apel Bucureşti au fost acordate despăgubiri în sarcina pârâtei ca urmare a reţinerii îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale raportat la prevederile art. 998-999 C. civ.

Prezenta pricină nu a avut ca obiect nulitatea unui contract de achiziţie publică, astfel încât dispoziţiile invocate de recurentă nu sunt incidente în cauză, întrucât vizează sancţiunile alternative pe care le poate aplica instanţa într-o ipoteză total străină de obiectul prezentei cauze. De altfel, cadrul procesual a fost deja lămurit în ciclul procesual anterior, decizia de casare stabilind şi limitele rejudecării.

Critica potrivit căreia nu pot fi acordate penalităţi sau daune cominatorii în temeiul legii, ci numai în temeiul unei clauze penale inserate în contract este nefondată, întrucât se constată că reclamanta a solicitat daune cominatorii în cuantum de 52.676 Euro pentru fiecare zi de întârziere, care au fost respinse prin decizia atacată, astfel încât lipseşte interesul de a formula o astfel de critică.

În ceea ce priveşte criticile privind temeiul subsidiar al îmbogăţirii fără justă cauză, Înalta Curte constată că şi acestea sunt nefondate.

Prin cererea de apel reclamanta a solicitat instanţei modificarea sentinţei în sensul admiterii cererii în temeiul răspunderii civile delictuale şi în subsidiar în sensul admiterii cererii în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză.

Instanţa de apel a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale numai cu privire la o parte din pretenţiile reclamantei şi a admis cererea de apel pentru cheltuieli directe, cheltuieli indirecte, cheltuieli pentru depozitarea deşeurilor periculoase, cheltuieli de mentenanţă-instalaţie spălare soluri.

Doar în privinţa capetelor de cerere respinse pe temeiul răspunderii civile delictuale, instanţa de apel a analizat îndeplinirea condiţiilor îmbogăţirii fără justă cauză şi nu a reţinut incidenţa ei.

În consecinţă, se constată că recurenta nu are interesul de a recura decizia atacată sub aspectul dispoziţiilor favorabile acesteia.

În ceea ce priveşte critica privind acordarea onorariului de avocat în apel este nefondată, întrucât instanţa de apel a acordat cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, proporţional cu soluţia de admitere în parte a cererii de apel, nefiind acordat onorariu de avocat în apel.

În ceea ce priveşte criticile formulate împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din data de 05 martie 2018, recurenta-pârâtă a susţinut că aceasta a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în dispozitivul deciziei atacate s-a strecurat o eroare materială vădită reţinându-se că suma de 76.785,21 RON a fost calculată pentru perioada august 2011- august 2011.

Raportat la cererea reclamantei prin care s-a solicitat acordarea sumei de 76.785,21 RON fără TVA cu titlu de cheltuieli de mentenanţă pentru perioada august 2011- august 2012 şi la probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte constată că este incidentă exact ipoteza prevăzută de art. 281 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. în contradictoriu cu ASOCIEREA DINTRE A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.A., D. S.R.L. ŞI E. S.A. REPREZENTATĂ DE LIDERUL ACESTEIA A. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 2304 din 20 decembrie 2017 şi a încheierii din 05 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27.09.2018.