Competence for cassation of civil claims under 1,000,000 RON: Jurisdictional gap filled by reference to hierarchically superior Court of Appeals

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016, la data de 03 martie 2016, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. S.R.L., să se constate că pârâta C. S.R.L. este parte contractantă a contractului de prestări servicii nr. x/23.09.2014, pentru achiziţionarea unei cantităţi de plastic de 19,393 tone, să fie obligate pârâtele în solidar la plata sumei de 20.724,6239 RON reprezentând contravaloarea parţială a facturii restante nr. x din 07 octombrie 2014 emisă în baza contractului de prestări servicii nr. x din 23 septembrie 2014, să fie obligate pârâtele în solidar la plata dobânzii legale aferente începând cu data de 29 septembrie 2014 şi până la data plăţii, cu cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat.

Prin sentinţa civilă nr. 20850/2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. S.R.L., astfel cum a fost modificată, fiind obligaţi pârâţii în solidar la plata către reclamantă a sumei de 20.724,62 RON reprezentând rest de plată contravaloare factură, precum şi la plata dobânzii legale calculate asupra debitului principal de la data de 29 septembrie 2014 şi până la achitarea integrală şi efectivă a debitului principal. Totodată, a fost respins ca inadmisibil primul capăt de cerere referitor la acţiunea în constatare şi ca neîntemeiat capătul de cerere referitor la daunele morale. S-a dispus obligarea pârâţilor la plata către reclamantă a sumei de 1.189 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru proporţional cu capătul de cerere admis (1.141,23 RON + 48 RON).

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta C. S.R.L. solicitând, în temeiul art. 480 alin. (2) noul C. proc. civ., admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei de fond în sensul respingerii acţiunii formulate.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 3289/2017 din 21 septembrie 2017 a admis excepţia nulităţii cererii de apel principal.

A declarat nulitatea cererii de apel principal apel formulate de apelanta pârâtă C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 20850/23.11.2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. S.R.L şi cu intimata pârâtă B.

A constatat ca rămas fără efect apelul incident formulat de apelanta intimata reclamantă A. S.R.L.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti iar dosarul cauzei a fost trimis pe cale administrativă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 3289/2017 din 21 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21.09.2018.