Revision petition dismissed for lack of triple identity; EU-law challenge remanded to appellate court in insolvency tax claim dispute

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19 martie 2018, revizuenta A. S.R.L. prin administrator special B. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 371/A din 15 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2014 şi raportat la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anularea hotărârii atacate, având în vedere contrarietatea dintre decizia civilă nr. 1413 din 27 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2015 şi decizia civilă nr. 371/A din 15 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi, în rejudecare, să se dispună respingerea cererii de apel formulate împotriva sentinţei civile nr. 158/2017 pronunţată de Tribunalul Ilfov; raportat la motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de apel formulate împotriva sentinţei civile nr. 158/2017 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, având în vedere că decizia a cărei revizuire se solicită încalcă principiul priorităţii dreptului comunitar.

În argumentarea cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenta a prezentat în mod detaliat istoricul celor două cauze în care s-au pronunţat hotărârile pretins contradictorii şi a arătat, în esenţă, că în ambele dosare chestiunea tranşată este aceeaşi, ambele instanţe fiind solicitate să se pronunţe asupra caracterului de titlu de creanţă al Procesului Verbal estimativ nr. x/22.10.2013 emis de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova.

Cu privire la chestiunea litigioasă, a arătat revizuenta că prin decizia civilă nr. 1413 din 27 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2015, s-a reţinut că Procesul Verbal de control nu reprezintă un act administrativ fiscal şi nu are natura unui titlu de creanţă, în timp ce prin decizia civilă nr. 371/A din 15 februarie 2018, aceeaşi instanţă a reţinut că Procesul Verbal constituie titlu de creanţă în baza căruia creditorul bugetar poate formula declaraţie de creanţă şi se poate înscrie la masa credală a contribuabilului (debitor în insolvenţă).

În concret, a arătat revizuenta că decizia nr. 371/A din 15 februarie 2018 a cărei revizuire a solicitat, nu a ţinut cont de considerentele deciziei pronunţate de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2015, având în vedere că instanţa a ignorat faptul că prin decizia nr. 1413 din 27 martie 2017 s-a reţinut cu caracter obligatoriu că statul nu poate pretinde o creanţă fiscală împotriva societăţii A. S.R.L. în baza Proceselor Verbale de control şi a recunoscut, prin decizia atacată, creanţa pretinsă de creditorul bugetar întocmai şi exclusiv în baza acestora.

În ceea ce priveşte motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a susţinut revizuenta că hotărârea atacată s-a dat cu încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată, în condiţiile în care instanţa de apel nu a aplicat această normă constituţională, fiind încălcate prevederile Directivei TVA nr. 2006/112/CEE.

Totodată a arătat revizuenta că o astfel de interpretare contravine flagrant reglementărilor constituţionale şi europene referitoare la prioritatea aplicării dispoziţiilor de drept al UE, la efectul direct al reglementărilor UE şi la caracterul obligatoriu al jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene conform art. 288 din Tratatul pentru Funcţionarea Uniunii Europene (art. 249 TCE).

În argumentarea celor susţinute, revizuenta a invocat jurisprudenţa CJUE, cu referire la efectul direct atribuit directivelor, principiul interpretării armonioase, respectiv obligaţia de a interpreta dreptul naţional în conformitate cu directivele (cauza C 41/74 Van Duyn c. Home Office, cauza C 148/78 Publico Ministero c. Tullio Ratti, Cauza C 14/83 Von Colson şi Kamman c. Land Nordhrein - Westfalen).

Revenind la incidenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, revizuenta a arătat că prin admiterea cererii intimatei de înscriere provizorie în tabelul definitiv al creanţelor în cuantum de 50.292.399 RON şi 66.464.003 RON se încalcă dispoziţiile Directivei TVA nr. 2006/112/CE, aşa cum a fost interpretată de către CJUE iar cadrul legal aplicabil pe fondul litigiului îl reprezintă dispoziţiile Directivei TVA (2006/112/CE) şi ale Regulamentului nr. 282/2011.

A mai arătat revizuenta că atât în Procesele-verbale pe care se întemeiază pretenţiile fiscului, cât şi în apelul formulat, se remarcă încălcări repetate ale dispoziţiilor dreptului UE în materia taxei pe valoarea adăugată, dintre care unele considerate relevante şi care nu au fost avute în vedere de către instanţa de apel.

În continuare, a arătat revizuenta că hotărârea atacată nu ţine seama de orientarea consecventă a CJUE care a stabilit în mod necontestat cazurile de excepţie în care unei societăţi i se poate refuza dreptul de deducere al TVA, în condiţiile în care deţine o factură şi achiziţiile sunt făcute în scopul operaţiunilor sale taxabile.

Înalta Curte, analizând cererea de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat, în raport cu dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., reţine următoarele:

Motivul de revizuire invocat de revizuentă - art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - prevede că "revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu, adică să fi existat triplă identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză; hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces, ci în procese diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi; în atare situaţie executarea hotărârilor fiind imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar depăşirea acestei situaţii creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.

În speţă, se constată că hotărârile pretins potrivnice, deşi au fost pronunţate în dosare diferite, nu au avut aceleaşi părţi, obiect şi cauză, contrarietatea hotărârilor putând fi analizată numai dacă sunt îndeplinite condiţiile anterior menţionate.

Astfel, într-un prim litigiu, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, în urma unui control efectuat la punctul de lucru al societăţii A. S.R.L. (fosta C. SRL), s-a emis Procesul Verbal nr. x/22.10.2013 de DGRFP Ploieşti AJFP Prahova, prin care era estimată în sarcina societăţii o diferenţă suplimentară de TVA de plată în sumă de 50.292.399 RON pentru anii 2011-2012.

Împotriva Procesului Verbal de control nr. x/22.10.2013, A. S.R.L. a formulat contestaţie la organul fiscal emitent, dar care a fost respinsă ca prematur formulată prin decizia nr. 25/14.11.2013, cu motivarea că acest proces-verbal nu este un document contestabil, nereprezentând un titlu de creanţă sau alt act administrativ fiscal.

Împotriva deciziei organului fiscal, A. S.R.L. a formulat acţiune în anularea deciziei nr. 25/14.11.2013 şi a Procesului Verbal sus indicat, înregistrata pe rolul Tribunalului Bucureşti, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentinţa civilă nr. 1193/25.02.2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar recursul formulat de A. S.R.L. împotriva acestei sentinţe a fost respins prin decizia civilă nr. 1413/27.03.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

În cel de-al doilea litigiu, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a formulat cerere de admitere a creanţelor în baza Proceselor Verbale de Control. La data de 24.04.2014 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarea A. S.R.L., stabilindu-se termen pentru depunerea declaraţiei de creanţă şi a documentelor justificative la data de 18.06.2014, în condiţiile art. 62 alin. (1) lit. b) şi art. 65 alin. (2) din Legea 85/2006. La data de 17.06.2014, ANAF a formulat declaraţia de creanţă prin care solicitat înscrierea sa la masa credală a A. S.R.L. cu suma de 117.687.727 RON, compusă din: 51.207.125 RON în categoria creanţelor garantate, conform art. 121 alin. (1) pct. 2 din Legea 85/2006, 66.480.602 RON în categoria creanţelor bugetare, conform art. 123 pct. 4 din Legea 85/2006.

La data de 18.06.2014 ANAF a depus cerere precizatoare prin care şi-a precizat cuantumul creanţei la suma de 117.687.977 RON, creanţa solicitată fiind majorată cu suma de 250 RON, această din urmă fiind creanţă bugetară cu rangul stabilit de art. 123 alin. (4), rezultând dintr-un proces-verbal de contravenţie întocmit de către CNADR.

La data de 11.08.2014, administratorul special al A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Ilfov, două contestaţii la tabelul preliminar de creanţe al debitoarei, după cum urmează:

- contestaţia înregistrată sub dosar nr. x/2014, prin care s-a solicitat, în principal, înlăturarea din tabelul preliminar a creanţei Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în cuantum de 66.480.852 RON, şi în subsidiar, s-a solicitat înscrierea în tabelul preliminar a creanţei Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în cuantum de 66.480.852 RON, sub condiţie suspensivă;

- contestaţia înregistrată sub dosar nr. x/2014, prin care s-a solicitat, în principal, înlăturarea din tabelul preliminar a creanţei Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în cuantum de 51.207.125 RON, în privinţa acestei creanţe nefiind îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile Codului de procedură fiscală pentru o creanţă bugetară şi, implicit, nici cele reglementate de dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 85/2006 şi în subsidiar, s-a solicitat înscrierea în tabelul preliminar a creanţei Agenţiei Naţionale de Administrare fiscală, în cuantum de 51.207.125 RON, sub condiţie suspensivă. Prin încheierea din data de 13.11.2014, Tribunalul Ilfov, secţia civilă, a dispus conexarea dosarului nr. x/2014 la dosarul nr. x/2014 16.

Prin sentinţa civilă nr. 158 din 25 ianuarie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a admis în parte contestaţiile la tabelul preliminar al creanţelor debitoarei S.C. A. S.R.L. formulate de debitoare prin administrator special B. în contradictoriu cu creditoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Ilfov, a dispus înscrierea creditoarei în tabelul preliminar al creanţelor debitoarei cu suma de 931.575 RON.

Împotriva sentinţei civile nr. 158 din 25 ianuarie 2017 a formulat apel creditorul bugetar, solicitând înscrierea sa la masa credală cu întreaga creanţă solicitată, astfel cum a fost precizată.

Prin decizia civilă nr. 371/A din 15.02.2018, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a dispus înscrierea provizorie a creditoarei în tabelul definitiv cu următoarele creanţe: o creanţă bugetară în cuantum de 50.292.399 RON având ordine de prioritate la plată conform art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006 până la soluţionarea dosarului penal nr. x/3014; o creanţă bugetară în cuantum de 66.464.003 RON având ordine de prioritate la plată conform art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006, reprezentând prejudiciu estimat conform procesului-verbal din data de 17.06.2014.

Astfel, din examinarea celor două hotărâri pretins contradictorii, se constată că in ceea ce priveşte identitatea de obiect, în dosarul nr. x/2016 în care a fost pronunţată decizia nr. 1413 din 27.03.2017, prin cererea de chemare în judecată formulată de A. S.R.L. s-a solicitat anularea deciziei nr. 25/14.11.2013, emisă de ANAF cu privire la contestaţia administrativă formulată, şi a procesului-verbal nr. x/22.10.2013, prin care s-a estimat în sarcina debitoarei o diferenţă suplimentară de TVA de plată în sumă de 50.292.399 RON.

În ceea ce priveşte decizia civilă nr. 371/A din 15.02.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă contestaţia formulată de A. S.R.L. la tabelul preliminar de creanţe al debitoarei A. S.R.L. şi împotriva înscrierii creanţei DGRFP Bucureşti, în cuantum de 117.687.727 RON.

Referitor la identitatea de cauză, se constată că nici această condiţie nu este îndeplinită, având în vedere ca temeiurile juridice ale celor doua cereri de chemare în judecată în care au fost pronunţate cele două decizii pretins contrarii, sunt total diferite.

Astfel, dacă în dosarul nr. x/2015, în care a fost pronunţată decizia nr. 1413/27.03.2017, temeiul juridic al acţiunii formulate îl reprezintă Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în dosarul nr. x/2014, în care a fost pronunţată decizia civilă nr. 371/A/15.02.2018, temeiul îl reprezintă dispoziţiile Legii Nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

În ceea ce priveşte identitatea de părţi, se constată că în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015 în care a fost pronunţată decizia nr. 1413/27.03.2017, părţi au fost A. S.R.L. şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, în vreme ce în dosarul nr. x/2014 în care a fost pronunţată decizia civilă nr. 371/A/15.02.2018, au figurat ca părţi A. S.R.L. şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice.

Aşa fiind, constatând a nu fi întrunită condiţia existenţei triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, în raport cu dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. prin administrator special B. împotriva deciziei civile nr. 371/A din 15 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2014. În ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă materială în soluţionarea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 510 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.". Alin. 2 al aceluiaşi articol prevede că "În cazul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre. Dacă una dintre instanţele de recurs la care se referă aceste dispoziţii este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă".

Aşadar, competenţa de soluţionare a cererilor de revizuire aparţine instanţei care a pronunţat decizia a cărei revizuire se solicită, mai puţin în situaţia în care cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., când competenţa aparţine instanţei mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre.

De asemenea, art. 510 alin. (3) C. proc. civ. stabileşte că, în cazul în care se invocă motive care atrag competenţe diferite, nu va opera prorogarea competenţei.

În cauza de faţă, revizuenta a solicitat, în temeiul prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, revizuirea deciziei civile nr. 371/A din 15 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Potrivit textului legal anterior menţionat, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de o lună de la data comunicării hotărârii definitive şi se soluţionează de urgenţă şi cu precădere.

Constatând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 510 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează o normă de competenţă materială absolută, de la care nu se poate deroga, Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a cererii de revizuire având ca temei dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Disjunge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. prin administrator special B. împotriva deciziei civile nr. 371/A din 15 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2014, întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi o trimite spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. prin administrator special B. împotriva deciziei civile nr. 371/A din 15 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2014, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu recurs la Completul de 5 Judecători în ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08.06.2018.