Admissibility of main intervention in non-contentious federation registration appeals without party consent

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2016, petenta A. a solicitat înregistrarea A., în temeiul art. 35 şi 36 din O.G.26/2000.

Prin sentinţa civilă nr. 10 FED/2016 din 15 iunie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins cererea de înregistrare a A.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta A.

Pe parcursul soluţionării apelului petentul B. a formulat o cererere de intervenţie principală care consta în a se dispune respingerea în faza de apel a cererii de înfiinţare a A., fiind întemeiată pe prevederile art. 532 alin. (2) raportate la art. 536 alin. (1) şi art. 482 C. proc. civ.

Prin încheierea din 22 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie principală formulată în apel de petentul B.

În motivare, instanţa a reţinut în esenţă, că procedura de judecată pentru faza de apel este una contencioasă şi cererea de intervenţie principală nu poate fi făcută decât cu acordul expres al părţilor. Or, apelanta petentă A. a arătat că nu-şi exprimă acordul pentru admiterea cererii de intervenţie direct în faza de apel, motiv pentru care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenţie principală formulată în apel de petentul B.

Împotriva încheierii din 22 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs recurentul B., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei spre continuarea judecăţii instanţei de apel, reţinând admisibilitatea în principiu a intervenţiei principale.

Recurentul susţine că art. 532 alin. (2) C. proc. civ. (pe care a fost întemeiată cererea de intervenţie) dă dreptul de a interveni în proces persoanelor ale căror interese ar putea fi afectate de hotărâre - cum este şi cazul său, proprietar al unei unităţi locative în condominiul A.

Pe de o parte, din existenţa acestei posibilităţi prevăzute în materie necontencioasă rezultă că, în sine, intervenţia în cauză a unei persoane ale cărei interese ar putea fi afectate de hotărâre nu transformă procedura într-una contencioasă - raţionamentul în sens contrar al instanţei de apel fiind greşit. Intervenţia persoanelor prevăzute de art. 532 alin. (2) C. proc. civ. în apărarea intereselor care ar putea fi afectate de hotărâre nu înseamnă automat stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană, altminteri textul legal în discuţie ar cădea din sens.

Tot astfel nu conferă, în sine, caracter contencios unei judecăţi nici citarea părţilor, aceasta fiind expres prevăzută în materie contencioasă de art. 532 alin. (1) teza 1 C. proc. civ.

Reglementările procedurale menţionate îşi menţin aplicabilitatea şi în faza apelului în baza art. 536 alin. (1) raportat la art. 482 C. proc. civ.

Pe de altă parte, dacă prin obiecţiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, cererea prezintă caracter contencios, soluţia potrivit art. 531 C. proc. civ. trebuie să fie de respingere a cererii, nu a intervenţiei.

Prin urmare, rezultă din cele de mai sus că instanţa de apel a admis excepţia inadmisibilităţii cu încălcarea dispoziţiilor art. 531-532 C. proc. civ. Ca urmare a încălcării acestui text de lege recurentul susţine că a suferit o vătămare ce nu mai poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului - casarea hotărârii (art. 175 C. proc. civ.).

Intimata A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii cererii de recurs, iar pe fond respingerea ca neîntemeiată a cererii de recurs şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariul avocaţial.

Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii formulării cererii de recurs, invocată de intimata A., Înalta Curte o va respinge pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 64 alin. (4) C. proc. civ., "Încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este numai apelul, dacă încheierea a fost dată în prima instanţă, respectiv numai recursul la instanţa ierarhic superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunţată în apel."

Întrucât la data pronunţării încheierii recurate, petentul B. a fost prezent prin avocat, termenul de recurs curge de la pronunţare, respectiv 22 martie 2017.

Prin urmare, formularea cererii de recurs la data de 28 martie 2017, (conform plicului de la fila 4 verso din dosarul de recurs) s-a făcut cu respectarea termenului legal de 5 zile prevăzut de art. 64 alin. (4) C. proc. civ., termen care a început să curgă de la pronunţarea încheierii, potrivit prevederilor legale anterior menţionate.

Verificând încheierea recurată, conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa de apel a încălcat normele de procedură prevăzute la art. 531-532 C. proc. civ.

Prin cererea de chemare în judecată, petenta A. a solicitat înregistrarea A., în temeiul art. 35 şi 36 din O.G.26/2000.

Potrivit art. 35 din O.G. nr. 26/2000, "(1) Două sau mai multe asociaţii sau fundaţii se pot constitui în federaţie.

(2) Federaţiile dobândesc personalitate juridică proprie şi funcţionează în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă pentru asociaţiile fără scop patrimonial, condiţii care li se aplică în mod corespunzător, cu excepţiile stabilite în prezentul capitol.

(3) Cererea de înscriere se soluţionează de tribunalul în circumscripţia căruia federaţia urmează să îşi aibă sediul".

Legea cadru în materie este reprezentată de O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. Astfel, dispozitiile art. 8-12 din O.G. nr. 26/2000 stabilesc procedura cadru şi conditiile de legalitate pentru dobândirea personalităţii juridice în situaţia asociaţiilor, fundaţiilor sau federaţiilor, respectiv pentru modificările survenite, această procedură având caracter necontencios şi supunându-se cerinţelor de legalitate dispuse de acest act normativ.

Legea cadru nu prevede ad litteram, posibilitatea unor terţe persoane de a interveni în procedura de verificare a legalităţii cererii de înscriere ori a cererii de modificare a actului constitutiv sau a statutului persoanei juridice, dar nici nu interzice expres această posibilitate.

Înalta Curte apreciază că atât timp cât procedura specială nu prevede nimic sub acest aspect, deci nu interzice această posibilitate, ea se completează cu dispoziţiile de drept comun, adică cele ale C. proc. civ.

Concluzia admisibilităţii intervenţiei în procedura necontencioasă judiciară în discuţie, este de altfel, împărtăşită şi de instanţa de apel care nu a respins intervenţia de plano, ci prin raportare la condiţiile de admisibilitate evocate de art. 61-66 din Codul de procedură.

Potrivit dispoziţiilor C. proc. civ., ceea ce distinge jurisdicţia graţioasă de cea contencioasă este că în aceasta din urmă există un conflict de interese între mai multe persoane şi pretenţii opuse de apărat. În schimb, în jurisdicţia graţioasă nu se tinde la stabilirea unui drept în contra celeilalte părţi, ci instanţa exercită un control, o adevărată "tutelă" judecătorească în privinţa cererilor cu care a fost sesizată.

În speţă, petentul B. prin cererea de intervenţie principală a solicitat respingerea în faza apelului a cererii de înfiinţare a A. Intervenţia voluntară principală este folosită de terţul care urmăreşte să i se recunoască sau stabilească un drept propriu.

Or, potrivit art. 531 din C. proc. civ., "Dacă cererea, prin însuşi cuprinsul ei ori prin obiecţiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezintă caracter contencios, instanţa o va respinge".

Aşadar, având în vedere natura necontencioasă a acestei proceduri, Înalta Curte constată că o cerere de intervenţie principală în faza apelului fără acordul reclamantei este inadmisibilă, întrucât s-ar depăşi limitele acestei proceduri, angajându-se dezbateri contradictorii, de natură contencioasă.

Reglementarea prevăzută de art. 532 alin. (2) C. proc. civ. ce prevede "dreptul instanţei să asculte orice persoană care poate aduce lămuriri în cauză, precum şi pe acelea ale căror interese ar putea fi afectate de hotărâre", nu poate permite oricui şi oricând să intervină în derularea acestei proceduri speciale, pentru că nu ar mai fi o procedură eficientă, derulată cu celeritate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii din 22 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită cererea intimatei A. privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 1190 RON, conform dovezilor de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii invocată de intimata A.

Respinge recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii din 22 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.

Obligă pe recurentul B. la plata sumei de 1190 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23.05.2018.