European Enforcement Order for civil judgment on merits following annulment of arbitral award; scope of arbitration exclusion under Brussels Regulation

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V- a civilă la data de 12.01.2018, în dosarul nr. x/2014, petenta COMPANIA NAŢIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A. a solicitat eliberarea unui certificat de titlu executoriu european al sentinţei civile nr. 32/01.02.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civila, astfel cum a fost modificată prin încheierea de şedinţă din data de 04.04.2016, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2014.

Petenta a susţinut că certificatul solicitat îi este necesar pentru punerea în executare în Italia, conform Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, a titlului executoriu sus menţionat.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 128 din Regulamentul de ordine interioara al instanţelor judecătoreşti, art. 148-151 C. proc. civ., art. 37 şi art. 53 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene.

Prin încheierea nr. 1 din Camera de Consiliu de la 29 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V - a civilă, cererea petentei a fost a respinsă, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut că intrarea în vigoare, la data de 01.05.1999, a Tratatului de la Amsterdam a condus la comunitarizarea unei părţi din cel de-al treilea pilon (JAI), ce a devenit noul Titlu IV "Vize, azil, emigrare şi alte politici cu privire la libera circulaţie a persoanelor din Tratatul instituind Comunitatea Europeană (TCE). În temeiul art. 65 din Titlul IV al TCE, a fost adoptat Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, care a înlocuit, în raportul dintre statele membre, Convenţia de la Bruxelles (1968).

De asemenea, s-a apreciat că, Regulamentul nr. 44/2001, continuă să se aplice pentru hotărârile pronunţate înainte de 10.01.2015, precum şi hotărârilor pronunţate după data de 10.01.2015, însă acţiunea a fost depusă înainte de data de 10.01.2015.

În speţă, hotărârea invocată nr. 32/01.02.2016 a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V- a civilă la data de 01.02.2016, respectiv după data de 10.01.2015, însă acţiunea în anularea sentinţei arbitrale a fost formulată la data de 15.05.2014 (data menţionată pe plic), respectiv înainte de data de 10.01.2015.

Prin urmare, s-a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 44/2001, acestea fiind verificate sub aspectul celor invocate de petentă în cererea formulată.

De asemenea, Curtea a statuat că nici Regulamentul (CE) nr. 44/2001 (incident speţei), nici Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 nu se aplică în materia arbitrajului (articolul 1 alin. (2) lit. d) din Regulament nr. 44/2001, respectiv articolul 1 alin. (2) lit. d) din Regulamentul nr. 1215/2012).

Astfel, o hotărâre pronunţată de o instanţă a unui stat membru pentru a stabili dacă o convenţie de arbitraj este nulă şi neavenită, nu produce efecte sau este imposibil de aplicat nu intră sub incidenţa normelor privind recunoaşterea şi executarea prevăzute în Regulament nr. 44/2001, indiferent dacă instanţa s-a pronunţat asupra acestei chestiuni pe cale principală sau pe cale accesorie.

În cazul în care o instanţă dintr-un stat membru, exercitându-şi competenţa în temeiul Regulamentului (CE) nr. 44/2001 (în temeiul Regulamentului nr. 1215/2012) sau în temeiul legislaţiei naţionale, a stabilit că o convenţie de arbitraj este nulă şi neavenită, nu produce efecte sau este imposibil de aplicat, acest lucru nu ar trebui să împiedice recunoaşterea sau, după caz, executarea hotărârii adoptate de aceasta pe fond, în conformitate cu acest regulament. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere competenţei instanţelor din statele membre de a hotărî cu privire la recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale în conformitate cu Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine, semnată la New York la 10 iunie 1958 ("Convenţia de la New York din 1958"), care primează asupra regulamentului.

Regulamentul nu se aplică în cazul acţiunilor sau procedurilor auxiliare privind, în special, înfiinţarea unui tribunal arbitral, competenţele arbitrilor, desfăşurarea unei proceduri de arbitraj sau orice alte aspecte aferente unei astfel de proceduri, şi nici în cazul acţiunilor sau hotărârilor privind anularea, revizuirea, căile de atac, recunoaşterea sau executarea unei sentinţe arbitrale.

Pentru considerentele expuse, Curtea a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de petenta COMPANIA NAŢIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A.

Împotriva încheierii nr. 1 din 29 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., petenta COMPANIA NAŢIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta afirmă caracterul contradictoriu al considerentelor reţinute de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V - a civilă, acestea fiind şi străine de natura cauzei, întrucât în cauză nu este vorba de executarea unei sentinţe arbitrare.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că soluţia adoptată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt şi prin extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică, iar pe de altă parte prin restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale incidente, în mod nelegal instanţa reţinând faptul că dispoziţiile " Convenţiei pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrare străine, semnate la New York la 10 iunie 1958 (Convenţia de la New York din 1958), primează Regulamentului (CE) nr. 44/2001 şi Regulamentului (UE) nr. 1215/2012, de asemenea aplicabil speţei.

Sub acest aspect, se arată că petenta nu a cerut Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V - a civilă eliberarea unui certificat de titlu executoriu european necesar punerii în executare în Italia a sentinţei arbitrale nr. 43 din 19.03.2014 sau a sentinţei civile nr. 51/22.09.2014, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a anulat sentinţa arbitrară nr. 43 din 19.03.2014.

Recurenta a solicitat Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V - a civilă eliberarea unui certificat de titlu executoriu european necesar în vederea punerii în executare în Italia a sentinţei civile nr. 32 din 01.02.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2014, sentinţa civilă care a fost pronunţată în rejudecarea cauzei în fond.

Recurenta precizează că sentinţa nr. 32 din 01.02.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V - a civilă în dosarul nr. x/2014, a devenit irevocabilă prin nerecurare, iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în mod temeinic a constatat că pretenţiile sale sunt întemeiate.

Sentinţa civilă nr. 32 din 01.02.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2014, astfel cum a fost modificată prin încheierea din data de 04.04.2016, pronunţată în acelaşi dosar, constituie titlu executoriu, în sensul dispoziţiilor art. 632 C. proc. civ.

Existenţa acestuia constituie o condiţie sine qua non pentru începerea executării silite, indiferent de modalitatea în care urmează a se face executarea silită, iniţierea procedurii execuţionale neputând fi realizată în absenţa certificatului de titlu executoriu european, întrucât debitorul are sediul social în Italia, stat membru al Uniunii Europene.

Faţă de argumentele mai sus expuse, recurenta solicită să se constate că interpretarea primei instanţe este netemeinică şi nelegală în raport de dispoziţiile invocate şi, pe cale de consecinţă, să se admită recursul, cu consecinţa casării încheierii recurate şi trimiterii cauzei, spre rejudecare, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V- a civilă.

Analizând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate şi a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Cererea formulată de petenta COMPANIA NAŢIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A. are ca obiect eliberarea unui certificat de titlu executoriu european necesar pentru punerea în executare a sentinţei civile nr. 32/01.02.2016, astfel cum a fost modificată prin încheierea de şedinţă din data de 04.04.2016, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civila, în dosarul nr. x/2014.

Prin sentinţa civilă sus menţionată instanţa a rejudecat în fond cererea de arbitrare, după ce, prin sentinţa civilă nr. 51/22.09.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civila în dosarul nr. x/2014, a fost admisă acţiunea în anulare a sentinţei arbitrale nr. 43/19.03.2014, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, a fost anulată sentinţa arbitrală şi s-a fixat termen pentru judecarea cauzei în fond.

Soluţionând cererea petentei privind eliberarea unui certificat de titlu executoriu european, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a apreciat în mod corect că cererea dedusă judecăţii trebuie soluţionată având în vedere dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 44/2001 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, în considerarea faptului că, deşi hotărârea nr. 32/01.02.2016, cu privire la care se cere eliberarea certificatului, a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V- a civilă la data de 01.02.2016, acţiunea în anularea sentinţei arbitrale a fost formulată la data de 15.05.2014 (data menţionată pe plic), respectiv înainte de 10.01.2015, data începând cu care se aplică Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială.

Însă, contrar celor reţinute prin încheierea atacată, Înalta Curte constată că sentinţa civilă nr. 32/01.02.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civila în dosarul nr. x/2014, intră sub incidenţa normelor privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, aşa cum sunt acestea reglementate prin Regulamentului (CE) nr. 44/2001, negăsindu-ne în ipoteza de excludere de la aplicare, prevăzută de art. 1 alin. (2) lit. d) pentru arbitraj.

Astfel, în cauza de faţă nu este vorba despre punerea în executare a unei sentinţe arbitrare, ci despre punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti prin care litigiul a fost soluţionat pe fond, după ce, prin sentinţa civilă nr. 51/22.09.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civila în dosarul nr. x/2014, s-a dispus anularea sentinţei arbitrale, pentru nelegala constituire a Tribunalului arbitral, astfel că excluderea prevăzută de Regulamentului (CE) nr. 44/2001 nu operează, norma juridică menţionată neputând fi aplicată dincolo de ipoteza la care se referă.

Cât priveşte Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrare străine, semnată la New York la 10 iunie 1958 (Convenţia de la New York din 1958), care în opinia primei instanţe ar prima faţă de prevederile Regulamentului, aceasta se aplică recunoaşterii şi executării sentinţelor arbitrale date pe teritoriul unui alt Stat, decât acela unde se cere recunoaşterea şi executarea sentinţelor şi rezultate din diferende între persoanele fizice sau juridice. Ea se aplică, de asemenea, sentinţelor arbitrale care nu sunt considerate ca sentinţe naţionale în Statul unde este cerută recunoaşterea şi executarea lor. Prin "sentinţe arbitrale" se înţeleg nu numai sentinţele date de către arbitrii numiţi pentru cazuri determinate, ci de asemenea şi acelea care sunt date de către organele de arbitraj permanente cărora părţile li s-au supus (art. I pct. 1 şi 2).

De asemenea, art. V pct. 1 din Convenţia de la New York din 1958 dispune următoarele:

"Recunoaşterea şi executarea sentinţei nu vor fi refuzate, la cererea părţii contra căreia ea este invocată, decât dacă aceasta face dovada în faţa autorităţii competente a ţării unde recunoaşterea şi executarea sunt cerute:…………….

d) că constituirea tribunalului arbitral sau procedura de arbitraj nu a fost conformă cu convenţia părţilor, sau, în lipsa de convenţie, că ea nu a fost conformă cu legea ţării în care a avut loc arbitrajul; sau

e) că sentinţa nu a devenit încă obligatorie pentru părţi sau a fost anulată sau suspendată de o autoritate competentă a ţării în care, sau după legea căreia, a fost dată sentinţa."

Or, sentinţa arbitrală nr. 43/19.03.2014, dată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 51/22.09.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civila, astfel că sentinţa civilă nr. 32/01.02.2016, pentru a cărei punere în executare s-a solicitat eliberarea unui certificat de titlu executoriu european, nu este o "sentinţă arbitrală", în sensul Convenţiei de la New York din 1958, nefiind supusă dispoziţiilor acesteia.

Pentru considerentele mai sus expuse, reţinând incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 din C. proc. civ. şi în temeiul art. 312 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea atacată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe, pentru soluţionarea cererii privind eliberarea unui certificat de titlu executoriu european.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta COMPANIA NAŢIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A. împotriva încheierii nr. 1 din 29 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează încheierea atacată şi trimite cauza pentru soluţionarea cererii aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23.03.2018.