Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3537/2018 AI generated

Supreme Court material jurisdiction over appeals against first-instance appeals: statutory exclusion of plenipotentiary competence and declination to appellate court

Case Number Decizia nr. 3537/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the exception of material incompetence and declined jurisdiction in favor of the Court of Appeal, thereby ruling that it did not have the competence to hear the appeal against the appellate decision; consequently, the appellate court's decision of February 26, 2018, which annulled the defendant's unstamped appeal against the first-instance judgment awarding 4,500 RON in litigation costs to the plaintiffs, remains subject to review by the superior appellate instance rather than the supreme court. The dispute concerned the procedural validity of an appeal declared by the defendant in a civil case regarding litigation costs, where the appellate tribunal had previously annulled the appeal for lack of stamp duty. The decisive legal basis was Article 97(1) of the Code of Civil Procedure, interpreted in conjunction with Articles 483(3)-(4) and 122, establishing that the ICCJ possesses competence to hear appeals only against decisions of courts of appeal or in expressly provided cases, not against tribunal decisions made on appeal, as the creation of new rules of jurisdiction by jurisprudence is prohibited under Article 122 and constitutional provisions.

Legislator headnote

AI generated

art. 483 alin. (4) C. proc. civ, art. 97 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 132 alin. (3) C. proc. civ; Supreme Court material jurisdiction over appeals against first-instance appeals: statutory exclusion of plenipotentiary competence and declination to appellate court: The dispute concerned the procedural validity of an appeal declared by the defendant in a civil case regarding litigation costs, where the appellate tribunal had previously annulled the appeal for lack of stamp duty. The decisive legal basis was Article 97(1) of the Code of Civil Procedure, interpreted in conjunction with Articles 483(3)-(4) and 122, establishing that the ICCJ possesses competence to hear appeals only against decisions of courts of appeal or in expressly provided cases, not against tribunal decisions made on appeal, as the creation of new rules of jurisdiction by jurisprudence is prohibited under Article 122 and constitutional provisions.

Keywords

AI generated
article of civil procedure constitutional jurisdiction statutory basis procedural duty cassation review material validity

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

The procedural provision cited in the dispositive to justify the declination of jurisdiction in favor of the superior appellate court.

art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

The main legal ground cited in the dispositive to establish the lack of material competence of the Supreme Court to hear appeals against Tribunal decisions.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 657 din data de 2 februarie 2017, Judecătoria Bacău a admis cererea formulată de reclamantele Comisia Locală de Fond Funciar Hemeius şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Hemeiuş prin Primar în contradictoriu cu pârâtul A. şi a obligat pe pârât să plătească reclamantelor suma de 4.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată în faza de judecată a recursului efectuate în dosarele nr. x/2012 şi y/2014

Prin decizia civilă nr. 148A din data de 26 februarie 2018, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a admis excepţia nulităţii şi a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de apelantul-pârât A. împotriva sentinţei civile nr. 657 din data de 2 februarie 2017 a Judecătoriei Bacău, pronunţată în dosarul nr. x/2016, având ca obiect pretenţii, intimaţi fiind reclamantele Comisia Locală de Fond Funciar Hemeiuş şi Unitatea Administrativ Teritorială Hemeiuş prin Primar.

Pârâtul A. a declarat recurs împotriva acestei din urmă decizii, transmis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin adresa din data de 20 august 2018 a Tribunalului Bacău.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 27 august 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 10.

Prin rezoluţia din data de 28 august 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 10 octombrie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"

1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa care a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce precedă, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) C. proc. civ., curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Cum în speţă, judecătoria a fost instanţa învestită cu soluţionarea fondului, iar soluţionarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidentă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

O altfel de interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Bacău revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Bacău, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină în favoarea Curţii de Apel Bacău competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 148/A din data de 26 februarie 2018 pronunţate de Tribunalul Bacău, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10.10.2018.