Jurisdiction of the Supreme Court over appeals against Tribunal decisions: no express statutory basis for cassation jurisdiction </think> Supreme Court lacks cassation jurisdiction over appeals against Tribunal decisions absent express statutory authorization, necessitating declination to the Court of Appeal

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Balş la data de 13 iunie 2016 sub nr. x/2016, reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2.171,88 RON, actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate persoanei vătămate B.

La data de 4 iulie 2016, pârâtul a depus cerere de chemare în garanţie a S.C. C. S.A., iar la termenul din data de 28 septembrie 2016, instanţa a încuviinţat în principiul cererea de chemare în garanţie, fiind introdusă în cauză în calitate de chemat în garanţie S.C. C. S.A

Judecătoria Balş, prin sentinţa civilă nr. 1155 din data de 12 octombrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova în contradictoriu cu pârâtul A., având ca obiect "pretenţii"; a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul A. în contradictoriu cu chematul în garanţie S.C. C. S.A.; a obligat pe pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2.171,88 RON actualizată cu indicele inflaţiei până la data plăţii efective; a obligat pe chemata în garanţie S.C. C. S.A la plata către pârât a sumei de 2.171,88 RON, actualizată cu indicele inflaţiei până la data plăţii efective; a obligat pe chematul în garanţie la plata către pârât a sumei de 157 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 355 din data de 12 aprilie 2018, Tribunalul Olt, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-chemată în garanţie S.C. C. S.A., prin lichidator judiciar provizoriu D. - Filiala Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 1155 din data de 12 octombrie 2016, pronunţată de Judecătoria Balş în dosarul civil nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe Craiova şi intimatul-pârât A. având ca obiect pretenţii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs chemata în garanţie, care a fost înregistrat la Tribunalul Olt la data de 2 iulie 2018.

Tribunalul Olt, prin intermediul Curţii de Apel Craiova, a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 23 iulie 2018 şi trimis spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului nr. 9.

Prin rezoluţia din data de 25 iulie 2018, s-a fixat termen la data de 9 octombrie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată de către Tribunalul Olt, secţia I civilă într-un litigiu având ca obiect pretenţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"

1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă -, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce precedă, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) C. proc. civ., curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Cum în speţă, judecătoria a fost învestită în primă instanţă cu judecarea acţiunii, iar apelul a fost soluţionat de tribunal, rezultă că nu este incidentă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curţii de apel şi, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanţelor), care să atragă competenţa de judecată în recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Olt, secţia I civilă revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Craiova, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de chemata în garanţie S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 355 din data de 12 aprilie 2018, pronunţate de Tribunalul Olt, secţia I civilă în dosarul nr. x/2016, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09.10.2018.