Limitation of refugee status under Law no. 189/2000 to the period of active ethnic persecution following the termination of the occupation
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice admitted the administrative appeal filed by the Pension House, setting aside the lower court’s judgment that had granted the claimant full beneficiary status under Law no. 189/2000. Instead, the Court determined that the claimant was a victim of ethnic persecution only for the specific period between September 6, 1940, and June 30, 1941, thereby limiting the legal benefits to this timeframe. The dispute arose from the pension authority’s refusal to recognize the claimant as a refugee pursuant to Emergency Ordinance no. 105/1999 and its subsequent amendment by Law no. 189/2000, where the claimant had argued she suffered persecution due to the Soviet occupation of Bessarabia. The Court’s decision relied on the statutory definition of a refugee under Article 1(c) of the Ordinance, which requires suffering from ethnic persecution during the period of September 6, 1940, to March 6, 1945. Applying the burden of proof standards in Article 61, the Court found that while the claimant proved her presence in Râmnicu Vâlcea as a refugee from September 1940, the restoration of Romanian administration in Bessarabia in late June 1941 allowed her family to return, thus terminating her status as a refugee and ending the period of relevant persecution.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, art. 312 C. proc. civ, art. 1 și 7 din O.G. nr. 105/1999; Limitation of refugee status under Law no. 189/2000 to the period of active ethnic persecution following the termination of the occupation: 189/2000. Instead, the Court determined that the claimant was a victim of ethnic persecution only for the specific period between September 6, 1940, and June 30, 1941, thereby limiting the legal benefits to this timeframe. The dispute arose from the pension authority’s refusal to recognize the claimant as a refugee pursuant to Emergency Ordinance no. 105/1999 and its subsequent amendment by Law no. 189/2000, where the claimant had argued she suffered persecution due to the Soviet occupation of Bessarabia. The Court’s decision relied on the statutory definition of a refugee under Article 1(c) of the Ordinance, which requires suffering from ethnic persecution during the period of September 6, 1940, to March 6, 1945. Applying the burden of proof standards in Article 61, the Court found that while the claimant proved her presence in Râmnicu Vâlcea as a refugee from September 1940, the restoration of Romanian administration in Bessarabia in late June 1941 allowed her family to return, thus terminating her status as a refugee and ending the period of relevant persecution.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedSubstantive legal basis cited in the dispositive to define the scope of beneficiary rights and establish the specific period of refugee status.
Procedural provision cited in the dispositive to justify the cassation of the lower court's judgment and the admission of the appeal.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 11 decembrie 2003, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamanta P.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 8537/7930 din 16 octombrie 2003, emisă de Casa de Pensii a municipiului București și să se constate că este beneficiară a Legii nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că i s-a respins nejustificat, cererea prin care solicită să i se acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu motivarea că din actele depuse nu rezultă perioada exactă de refugiu, însă în completarea actelor depuse inițial, înțelege să prezinte instanței și alte acte oficiale.
Acțiunea a fost admisă prin sentința civilă nr. 215 din 4 februarie 2004, în sensul că s-a anulat hotărârea contestată și a fost obligată pârâta să-i stabilească reclamantei, calitatea de beneficiară a art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Instanța reține că reclamanta a făcut dovada, cu actele pe care le-a depus la dosar, că întrunește condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Pârâta Casa de Pensii a municipiului București a declarat recurs împotriva sentinței, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând că reclamanta nu a prezentat dovezi concludente în susținerea cererii sale.
Recursul va fi admis, în sensul și pentru considerentele care se vor arăta în continuare.
Prin hotărârea nr. 8537/7930 din 16 octombrie 2003 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, din cadrul recurentei-pârâte, s-a respins cererea prin care intimata-reclamantă solicita stabilirea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, reținându-se că aceasta nu dovedește perioada exactă de refugiu.
Conform prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”.
Art. 61 din aceeași ordonanță stabilește că „Dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege”.
Din Tabelul nominal cu refugiații din teritoriile ocupate, aflați cu domiciliul pe raza orașului Râmnicu Vâlcea, rezultă că intimata și părinții săi, M.V. și M.P., au fost înregistrați, ca refugiați în orașul Râmnicu Vâlcea, de către poliția acestui oraș.
De asemenea, cu foaia matricolă eliberată de Liceul de fete Râmnicu Vâlcea, intimata face dovada că a urmat cursurile liceului respectiv, în anul școlar 1940 – 1941.
Cum beneficiarii ordonanței sunt numai persoanele care au avut de suferit persecuții etnice în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, iar intimata a făcut dovada că în septembrie 1940 era deja elevă la un liceu în Râmnicu Vâlcea, venită cu părinții din Basarabia, în urma ocupării acesteia, de către Uniunea Sovietică, la sfârșitul lunii august 1940, rezultă că de la 6 septembrie 1940 are regimul de refugiată.
Dar, la sfârșitul lunii iunie 1941, administrația românească a revenit în Basarabia și familia intimatei s-a putut reîntoarce în localitatea de unde a plecat în refugiu, nemaipunându-se problema că ar mai suferi persecuții din motive etnice.
Ca atare, se va stabili că intimata poate beneficia de prevederile O.G. nr. 105/1999, adoptată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, numai pentru perioada 6 septembrie 1940 – 30 iunie 1941.
Astfel fiind, în temeiul art. 1 și 7 din O.G. nr. 105/1999 și art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul și se va casa sentința recurată, în sensul că se va stabili că perioada refugiului reclamantei este cuprinsă între 6 septembrie 1940 și 30 iunie 1941.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 215 din 4 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și stabilește perioada refugiului, ca fiind cuprinsă între 6 septembrie 1940 – 30 iunie 1941.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2004.