Territorial jurisdiction for forced execution against third-party guarantors: domicile of guarantors vs. principal debtor

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni, SCPEJ A. şi B., a solicitat încuviintarea executarii silite impotriva debitorilor C. şi D., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut nr. x din 08.06.2017, prin care aceştia s-au obligat să plătească creditorului E. suma totală de 9599,88 de RON, compusă din 8989,00 RON împrumut, 610,88 RON dobândă datorată calculată până la data de 22.06.2018.

Prin sentinţa civilă nr. 488/10.07.2017, Judecătoria Moreni a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Piteşti, reţinând în motivarea acestei soluţii următoarele considerente:

În baza art. 24 si art. 25 C. proc. civ., legea aplicabilă este cea în vigoare la data începerii executării silite, în speţă 22.06.2018, data înregistrării cererii de executare silită la executorul judecătoresc.

Potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscriptie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Coroborând dispozitiile art. 645 cu art. 648 C. proc. civ., instanţa de executare se stabileste în functie de domiciliul sau sediul debitorului, independent de faptul că urmărirea a fost pornită împotriva terţului garant.

În speţă titularul de contract, F. locuieşte în judeţul Argeş.

Astfel învestită, Judecătoria Piteşti, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 5424/30.08.2018, a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Moreni, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă, pe calea regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Piteşti a reţinut următoarele considerente:

Debitorii au calitatea de garanţi pentru debitorul principal F., conform anexei nr. 1 din contract.

Având în vedere că executarea silită a fost iniţiată de către creditor împotriva terţilor garanţi, devin incidente prevederile art. 648 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora:

"Creditorul, în condiţiile legii, poate urmări, în limita creanţei şi a accesoriilor acesteia, concomitent sau, după caz, separat, şi bunurile terţilor care au garantat plata datoriilor debitorului."

Totodată, conform art. 645 alin. (1) C. proc. civ., părti în procedura de executare silită sunt creditorul şi debitorul, dar prin debitor trebuie să se înţeleagă partea pasivă din raportul juridic de procedură (din cadrul executării silite), care se poate suprapune total sau parţial cu subiectul pasiv din raportul juridic de drept material.

Reiese că terţii garanţi trebuie priviti ca debitori ai procedurii iniţiate de creditor, în funcţie de care fiind obligatoriu să fie stabilită instanţa de executare, în condiţiile în care nu s-a cerut declanşarea executării silite şi împotriva debitorului principal, pentru a discuta despre o coparticipare pasivă, conform art. 59 C. proc. civ., pentru a fi incidente dispoziţiile art. 112 alin. (1) teza a II a C. proc. civ.

Conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Nu există niciun motiv pentru a considera că art. 651 alin. (1) C. proc. civ. prevede invariabil ca instanţa de executare să fie fixată în funcţie de debitorul principal din titlul executoriu, dacă acesta nu este parte în procedura de executare silită iniţiată de creditor. O atare soluţie ar crea o aporie nejustificată în raţionamentul logic, întrucât ar anula scopul normei de competenţă teritorială care guvernează procesul civil, acela fiind de a facilita îndeplinirea actelor de procedură şi de a asigura participarea debitorului la proces.

Domiciliile debitorilor garanţi se află în circumscripţia Judecătoriei Moreni.

Având în vedere argumentele anterior expuse, în baza art. 651 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 529 C. proc. civ., instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Piteşti şi a dispus declinarea soluţionării cauzei către Judecătoria Moreni.

Asupra conflictului negativ de competenţă ivit, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni, petentul Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi A. şi B. a solicitat încuviinţarea executării silite, la cererea creditorului E., împotriva debitorilor garanţi C. şi D., pentru debitoarea F., în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut nr. x/08.06.2017.

Debitorii au calitatea de garanţi pentru debitorul principal F., conform anexei nr. 1 din contract .

Art. 645 alin. (1) C. proc. civ. prevede:

"sunt părţi în procedura de executare silită creditorul şi debitorul", iar art. 648 alin. (1) din acelaşi act normativ, prescrie:

"creditorul, în condiţiile legii, poate urmări, în limita creanţei şi a accesoriilor acesteia, concomitent, sau, după caz, separat, şi bunurile terţilor care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispoziţiile privitoare la drepturile şi obligaţiile debitorului se aplică în mod corespunzător şi terţilor garanţi, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel."

Potrivit acestor dispoziţii legale, în procedura de executare silită părţile sunt creditorul şi debitorul, însă prin debitor trebuie să se înţeleagă partea pasivă din cadrul executării silite, iar nu cel din raportul juridic de drept material, întrucât executarea poate fi pornită atât împotriva debitorului principal, cât şi a terţilor garanţi.

Conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Această dispoziţie legală nu face distinţie între debitorul principal şi terţii garanţi, astfel că, faţă de dispoziţiile art. 648 alin. (1) C. proc. civ., terţii garanţi trebuie priviti ca debitori ai procedurii de executare silită iniţiate de creditor, în condiţiile în care nu s-a cerut declanşarea acesteia şi împotriva debitorului principal.

În cauza dedusă judecăţii, având în vedere că executarea a fost pornită de către creditor împotriva terţilor garanţi, conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este instanţa în a cărei circumscripţie se află domiciliul terţilor garanţi.

Aşa fiind, având în vedere că domiciliul persoanelor fizice executate silit, în calitate de terţi garant, este situat, la data sesizării executorului judecătoresc, în Comuna Gura Ocniţei, jud. Dâmboviţa, iar, din punct de vedere al H.G. nr. 337/1993, Comuna Gura Ocniţei, jud. Dâmboviţa se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Moreni, aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Moreni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moreni.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04.10.2018.