Recusal appeal annulled for failure to cite valid grounds of illegality

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 9 martie 2018, în dosarul nr. x/2015, petentul A. a solicitat recuzarea judecătorilor B. şi C., în temeiul art. 421 pct. 13 C. proc. civ., apreciind că există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea acestora cu referire la adresa emisă de DNA - Structura centrală, aflată la dosarul cauzei şi la tratamentul, considerat ostil, al completului de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 15 martie 2018 pronunţată în dosar nr. x/2015 Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins cererea de recuzare.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, neîncadrat în drept, petentul A.

În susţinerea recursului, petentul a reiterat motivele de recuzare, şi anume:

- faptul că prin emiterea unei adrese de către DNA, adresă cu caracter de presiune şi intimidare, judecătorii au avut un comportament vădit lipsit de imparţialitate, încălcând grav dreptul la un proces echitabil, sens în care, la termenul din 6 martie 2018, au refuzat să pună în discuţia părţilor şi să soluţioneze, cu încălcarea legii, următoarele cereri: o cerere de intervenţie principală a D. S.R.L. care, potrivit legii, se poate face oricând până la închiderea dezbaterilor în fond; cererile de intervenţie accesorie ale numiţilor E. şi F.; cererile de repunere pe rol a cauzei formulate de părţi, inclusiv de petent; cererile de probe pe acţiunea reclamantei şi pe cererea reconvenţională a petentului; refuzul emiterii unei adrese către DNA pentru a afla care este natura dosarului penal invocat în adresa acestei instituţii, precum şi ce judecători vizează;

- faptul că la termenul din 06.03.2018 judecătorii au refuzat să aplice principiul continuităţii şi nemijlocirii, care îi obliga la repunerea cauzei pe rol şi la administrarea de probe, încălcând dispoziţiile art. 214 C. proc. civ. şi prevalându-se de decizia nr. 70/2018 a Înaltei Curţi, care nu le era opozabilă în faţa obligaţiei de a respecta dreptul la un proces echitabil, fiind pronunţată în materia contestaţiei la tergiversare.

Recurentul-petent arată că cererea de recuzare a fost în mod nelegal respinsă, de către un complet din care făcea parte un judecător incompatibil (G.), care singur s-a recunoscut ca atare prin cererea de abţinere formulată pe motivul că s-a antepronunţat pe unul din aspectele ce au făcut obiectul cererii de recuzare, cerere de abţinere care însă a fost respinsă.

Contrar celor reţinute de instanţa care a respins cererea de recuzare, motivul de recuzare legat de adresa DNA cu caracter de presiune apărută la ultimul termen al dosarului, se circumscrie dispoziţiilor art. 41 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., întrucât a creat temeri părţilor şi instanţei, care a refuzat solicitarea de relaţii pentru a se stabili în legătură cu ce persoane şi fapte se efectuează cercetări penale în dosarul penal menţionat în respectiva adresă. Ulterior aducerii acestei adrese la cunoştinţa publicului, s-au formulat în mass media o serie de comentarii ce au calificat-o ca un element de presiune şi şantaj, amploarea subiectului determinând autosesizarea Inspecţiei Judiciare, care a dispus efectuarea de verificări cu privire la această adresă. Or, nu se poate reţine că nu există elemente care să nască îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei, câtă vreme reacţia societăţii româneşti a fost de condamnare a intervenţiei DNA de această factură în proces.

Instanţa nici măcar nu a analizat refuzul instanţei recuzate de a solicita relaţii de la DNA pentru clarificarea situaţiei, aspect ce constituie un motiv suplimentar de îndoială asupra imparţialităţii.

De altfel, la câteva zile de la acest incident, părţile au sesizat CSM cu această problemă, care a găsit întemeiată sesizarea şi a trimis-o la Inspecţia Judiciară pentru verificări.

De asemenea, contrar celor reţinute de instanţa care a respins cererea de recuzare, recurentul arată că a formulat această solicitare de îndată ce s-au cunoscut cauzele, respectiv, faptul că la termenul din 06.03.2018, judecătorii au refuzat să pună în discuţia părţilor şi să soluţioneze, cu încălcarea legii, mai multe cereri ale părţilor şi au refuzat aplicarea principiului continuităţii şi nemijlocirii, care îi obliga la repunerea cauzei pe rol şi la administrarea de probe.

Prin raportul iniţial întocmit în cauză la data de 23.05.2008 s-a apreciat că se impune, cu titlu prealabil, încadrarea, într-una dintre cele două teze reglementate de art. 53 alin. (1) C. proc. civ., a regimului juridic al recursului la o încheiere prin care s-a respins cererea de recuzare, pronunţată într-un dosar având ca obiect pretenţii, regim juridic ce depinde de caracterul definitiv sau nu al hotărârii asupra fondului, respectiv dacă se judecă odată cu recursul principal, în cazul în care acesta este admisibil sau pe cale separată, în cazul în care litigiul pe fond nu are deschisă calea recursului.

Prin suplimentul la raport, întocmit la data de 2.07.2008, s-a constatat că recursului îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 53 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., fiind analizate celelalte condiţii prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ.

La data de 27.06.2018 a fost formulată o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 27 C. proc. civ. raportată la prevederile art. 147 alin. (4), art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, în măsura în care, în interpretarea şi aplicarea acestuia, efectele Deciziei nr. 369/2017 se produc produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite doar ulterior publicării deciziei (20.07.2017), iar nu şi celor pendinte la data publicării deciziei.

Cererea de sesizare a constituit obiectul dosarului asociat nr. x/2015 fiind soluţionată prin încheierea din data de 3 octombrie 2018, pronunţată în acel dosar.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca, prin criticile formulate, acesta să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speţă, se constată că recursul nu conţine critici încadrabile în textul legal menţionat.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, astfel că, instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în art. 488 C. proc. civ.

Invocând incompatibilitatea magistratului care a soluţionat cererea de recuzare întemeiată pe împrejurarea că acesta ar fi formulat o cerere de abţinere, petentul aduce de fapt critici în legătură cu soluţionarea cererii de abţinere, aspectele respective putând fi valorificate de acesta prin intermediul unei cereri de recuzare, nefiind subsumabile unor critici de nelegalitate în recurs.

În legătură cu prima critică din recurs referitoare la efectul de intimidare urmărit de DNA prin adresa depusă la dosar, recurentul nu a dezvoltat aspecte de nelegalitate prin care să combată aprecierea instanţei în sensul că situaţia învederată nu poate fi încadrată în cazul de incompatibilitate invocat, limitându-se a enunţa aceleaşi afirmaţii referitoare la suspiciunile sale cu privire la pretinsa lipsă de imparţialitate a instanţei, ce nu sunt susceptibile de încadrare în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.

Redarea în cererea de recurs a unor reacţii ulterioare din partea opiniei publice sau a Inspecţiei Judiciare excedează limitelor în care a avut loc judecata cererii de recuzare, neputând fi avute în vedere ca elemente ce susţin un caz de nelegalitate, dintre cele reglementate de art. 488 C. proc. civ., a respectivei hotărâri.

Cea de-a doua critică este străină dezlegărilor din încheierea recurată, fiind formulată pentru prima dată în recurs, în condiţiile în care nu rezultă din conţinutul cererii de recuzare, prin care s-au stabilit limitele învestirii, astfel cum a fost analizat prin încheierea atacată, că petentul s-ar fi plâns de măsurile adoptate de instanţă la termenul de judecată din 06.03.2018, întrucât nu a menţionat o astfel de situaţie, ci exclusiv conduita procesuală anterioară a completului, începând cu primul termen de judecată a apelului.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc veritabile critici la adresa încheierii recurate şi nici nu se arată în ce constă nelegalitatea încheierii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia.

Pe cale de consecinţă, fără să combată în vreun fel raţionamentul instanţei de apel şi să formuleze critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existenţa judecăţii anterioare pe care trebuia să grefeze eventualele aspecte de nelegalitate.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ. (chiar în absenţa indicării punctuale a acestor temeiuri juridice, dar într-o formulare care să permită atare încadrare), intervine sancţiunea nulităţii recursului.

Pentru aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 15 martie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de petentul A., cu domiciliul în Bucureşti, împotriva încheierii din 15 martie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii H., cu domiciliul în Bucureşti, S.C. I. S.A., prin reprezentant legal J., K., L. cu sediul în Bucureşti şi în Bucureşti, M., cu domiciliul în Bucureşti, Direcţia Naţională Anticorupţie, cu sediul în Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03.10.2018.