Succession partition appeal referred to Iași Court of Appeal after High Court declines jurisdiction.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Civil Section I) declined its material jurisdiction and referred the defendant’s appeal (recurs) against the Court of Appeal Iași’s decision to the Iași Court of Appeal, holding that the lower court’s declination of jurisdiction was erroneous. The underlying dispute concerned a succession partition case, initially decided by a first-instance court (partially admitting the action, establishing the deceased’s estate, and ordering partition) and affirmed on appeal by the Vaslui Tribunal; the defendant then appealed to the High Court. The High Court ruled that, under Article 97(1) of the Civil Procedure Code, its appellate jurisdiction covers only decisions of courts of appeal or other cases expressly provided by law, not decisions of tribunals in appealable matters valued up to 200,000 RON, which belong to the courts of appeal per Article 96(3) and the binding interpretation in Decision No. 18/2018 (RIL) and Constitutional Court Decision No. 369/2017. Accordingly, the High Court relinquished jurisdiction in favor of the Iași Court of Appeal, with no further appeal available.
Legislator headnote
AI generatedart. 728 C. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 483 din C. proc. civ; Succession partition appeal referred to Iași Court of Appeal after High Court declines jurisdiction: The underlying dispute concerned a succession partition case, initially decided by a first-instance court (partially admitting the action, establishing the deceased’s estate, and ordering partition) and affirmed on appeal by the Vaslui Tribunal; the defendant then appealed to the High Court. The High Court ruled that, under Article 97(1) of the Civil Procedure Code, its appellate jurisdiction covers only decisions of courts of appeal or other cases expressly provided by law, not decisions of tribunals in appealable matters valued up to 200,000 RON, which belong to the courts of appeal per Article 96(3) and the binding interpretation in Decision No. 18/2018 (RIL) and Constitutional Court Decision No. 369/2017. Accordingly, the High Court relinquished jurisdiction in favor of the Iași Court of Appeal, with no further appeal available.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedUsed to establish that the Supreme Court is not competent to hear the appeal, as it only concerns decisions of courts of appeal or other cases provided by law.
Cited to show that the case was judged in first instance by a court of law (judecătorie), confirming that the appeal decision was made by a tribunal, not a court of appeal.
Mentioned to emphasize that courts of appeal have jurisdiction only in cases expressly provided by law, supporting the conclusion that the competence belongs to the Court of Appeal.
Referenced in the context of the decision in the interest of the law to determine the competent court for appeals against decisions made by tribunals.
Full text
Prin sentinţa civilă nr. 1033 din 22 decembrie 2016, Judecătoria Huşi a admis, în parte, acţiunea promovată de reclamanţii A., B., C. şi D. în contradictoriu cu pârâta E. A constatat încetarea din viaţă a autorului părţilor şi a stabilit din ce se compune masa succesorală rămasă de pe urma acestuia. A respins cererea privind partajarea averii succesorale. A dispus, în temeiul art. 728 C. civ., ieşirea din indiviziune a părţilor, conform celor menţionate.
Tribunalul Vaslui, secţia civilă, prin decizia nr. 42/A din 22 ianuarie 2018, a respins excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă. A respins apelul declarat de pârâta E. împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie.
Împotriva acestei decizii, pârâta E. a declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Vaslui la data de 21 martie 2018.
Competenţa soluţionării recursului a fost declinată în favoarea Înaltei Curţi de către Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin decizia nr. 326 din 11 iunie 2018.
S-a reţinut, în esenţă, raportat la considerentele obligatorii ale deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017, că faţă de art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curţile de apel sunt competente să judece recursurile numai "în cazurile anume prevăzute de lege", în toate celelalte situaţii, când obiectul recursului este o hotărâre pronunţată de tribunal, competenţa aparţinând Înaltei Curţi.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 30 august 2018.
Prin rezoluţia din 4 septembrie 2018, s-a fixat termen la 3 octombrie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului.
La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:
Hotărârea de declinare a competenţei nu poate realiza o legală învestire a instanţei supreme, temeiurile juridice la care se face referire nejustificând competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului într-o cauză având ca obiect partaj succesoral, soluţionată în primă instanţă de judecătorie (potrivit art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ.) şi în apel de tribunal.
Astfel, dispoziţiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competenţa Înaltei Curţi ca instanţă de recurs, statuează expres că este vorba despre "hotărârile curţilor de apel sau alte hotărâri prevăzute de lege", care pot face obiectul unui astfel de control în faţa instanţei supreme.
Or, în speţă, obiectul recursului nu se circumscrie celor două ipoteze ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ., nefiind vorba nici de o hotărâre a curţii de apel şi nici de o altă hotărâre, într-o materie anume prevăzută de lege, pentru a fi dedusă judecăţii recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dispoziţia procedurală menţionată nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, ci, dimpotrivă, foloseşte două criterii ale circumscrierii acestei competenţe - unul care vizează ierarhia instanţelor de judecată în sistemul judiciar românesc (hotărârile curţilor de apel) şi celălalt indicaţia expresă a legii ("cazurile anume prevăzute de lege").
Aceste două criterii utilizate de legiuitor exclud ideea unei competenţe de drept comun, posibilă doar în situaţia în care norma nu ar circumscrie în mod specific domeniul ei de aplicare.
O interpretare în sens contrar a dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ. înseamnă nesocotirea conţinutului expres al normei şi extinderea nepermisă a sferei ei de aplicare, ajungându-se astfel la crearea unei reguli noi de competenţă, prin adăugarea la lege şi încălcarea regulilor procedurale (conform art. 122 C. proc. civ. "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod", iar potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor este prevăzută numai prin lege).
În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă în recurs, el se determină cu observarea normei de competenţă înscrisă în art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în termenii menţionaţi anterior.
Nici referirea la considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017 nu este aptă să demonstreze competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului.
Hotărârea instanţei de contencios constituţional nu a avut ca obiect de analiză vreo normă de competenţă a cărei neconstituţionalitate să o fi constatat.
Obiectul controlului de constituţionalitate l-a reprezentat sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din conţinutul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel încât analiza şi considerentele justificative ale soluţiei adoptate s-au circumscris problemei admisibilităţii recursurilor împotriva unor hotărâri excluse de la posibilitatea exercitării acestei căi de atac pe criteriul valoric.
În sensul celor de mai sus, s-a statuat şi prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte în recurs în interesul legii în dosarul nr. x/2018, stabilindu-se că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel.
Pentru toate aceste considerente, se constată că dezînvestirea curţii de apel s-a făcut în mod eronat, cu nesocotirea normelor procedurale menţionate anterior.
În consecinţă, judecata recursului va fi declinată la Curtea de Apel Iaşi, căreia îi revine competenţa de soluţionare, ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta E. împotriva deciziei nr. 42/A din 22 ianuarie 2018 a Tribunalului Vaslui, secţia civilă în favoarea Curţii de Apel Iaşi.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03.10.2018.