Moral-damages claim against tax authorities for abusive enforcement quashed and remanded for inadequate reasoning.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă la data de 17 martie 2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Regională a Finanţelor Publice Craiova-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, obligarea acestora la plata sumei de 2.500.000 RON, reprezentând daune morale, pentru prejudiciul adus onoarei şi demnităţii acestuia prin acţiuni abuzive constând în aplicarea de amenzi contravenţionale, formularea de plângeri penale îndreptate împotriva sa şi a societăţii pe care a reprezentat-o, respectiv S.C. B. S.R.L.

În motivare, reclamantul a arătat că acţiunile abuzive i-au afectat reputaţia, sănătatea şi activitatea comercială, în final societatea acestuia intrând în procedura insolvenţei, fiind valorificate toate bunurile societăţii, după care s-a dispus radierea.

A mai arătat reclamantul că toate acţiunile abuzive ale pârâtei, amenzi şi plângeri penale au fost contestate în instanţă de judecată, atât în civil cât şi în penal, obţinând soluţii favorabile.

Prin sentinţa nr. 491 din 12 aprilie 2017 Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a respins excepţiile prescrierii dreptului la acţiune, a lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul nu a făcut dovezi privind o reală suferinţă provocată de întocmirea proceselor-verbale de contravenţie sau a modalităţii în care onoarea şi demnitatea sa au avut de suferit, acesta chiar precizând că instanţele de judecată au anulat actele respective, ceea ce este de natură să reprezinte o satisfacţie echitabilă, prin anularea proceselor-verbale de contravenţie, instanţa înlăturând efectele negative pe care un act nelegal întocmit le putea produce asupra reclamantului.

Conform înscrisurilor depuse de intimat, reclamantul a fost administrator la mai multe societăţi comerciale care au intrat în procedura insolvenţei, iar amenzile contravenţionale au fost înlocuite cu sancţiunea avertismentului sau chiar cu muncă in folosul comunităţii, aspect ce nu poate conduce la susţinerea că toate măsurile au fost aplicate abuziv.

În ceea ce priveşte afectarea stării de sănătate pe durata celor 10 ani, tribunalul a reţinut că aceasta nu a fost măsurată şi analizată printr-o expertiză medico-legală, reclamantul precizând că nu are alte probe de solicitat.

Prin decizia nr. 193 din 23 ianuarie 2018 Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamantul A.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat la comunicarea acestuia, intimatul Statul Român formulând întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, împrejurarea că reclamantul doreşte să se judece în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice nefiind de natură să confere Statului Român calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu.

Pe fond, intimatul a arătat că în cauză nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru a fi acordate despăgubiri cu acest titlu, respectiv nu s-a dovedit legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi pretinsa faptă ilicită a autorităţii, iar susţinerea recurentului că intrarea în faliment a societăţii pe care o reprezenta s-ar datora demersurilor DGFRP Vâlcea nu are justificare, întrucât solicitarea de deschidere a procedurii insolvenţei s-a făcut de un alt creditor.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia de la aceeaşi dată, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Nu s-au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate.

Criticile de nelegalitate pe care s-a fundamentat memoriul de recurs au vizat următoarele aspecte:

- Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază ori cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.).

Astfel, deşi instanţa de apel respinge acţiunea în răspundere civilă delictuală reţinând că reclamantul trebuia să facă dovada îndeplinirii condiţiilor angajării acesteia, în realitate nu procedează la analiza şi verificarea întrunirii tuturor condiţiilor, ci face referire doar la două dintre acestea (existenţa unui prejudiciu şi legătura de cauzalitate).

În ce priveşte condiţia existenţei prejudiciului, instanţa de apel motivează, incorect şi contradictoriu, că reclamantul ar fi făcut referire, în termeni absolut generali, la existenţa unui prejudiciu şi că nu ar fi prezentat alte probe în afară de înscrisuri, fiind necesar să administreze şi proba testimonială.

Or, această statuare a instanţei, în legătură cu neindicarea prejudiciului, vine în contradicţie cu constatarea acesteia conform căreia "reclamantul a arătat că i-a fost prejudiciată reputaţia în societate şi că i-a fost afectată sănătatea, suferind două infarcturi miocardice".

În acelaşi sens, în mod eronat se reţine că nu ar fi fost administrată proba testimonială, deşi la dosar se regăseşte declaraţia martorului C.

- Este, de asemenea, contradictorie şi străină de datele cauzei, motivarea instanţei de apel privind relaţia de cauzalitate dintre acţiunile intimaţilor-pârâţi şi prejudiciu.

Astfel, instanţa prezintă aspecte teoretice legate de natura prejudiciului moral, fără a realiza o analiză, în concret, raportată la afecţiunile medicale şi diagnosticele reclamantului (două infarcturi miocardice acute şi diabet).

În acelaşi context, străin de natura cauzei, instanţa de apel prezintă aspecte teoretice generale legate de natura şi determinarea prejudiciului în speţe vizând calomnia prin presă sau cauzate de accidente de circulaţie.

- Hotărârea nu analizează, în niciun fel, dacă cercetarea reclamantului, repetată şi desfăşurându-se pe parcursul a 10 ani, patru dosare penale (finalizate prin trei clasări şi o achitare), numeroasele amenzi contravenţionale, aplicate reclamantului şi firmei acestuia, executarea silită finalizată prin anularea acesteia, radierea societăţii reclamantului au sau nu caracterul unor acţiuni abuzive repetate ale pârâtului.

- Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), respectiv a dispoziţiilor art. 61, 252, 253, 1349, 1357, 1381 C. civ. referitoare la repararea prejudiciului moral atunci când sunt afectate valori intrinsece fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, demnitatea.

În mod prioritar, asupra cadrului procesual al judecăţii, Înalta Curte constată că nu poate fi primită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate prin întâmpinare de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în contextul în care acestei excepţii i s-a dat dezlegare jurisdicţională prin sentinţa de primă instanţă, iar soluţia tribunalului n-a fost atacată pe calea apelului de către pârât.

Ca atare, această statuare jurisdicţională, cu consecinţe asupra cadrului procesual subiectiv, a intrat în autoritate de lucru judecat, neputând fi dedusă judecăţii sub formă de critică în recurs întrucât ar fi nesocotit principiul non omisso medio.

În privinţa criticilor de nelegalitate formulate de către recurentul-reclamant, ele vor fi admise în sensul următoarelor considerente, care constată subzistenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, decizia din apel este pe de o parte, motivată de o manieră generală şi abstractă (asimilabilă unei nemotivări, în condiţiile în care nu există o analiză particulară, raportată la datele concrete ale speţei), iar pe de altă parte, se sprijină pe considerente contradictorii ori străine de elementele cauzei.

În acest sens, se constată că, de o manieră contradictorie, decizia din apel reproşează reclamantului că nu a indicat în ce ar consta prejudiciul a cărui reparare a pretins-o, pentru ca apoi să reţină că reclamantul a arătat că "i-a fost prejudiciată reputaţia în societate, că i-a fost afectată sănătatea, suferind două infarcturi miocardice", aceste consecinţe fiind urmarea acţiunilor pârâtului.

Or, această circumstanţiere a prejudiciului fusese făcută prin chiar motivele de fapt ale cererii de chemare în judecată, cu trimitere la acţiunile pretins abuzive şi ilicite ale pârâtului, constituise obiect de analiză pentru prima instanţă şi ulterior, obiect al criticilor din apel.

De o manieră contradictorie, instanţa de apel reţine că lipseşte indicarea conţinutului concret al prejudiciului (descris, în opinia sa, în termeni generali şi abstracţi) pentru ca apoi, negăsindu-şi propria alegaţie, să-l particularizeze în acelaşi considerent.

Revenind la identificarea prejudiciului - a cărui indicare o negase anterior- instanţa de apel reţine că el nu a fost probat întrucât nu s-a făcut dovada afectării reputaţiei în societate şi în acelaşi timp, că în ce priveşte afectarea stării de sănătate, pe lângă acte medicale, trebuia administrată şi proba testimonială, pentru a fi stabilită legătura de cauzalitate.

Considerentul instanţei de apel ignoră din nou datele concrete ale speţei, având în vedere că în faţa primei instanţe a fost administrată proba testimonială tocmai pentru dovedirea legăturii între acţiunile pârâtului şi rezultatul (prejudiciul) pretins a se fi produs asupra reclamantului.

Aşadar, pe de o parte, instanţa de apel nu a observat că o astfel de probă testimonială fusese administrată, context în care urma să analizeze dacă evaluarea ei s-a realizat corect de prima instanţă.

Pe de altă parte, un astfel de reproş asupra conduitei procesuale a reclamantului-apelant nu putea susţine, prin el însuşi, aprecierea asupra nelegalităţii şi netemeiniciei demersului judiciar, instanţa având obligaţia, în cadrul efectului devolutiv al apelului, să ordone probele necesare pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt (art. 22 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 479 alin. (1) C. proc. civ.), în funcţie de care să valideze sau nu hotărârea primei instanţe.

- La fel, străin de ceea ce făcuse, în mod particular, obiectul învestirii în fond şi în apel, instanţa procedează la o analiză detaliată a modalităţii în care se stabileşte prejudiciul în cazul delictelor prin presă şi a cuantificării acestuia, cu trimitere la consideraţiuni de ordin teoretic, la dispoziţii ale Convenţiei europene, la jurisprudenţa instanţei de contencios european şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel de considerente nu sunt apte să justifice şi să explice soluţia adoptată câtă vreme, în speţă, faptele ilicite pretinse a fi fost săvârşite nu au nicio legătură cu delictele de presă sau accidentele de circulaţie.

Pe de altă parte, o analiză a modalităţii de cuantificare a prejudiciului în contextul în care, în considerente anterioare negase existenţa lui (în termeni contradictorii, cum s-a arătat, vizând deopotrivă neindicarea şi nedovedirea lui) se înscrie în aceeaşi lipsă de logică juridică.

Aceasta contravine argumentului de interpretare logică qui dicit de uno negat de altero, pentru că, negând existenţa prejudiciului, nimic care să se înscrie într-o raţiune a considerentelor, de natură să arate caracterul legal al soluţiei, nu justifica demonstrarea în continuare a modalităţii în care trebuie să se procedeze la cuantificarea prejudiciului.

Or, în speţă, cea mai mare parte a considerentelor deciziei din apel conţine referiri la criterii de determinare a prejudiciului în cazul delictelor de presă şi al victimelor accidentelor de circulaţie, considerente străine de natura cauzei (prejudiciul pretins de către reclamant avându-şi izvorul în altfel de acţiuni ilicite) nefiind, de aceea, justificative soluţiei adoptate.

Ca atare, potrivit celor arătate anterior, decizia din apel este afectată de viciul nemotivării, fiind bazată deopotrivă, pe considerente generale, teoretice, fără analiză punctuală la datele speţei, pe considerente străine, ignorând elemente de probaţiune ori făcând trimitere la tipuri de prejudicii fără legătură cu cel a cărui verificare era chemată să o facă sau, pur şi simplu, pe considerente contradictorii (negând indicarea în termeni precişi a prejudiciului pretins, pentru ca apoi să reţină că prejudiciul, identificat pe baza susţinerilor reclamantului, n-a fost de fapt demonstrat în ce priveşte legătura lui de cauzalitate între faptă şi rezultat).

Toate aceste aspecte atrag nelegalitatea deciziei din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pe temeiul căruia, coroborat şi cu prevederile art. 497 C. proc. civ., hotărârea va fi casată şi cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

- În privinţa celuilalt aspect de nelegalitate, fundamentat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că acesta vizează fondul raportului juridic, neputând face obiect de analiză în acest stadiu procesual, faţă de ceea ce s-a impus, în mod prioritar, verificării jurisdicţionale în recurs, legat de maniera de redactare a considerentelor deciziei atacate.

La reluarea judecăţii se va ţine seama, în funcţie de situaţia de fapt ce va fi determinată, de textele de lege incidente, inclusiv cele a căror nesocotire a pretins-o reclamantul pe calea prezentului recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A., domiciliat în judeţul Vâlcea, împotriva deciziei nr. 193 din 23 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul în Bucureşti, şi în Bucureşti "Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu sediul în Bucureşti, Direcţia Regională a Finanţelor Publice Craiova, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, cu sediul în judeţul Vâlcea.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03.10.2018.