Cassation inadmissibility for civil claims under 1,000,000 RON: non-retroactivity of constitutional unconstitutionality ruling on appeal thresholds
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the cassation appeal filed by the claimants against the Court of Appeal's decision, leaving in force the appellate ruling that upheld reduced damages awards from the lower court. The dispute involved a civil action for material and moral damages (including late payment penalties) totaling approximately 309,000 RON, which the claimants sought to challenge after the appellate court partially increased the awarded sums. The decisive legal basis was Article 18(2) of Law No. 2/2013, which precluded cassation for monetary claims valued under 1,000,000 RON introduced before July 20, 2017; the Court applied the principle of temporal application of law and the binding effect of its prior decision No. 52/2018, ruling that the Constitutional Court's subsequent declaration of unconstitutionality regarding the 1,000,000 RON threshold did not retroactively apply to cases registered prior to its publication, and that the mention of a cassation path in the lower court's operative part could not override statutory inadmissibility.
Legislator headnote
AI generatedart. 194 C. proc. civ, art. 19 alin. (2) C. proc. pen, art. 54 din Legea nr. 136/1995, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 100 alin. (1) C. proc. civ; Cassation inadmissibility for civil claims under 1,000,000 RON: non-retroactivity of constitutional unconstitutionality ruling on appeal thresholds: Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 08.03.2016, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâta S.C. D. S.A., în temeiul art. 30, art. 59 şi art. 194 C. proc. civ. art. 19 alin. (2) C. proc. pen., art. 54 din Legea nr. 136/1995 şi art. 1365 şi următoarele din C. civ. şi au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei totale de 309.818 RON către A. din care 1.818 RON, cu titlu de daune materiale şi 308.000 RON, cu titlu de daune morale; la plata sumei de 198.000 de RON către B. cu titlu de daune morale; la plata sumei de 132.000 de RON către C. cu titlu de daune morale precum şi obligarea pârâtei la plata penalităţilor în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere aferentă sumelor solicitate de aceştia cu titlu de daune morale de la data de 03.07.2014 prima zi imediat următoarele după data la care s-a împlinit termenul de 3 luni de la înregistrarea cererii de despăgubire şi până la data plăţii integrale a acestora.
Prin sentinţa civilă nr. 1033/11.04.2017 pronunţată de Tribunalul Ilfov s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A. care a fost obligată să plătească reclamantului A. suma de 618 RON, cu titlu de daune materiale şi suma de 17.400 RON, cu titlu de daune morale. Prin aceeaşi sentinţă pârâta a fost obligată să plătească reclamatului B. suma de 5800 RON, cu titlu de daune morale şi reclamantului C. suma de 5800 RON, cu titlu de daune morale. Totodată, au fost respinse celelalte pretenţii.
Prin decizia civilă nr. 1999A din 9 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-au decis următoarele:
"Cu unanimitate:
Admite apelul formulat de apelanţii A., B. şi C., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat E. în Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 1033 din 11.04.2017 şi a încheierii din 11.01.2017, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata S.C. D. S.A., cu sediul în Jud. Ilfov.
Schimbă sentinţa atacată în sensul că:
Obligă pârâta să plătească reclamantului A. suma de 1818 RON, cu titlu de daune materiale şi suma de 50.000 RON, cu titlu de daune morale.
Obligă pârâta să plătească reclamantului B. suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, iar reclamantului C. suma de 20.000 RON, reprezentând daune morale.
Cu majoritate:
Obligă pârâta să plătească reclamanţilor penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, aferente daunelor morale, începând cu a 11-a zi de la comunicarea hotărârii definitive până la data achitării efective.
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare".
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 19 ianuarie 2018 şi repartizat aleatoriu completului de filtru CF11.
Prin rezoluţia din 22 ianuarie 2018 a fost dispusă comunicarea cererii de recurs către pârâta S.C. D. S.A.
La data de 7.03.2018 intimata a depus întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului, arătând că nu s-au formulat critici de nelegalitate, ci de netemeinicie, fiind vizat cuantumul daunelor morale.
Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a reţinut că decizia atacată nu este supusă căii de atac a recursului.
Prin rezoluţia din data de 02 iulie 2018 s-a fixat termen pentru analiza admisibilităţii, în principiu, a recursului la data de 27 septembrie 2018, în complet de filtru.
În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 499 teza finală din acelaşi act normativ, Înalta Curte urmează să analizeze cu prioritate admisibilitatea recursului, faţă de decizia nr. 52/18.06.2018, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 609 din 17 iulie 2018, sens în care constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
În conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
Înalta Curte reţine că, prin demersul judiciar reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâta S.C. D. S.A., în temeiul art. 30, art. 59 şi art. 194 C. proc. civ. art. 19 alin. (2) C. proc. pen., art. 54 din Legea nr. 136/1995 şi art. 1365 şi următoarele din C. civ. şi au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei totale de 309.818 RON către A. din care 1.818 RON, cu titlu de daune materiale şi 308.000 RON, cu titlu de daune morale; la plata sumei de 198.000 de RON către B. cu titlu de daune morale; la plata sumei de 132.000 de RON către C. cu titlu de daune morale precum şi obligarea pârâtei la plata penalităţilor în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere aferentă sumelor solicitate de aceştia cu titlu de daune morale de la data de 03.07.2014 prima zi imediat următoarele după data la care s-a împlinit termenul de 3 luni de la înregistrarea cererii de despăgubire şi până la data plăţii integrale a acestora.
Potrivit dispoziţiilor art. 100 alin. (1) C. proc. civ., "dacă mai mulţi reclamanţi, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, formulează pretenţii proprii împotriva aceluiaşi pârât, invocând raporturi juridice distincte şi neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanţei competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenţii în parte".
Astfel, în acest caz, stabilirea instanţei competente nu se face în funcţie de valoarea cumulată a tuturor pretenţiilor, ci în funcţie de valoarea fiecărei pretenţii în parte, această soluţie fiind justificată prin o mai bună administrare a justiţiei, facilitarea administrării probelor şi a rezolvării unitare a unor aspecte ce interesează deopotrivă pe toţi reclamanţii, fără însă să existe un raport juridic unitar între părţi, cum este cazul în speţă.
Această acţiune este una patrimonială, evaluabilă în bani, valoarea pretenţiei cea mai mare fiind de 308.000 RON, cu titlu de daune morale.
Potrivit dispoziţiilor art. 98 C. proc. civ.: "(1) Competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere. (2) Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale, precum dobânzile, penalităţile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenţei, şi nici prestaţiile periodice ajunse la scadenţă în cursul judecăţii. În caz de contestaţie, valoarea se stabileşte după înscrisurile prezentate şi explicaţiile date de părţi".
Se reţine astfel că valoarea obiectului litigiului are relevanţă atât sub aspectul determinării competenţei, cât şi sub aspectul stabilirii căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în litigii evaluabile în bani.
Potrivit dispoziţiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.:
"În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 1 ianuarie 2019 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.’’
Din interpretarea prevederilor legale evocate rezultă că hotărârile pronunţate în cauze înregistrate ulterior datei de 15 februarie 2013, având obiectul evaluabil în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, nu sunt supuse recursului.
Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.
În ceea ce priveşte aplicarea în timp a efectelor deciziei Curţii Constituţionale, se constată că aceasta îşi va produce efectele în procesele pornite după data de 20 iulie 2017, date fiind dispoziţiile art. 27 C. proc. civ., potrivit cărora:
"Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul". În schimb, în litigiile având ca obiect cereri evaluabile în bani, pornite înainte de 20 iulie 2017, decizia instanţei de apel va fi supusă recursului doar în cele în care valoarea cererii se situează peste pragul valoric de 1.000.000 RON, astfel cum prevedea art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 înainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.
În sistemul legislativ actual, regimul căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data înregistrării cererii introductive de instanţă, astfel încât suprimarea sau recunoaşterea unei noi căi de atac, ori, după caz, modificarea condiţiilor de admisibilitate, a termenului de exercitare sau acordarea unei noi căi de atac, a termenului de exercitare şi a cerinţelor de formă pentru exercitarea ei, sunt lipsite de efecte juridice asupra cauzelor aflate deja pe rolul instanţelor judecătoreşti.
Prin urmare, modificarea dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/20117, publicată în M. Of. nr. 582, Partea I, din 20 iulie 2017, nu are efect asupra cererilor de chemare în judecată introduse pe rolul instanţelor judecătoreşti înainte de data publicării acesteia în Monitorul Oficial.
Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituţie, potrivit căreia "De la data publicării, deciziile (n.n. Curţii Constituţionale) sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor", Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu şi cu privire la situaţiile juridice trecute sau aflate în curs de desfăşurare.
Din prevederile textului constituţional rezultă că efectul declarării neconstituţionalităţii unei norme juridice nu este acela al constatării inexistenţei acesteia, decizia Curţii Constituţionale producând efecte numai pentru viitor, norma juridică declarată neconstituţională continuă să producă efecte, nefiind exclusă de la aplicare pentru situaţiile juridice începute în momentul în care era în vigoare.
De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituţională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanţei de contencios constituţional "constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecinţă, efectele deciziei Curţii nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."
Aşa fiind, sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."
Cum, în speţă, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 08.03.2016, aşadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivii căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condiţiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluţionării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.
În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condiţiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispoziţiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influenţeze.
În acest sens, prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a decis:
"
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)."
Această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, astfel că, de la această dată, în raport de dispoziţiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., este obligatorie pentru instanţe.
În consecinţă, în raport de decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale nu este incidentă în cauza de faţă, hotărârea recurată fiind supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.
Aşa fiind, având în vedere că în cauza dedusă judecăţii, decizia instanţei de apel, atacată cu recurs, a fost pronunţată într-o acţiune evaluabilă în bani, iar valoarea obiectului litigiului este sub pragul de 1.000.000 RON, care deschide calea de atac a recursului, în raport de dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul exercitat în speţă.
Faptul că în dispozitivul hotărârii curţii de apel a fost menţionată calea de atac a recursului, nu poate crea părţilor o cale de atac în afara cadrului legal, astfel cum impun dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., evocate în cuprinsul prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii B., A. şi C. împotriva deciziei nr. 1999 A din data de 9 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27.09.2018.