Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3226/2018 AI generated

Inadmissibility of appeal against irrevocable judgment rendered on petition for review

Case Number Decizia nr. 3226/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by a union organization against a civil decision rendered by the Court of Appeal, meaning the lower court's ruling on the petition for review stands. The dispute involved a petition for review challenging a prior appellate decision that had resolved a contestation in annulment concerning labor relations and social insurance matters; the appellant filed the appeal without invoking grounds of illegality. The court held the appeal inadmissible ex officio because the subject matter of the petition for review was a final and irrevocable judgment, as established by the contestation in annulment proceedings. Under Article 328(1) of the Code of Civil Procedure, the judgment rendered on a petition for review is subject to the same appellate remedies as the original judgment; therefore, since the underlying decision was irrevoable pursuant to Article 377(2)(5) of the Code of Civil Procedure, the decision on the review was also irrevoable, rendering the appeal inadmissible under Article 299 of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 328 alin. (1) din C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 5 din C. proc. civ, art. 299 din C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against irrevocable judgment rendered on petition for review: Potrivit art. 328 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".

Keywords

AI generated
annulment proceedings standing to appeal article of civil procedure grounds for cassation matter in dispute social insurance proceedings

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 23.06.2008, revizuenta ORGANIZAŢIA DE SINDICAT LIGA NAŢIONALĂ "A." a chemat în judecată intimata AGENŢIA JUDEŢEANĂ pentru OCUPAREA FORŢEI de MUNCĂ HUNEDOARA- Deva ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie desfiinţată decizia nr. 276/20.03.2008 şi încheierea din Camera de Consiliu din data de 20.03.2008 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. x/2008, ca nelegale, netemeinice, nefondate şi inadmisibile.

Prin decizia civilă nr. 837 din 29 septembrie 2008, pronunţată în dosarul nr. x/2008 de către Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta Organizaţia de Sindicat Liga Naţională "A." a personalului SNCFR disponibilizat, împotriva deciziei nr. 276/20.03.2008 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. x/2008.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuenta Organizaţia de Sindicat Liga Naţională "A.", fără să invoce în drept vreun motiv de nelegalitate.

La termenul din 27 septembrie 2018, instanţa a reţinut cauza în pronunţare cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 328 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".

În cauză, cererea de revizuire a fost exercitată împotriva deciziei civile nr. 276/20.03.2008 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. x/2008, decizie care este pronunţată în soluţionarea unei contestaţii în anulare şi care, în raport de dispoziţiile art. 377 alin. (2) pct. 5 din C. proc. civ., are caracter irevocabil.

Pe cale de consecinţă, în aplicarea art. 328 alin. (1) din C. proc. civ., şi hotărârea pronunţată în soluţionarea cererii de revizuire, respectiv decizia civilă nr. 837 din 29 septembrie 2008, pronunţată în dosarul nr. x/2008 de către Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, împotriva căreia s-a formulat prezentul recurs, este o hotărâre irevocabilă.

Faţă de dispoziţiile art. 299 din C. proc. civ., recursul exercitat, având ca obiect o hotărâre irevocabilă este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta Organizaţia de Sindicat Liga Naţională "A.", împotriva deciziei nr. 837 din 29 septembrie 2008, pronunţată în dosarul nr. x/2008 de către Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27.09.2018.