Admissibility of cassation appeal in moral damages claims below the statutory monetary threshold despite erroneous finality notation

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 26.08.2016, reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A. şi cu intervenientul forţat F. au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta S.C. E. S.A. la plata următoarelor sume:

- 100.000 de euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune morale, pentru reclamantul A., în calitate de nepot al defunctei G.;

- 100.000 de euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune morale, pentru reclamantul B., în calitate de nepot al defunctei G.;

- 100.000 de euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune morale, pentru reclamantul C., în calitate de nepot al defunctei G.:

- 100.000 de euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune morale, pentru reclamantul D., in calitate de frate al defunctei G.

Prin sentinţa civilă nr. 1106 din 29.03.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi şi a obligat pârâta să plătească suma de 3.000 euro, în echivalent RON la data plăţii, pentru fiecare dintre reclamanţii, cu titlu de daune morale.

Prin decizia nr. 2204 din 12.12.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii A., B., C. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 1106/29.03.2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs de reclamanţii B., D., C. şi A., solicitând casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, admiterea apelului, modificarea în tot a sentinţei apelate şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

Analizând recursul în condiţiile dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. cu referire la cele ale art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. prevăd că "sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".

Potrivit dispoziţiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.: "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Termenul prevăzut de textul legal sus-menţionat a fost prorogat prin O.U.G. nr. 95/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009/15.12.2016, până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor redate, împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel în soluţionarea apelurilor promovate împotriva sentinţelor prin care au fost soluţionate cereri evaluabile în bani, în valoare mai mare de 1.000.000 RON, se poate exercita recurs.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

De asemenea, prin decizia nr. 52/18.06.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018 s-a decis:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)."

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut: "198. Aplicarea în mod automat a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017 tuturor hotărârilor pronunţate după publicarea acesteia, fără distincţii în ce priveşte data declanşării litigiilor, ar avea drept consecinţă înfrângerea principiului neretroactivităţii.

199. Aceasta, deoarece, s-ar introduce o cale de atac suplimentară faţă de cea prevăzută de norma în vigoare la data sesizării instanţei, moment procesual de care legea leagă stabilirea regimului căilor de atac cărora le este supusă hotărârea judecătorească (conform art. 27 din C. proc. civ.).

200. Or, instanţa constituţională nu şi-a extins controlul de constituţionalitate şi asupra dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ., pentru a se putea aprecia că ar exista un alt regim al căilor de atac, în aşa fel încât prin recunoaşterea recursului în cauze în care acesta nu exista anterior să nu se intervină în mod retroactiv în desfăşurarea judecăţii."

Totodată, Înalta Curte a reţinut în considerentele deciziei:

"206. Cum s-a subliniat în doctrină, procesul fiind o succesiune de acte interdependente, este raţional, simplu, practic şi conform previziunilor părţilor ca, în determinarea legii aplicabile să fie decisiv primul act de procedură - cererea introductivă de instanţă - iar nu data judecăţii care este un element variabil şi deci, imprevizibil, neputând fi cunoscut de la început.

207. În consecinţă, într-o interpretare şi aplicare neretroactivă, a dezlegărilor date prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, în litigiile începute înainte de data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României (20 iulie 2017), căile de atac vor fi cele prevăzute de legea în vigoare la data declanşării proceselor [respectiv, forma nemodificată a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013].

208. Ca atare, efectele deciziei de neconstituţionalitate vor privi toate hotărârile judecătoreşti pronunţate după data publicării acesteia, însă în procesele pornite după data de 20 iulie 2017."

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 100 alin. (1) C. proc. civ., "Dacă mai mulţi reclamanţi, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, formulează pretenţii proprii împotriva aceluiaşi pârât, invocând raporturi juridice distincte şi neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanţei competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenţii în parte."

Din interpretarea sistematică a acestor din urmă dispoziţii legale reiese că, în situaţia în care mai mulţi reclamanţi formulează o singură cerere de chemare în judecată împotriva aceluiaşi pârât, în baza unor raporturi juridice distincte, neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, stabilirea valorii pretenţiilor deduse judecăţii nu se face în funcţie de valoarea cumulată a tuturor pretenţiilor, ci în funcţie de valoarea fiecărei pretenţii în parte.

Coparticiparea procesuală activă în prezenta cauză este facultativă. Faptul că unii reclamanţi au ales să se adreseze împreună instanţei, printr-o unică cerere de chemare în judecată, se datorează principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, nicidecum unei dispoziţii legale speciale care ar obliga judecata pretenţiilor fiecărui reclamant împreună. De asemenea, fiecare dintre reclamanţi s-a adresat instanţei în baza unor raporturi juridice distincte, neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, dar coparticiparea procesuală este legată de producerea unui eveniment unic şi anume decesul uneia şi a aceleiaşi persoane.

Prin urmare, valoarea obiectului dedus judecăţii prezentei cauze se determină în funcţie de valoarea fiecărei pretenţii în parte.

Se constată că reclamanţii A., B., C. şi D. au formulat, fiecare, câte un capăt principal de cerere prin care au solicitat obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri morale în cuantum de 100.000 euro (echivalentul a 445.000 RON, la data introducerii acţiunii), de pe urma defunctei G.

Aşadar, valoarea în funcţie de care se stabileşte calea de atac este de 445.000 RON.

Reţinând incidenţa, în cauză, a dispoziţiilor art. 100 alin. (1) C. proc. civ., din parcursul dosarului, se constată că raporturile juridice dintre reclamanţi şi pârât sunt distincte, iar valoarea cea mai mare se situează sub pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv, prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziei nr. 52/18.06.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în raport de dispoziţiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., se constată că decizia recurată nu poate fi supusă recursului, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului, faţă de data declanşării procesului şi de valoarea obiectului pricinii, astfel că recursul va fi respins, ca inadmisibil.

Faptul că dispozitivul hotărârii curţii de apel cuprinde menţiunea "cu recurs" nu are relevanţă, în raport de prevederile art. 457 alin. (2) din C. proc. civ., care dispun:

"Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii B., D., C. şi A. împotriva deciziei nr. 2204 din 12 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26.09.2018.