State liability for judicial error damages: Supreme Court jurisdictional incompetence to hear first-instance appeals against tribunal decisions under Code of Civil Procedure arts. 96–97

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Braşov, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând obligarea acestuia la despăgubiri în sumă totală de 1000000 euro pentru acoperirea daunelor produse prin eroarea judiciară constând în condamnarea nelegală la o pedeapsă de 3 ani, prin decizia penală nr. 160 din 26 februarie 2004 şi decizia penală nr. 100/2008 ale Curţii de Apel Alba Iulia, eroarea rezultând din sentinţa penală de achitare 110/2003, pronunţată de Judecătoria Alba Iulia, definitivă prin decizia penală 5/2015 dată de Curtea de Apel Alba Iulia ca urmare a intervenţiei Deciziei CEDO 31912/04.

A arătat că suma solicitată se compune din 25622 euro, ce reprezintă daune materiale şi 974378 euro, ce reprezintă daune morale.

Prin sentinţa civilă nr. 8/S din 25 ianuarie 2018, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul A.

Sentinţa a fost pronunţată cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Împotriva acestei din urmă decizii, reclamantul A. a declarat apel, pe care Tribunalul Braşov l-a trimis, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă sub nr. x/2017, fiind fixat termen de judecată la 26 septembrie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de apel.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea apelului, pe care o va admite, pentru considerentele care succed.

În conformitate cu prevederile art. 96 C. proc. civ., "Curţile de apel judecă:

1. în primă instanţă, cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale;

2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă;

3. ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege;

4. orice alte cereri date prin lege în competenţa lor."

În conformitate cu dispoziţiile art. 97 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: 1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din normele legale menţionate rezultă, în mod neechivoc, faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa de a soluţiona apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă, această competenţă având-o doar curţile de apel, astfel cum statuează art. 96 C. proc. civ.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte competenţa Înaltei Curţi, se constată că art. 21 din Legea nr. 304/2004 republicată, privind organizarea judiciară prevede că "secţia I civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel".

Din dispoziţii legale menţionate, rezultă că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanţă de la un nivel intermediar.

Astfel, organizarea ierarhică a instanţelor într-un sistem piramidal rezultă în mod evident atât din dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, dar şi din cele ale art. 94-97 C. proc. civ. şi presupune că instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac pot infirma soluţiile pronunţate, realizând astfel controlul judiciar.

În speţă, reclamantul A. a declarat apel împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Braşov în primă instanţă.

În raport de normele de competenţă statuate prin dispoziţiile art. 96 şi art. 97 C. proc. civ., rezultă cu evidenţă că instanţa Curţii de Apel Braşov, ca instanţă de apel, are competenţa de a soluţiona apelul declarat împotriva hotărârii pronunţate de Tribunalul Braşov în primă instanţă.

Aşa fiind, pentru temeiurile arătate, Înalta Curte urmează să decline competenţa de soluţionare a apelului în favoarea Curţii de Apel Braşov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a apelului declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 8/S din 25.01.2018 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Braşov.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26.09.2018.