Inadmissibility of direct appeal against preliminary appellate order under Law 10/2001

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost înregistrată cererea de recurs formulată de reclamantul A., împotriva încheierii din data de 10.11.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosar nr. x/2011, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi B., C. şi cu intimata-pârâtă Primăria Municipiului Bucureşti, prin primar general, având ca obiect Legea nr. 10/2001.

Prin încheierea de şedinţă din data de 11 iunie 2018, instanţa a respins cererea formulată de reclamantul A., de retragere a recursului şi judecare a căii de atac ca apel.

A stabilit termen pentru judecarea recursului la data de 11.07.2018, cu citarea părţilor.

În motivarea acestei încheieri, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, potrivit principiului legalităţii care guvernează căile de atac, recurentul nu are dreptul de a alege o altă cale de atac decât aceea pe care legea a stabilit-o pentru judecarea cererilor de natura celei ce a fost soluţionată prin încheierea supusă controlului judiciar pendinte. Drept consecinţă, apare ca inadmisibilă exercitarea de către recurent a unei opţiuni de retragere a recursului, condiţionată de judecata ca apel a căii de atac; legiuitorul nu a deschis calea de atac a apelului pentru hotărârile pronunţate în procedura reglementată de art. 26 din Legea nr. 10/2001, singura cale de atac deschisă fiind recursul.

Împotriva acestei încheieri, reclamantul A. a formulat "cerere de apel", arătând că hotărârea este netemeinică şi a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, întrucât instanţa l-a obligat pe reclamant să declare recursul pe care niciodată nu l-a solicitat şi nu l-a motivat. În mod greşit, instanţa a schimbat apelul în recurs, pentru a-l respinge. Petentul a solicitat să se admită judecarea apelului, aşa cum a fost înştiinţat prin citaţie şi cum a fost motivat.

La termenul de judecată din data de 26 septembrie 2018, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii căii de atac intitulată "cerere de apel", ce se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

Prioritar, în ceea ce priveşte normele de competenţă, potrivit dispoziţiilor art. 4 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursuri, precum şi orice alte cereri date prin lege în competenţa sa.

În această materie, art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată prevede că "Secţia I civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel". În ceea ce priveşte completele de judecată, potrivit art. 314 alin. (1) din aceeaşi lege, "Completele de judecată se compun din 3 judecători ai aceleiaşi secţii".

În reglementarea dispoziţiilor C. proc. civ. şi ale Legii nr. 303/2004, menţionate anterior, Înaltei Curţi nu i-au fost atribuite competenţe în a judeca litigii aflate în stadiul procesual al apelului, în condiţiile în care legile procesuale şi de organizare judiciară nu menţionează expres o astfel de posibilitate.

Pentru a judeca, potrivit art. 4 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., orice alte cereri date prin lege în competenţă, trebuie ca aceste cereri să fie expres atribuite de lege în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Or, din economia textelor de lege citate anterior, nu există o prevedere care să confere expres Înaltei Curţi competenţă în soluţionarea apelului.

Prin urmare, în raport de cele anterior reţinute, calea de atac intitulată "cerere de apel", formulată de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 11 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017, va fi analizată din perspectiva dispoziţiilor art. 299 şi urm. C. proc. civ.

Potrivit art. 282 alin. (2) din C. proc. civ., împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii.

Prederile art. 299 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. stipulează că normele conţinute în art. 282 alin. (2) ale aceluiaşi act normativ sunt aplicabile în mod corespunzător şi în recurs, rezultând că încheierile premergătoare pot fi atacate cu recurs numai odată cu fondul, afară de cazul în care prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii, iar hotărârea finală este susceptibilă de recurs.

În raport de prevederile art. 268 C. proc. civ., toate încheierile care preced hotărârea instanţei de judecată şi care au ca scop pregătirea soluţionării cauzei sunt încheieri premergătoare, cu caracter preparatoriu.

Obiect al prezentului recurs este o încheiere premergătoare, pronunţată de către instanţa de recurs, prin care a fost respinsă cererea reclamantului A., de retragere a recursului şi judecare a căii de atac ca apel şi instanţa a stabilit termen pentru judecarea recursului, cu citarea părţilor.

Faţă de dispoziţiile art. 282 alin. (2) coroborate cu art. 299 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., încheierea din data de 11 iunie 2018 nu este supusă căii de atac a recursului, întrucât are caracter preparatoriu, nu a întrerupt cursul judecăţii şi a fost dată de o instanţă de recurs.

Admiterea posibilităţii atacării cu recurs a unei asemenea încheieri, în cadrul procedurii ce precede judecarea recursului, ar echivala cu crearea unui nou grad de jurisdicţie, ceea ce ar fi inadmisibil.

Căile de atac, respectiv condiţiile în care acestea pot fi exercitate, sunt de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Ca atare, nici uneia dintre părţi nu îi este permis să formuleze şi nici instanţa judecătorească nu se poate învesti cu judecata unei căi de atac exercitată în afara sistemului căilor de atac prevăzute de lege.

Aşa fiind, în speţă, partea a tins la obţinerea unei judecăţi în afara cadrului legal, ceea ce nu poate fi primit.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă din data de 11 iunie 2018 este inadmisibil, deoarece nu este recunoscut de lege drept o cale de atac viabilă în ipoteza dată, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac intitulată "cerere de apel" declarată de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 11 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26.09.2018.