Nullity of cassation appeal for failing to frame criticism within statutory grounds despite challenge to evidentiary assessment and rejection of accounting expertise

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin decizia nr. 1071A din data de 22 noiembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 354 din data de 15 martie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM şi a obligat apelanta la 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimat.

La data de 22 februarie 2018, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, secţia I civilă a fost înregistrat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1071A din data de 22 noiembrie 2017, pronunţate în dosarul nr. x/2014 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Învestită cu soluţionarea recursului, Înalta Curte, prin rezoluţia din data de 26 februarie 2018, a dispus comunicarea cererii de recurs către intimatul-pârât, precum şi întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, după efectuarea formalităţilor de comunicare menţionate în art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul-pârât Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, în măsura în care excepţia va fi respinsă, a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante A., care a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului şi admiterea acestuia, precum şi a acţiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat. În combaterea excepţiei nulităţii recursului, a susţinut că motivele invocate se încadrează în dispoziţiile art. 486 şi art. 488 C. proc. civ.

La data de 18 mai 2018, s-a procedat la întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, în concluziile acestuia, în ceea ce priveşte criticile formulate prin motivele de recurs, s-a arătat că acestea nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aspect de natură a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor pentru formularea unui punct de vedere cu privire la conţinutul acestuia.

Recurenta-reclamanta nu a formulat punct de vedere cu privire la raport, iar intimatul-pârât a depus punctul său de vedere, solicitând, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului şi, în subsidiar, respingerea acestuia, ca neîntemeiat, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers, în cuantum de 2.000 RON. Ataşat punctului de vedere a depus ordinul de plată nr. x din data de 5 aprilie 2018, în dovedirea achitării onorariului de avocat în cuantum de 2.000 RON.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia nulităţii recursului, reţinută prin raport şi invocată prin întâmpinare de către intimatul-pârât, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2014, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Centru Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, solicitând instanţei de judecată: să se constate că reclamanta a prestat servicii de artist interpret şi figuraţie specială în baza contractelor încheiate cu diferite societăţi din domenii; să se constate încălcarea de către pârât a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe conform Legii nr. 8/1996; să fie obligat pârâtul la repararea prejudiciului prin plata drepturilor de autor şi a drepturilor conexe (aprilie 2011 - decembrie 2011, ianuarie 2012 - decembrie 2012, ianuarie 2013 - la zi).

A arătat că pentru perioada menţionată, din suma totală de 15.000 RON s-au achitat doar suma de 5.965 RON, rămânând 9.035 RON şi a solicitat obligarea pârâtului la daune cominatorii în sumă de 10.000 RON.

Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 354 din data de 15 martie 2017, a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată şi a obligat-o pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată către pârât în sumă de 3.980 RON.

Apelul declarat de către reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1071A din data de 22 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă. Prin aceeaşi decizie a fost obligată apelanta la 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea deciziei recurate şi trimiterea dosarului la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în vederea rejudecării cauzei, iar, în subsidiar, admiterea recursului şi, pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi precizată. Totodată, a solicitat obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat de la fond şi apel, precum şi taxă judiciară de timbru.

În dezvoltarea motivele de recurs recurenta-reclamantă a susţinut că, în pofida tuturor încercărilor sale de a obţine o nouă expertiză contabilă, curtea de apel i-a respins această probă, în condiţiile în care şi instanţa de fond a respins solicitarea de efectuare a unei noi expertize.

Printr-o altă critică formulată a susţinut că reţinerea instanţei potrivit căreia ar fi prestat figuraţie specială, este contrazisă de documentele din dosar întrucât a prestat numai artist-interpret, rol episodic, secundar sau principal, în reclame, videoclipuri şi filme.

A precizat că începând cu anul 2010 s-au predat la CREDIDAM contrate în original, însă intimatul-pârât a refuzat ulterior să pună la dispoziţii copii de pe aceste documente, astfel încât a fost imposibil să fie recuperate contractele în original sau copii cu număr de înregistrare.

Recurenta-reclamantă a arătat că motivul pentru care solicită casarea cu trimitere la instanţa apel este acela de a se efectua o nouă expertiză contabilă care să aibă în vedere toate documentele reţinute de către CREDIDAM. A arătat că dovada prestaţiilor sale se află la intimatul-pârât.

De asemenea, a invocat că instanţa de apel nu a luat în considerare că a lucrat cu case de producţie şi nu cu televiziunea, intimata-pârâtă inducând în eroare instanţele de fond şi de apel prin adresele şi răspunsurile televiziunii şi artiştilor care nu au calitatea să verifice prestaţiile sale.

A mai susţinut că până în anul 2012 a fost plătită în raport de contractele depuse la filele 43 şi 44 din dosarul de fond şi că instanţele nu au avut în vedere declaraţiile sale date către CREDIDAM, deşi acestea au fost date la solicitarea părţii adverse şi erau considerate valabile în cazul lipsei contractului.

Totodată, a arătat că instanţele au luat în considerare în mod eronat corespondenţa purtată de intimatul-pârât cu televiziunea, precum şi cu artişti din trupe care nu au legătură cu casele de producţie şi cu distribuirea prestaţiilor interpreţilor.

Recurenta-reclamantă a criticat şi reţinerea instanţei potrivit căreia nu a prezentat o copie video sau audio din circuitul legal al prestaţiilor sale, apreciind că această împrejurare nu reprezintă un impediment întrucât prestaţiile apar în continuare pe posturile TV.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5) din acelaşi cod, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres şi limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Articolul 489 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiaşi articol se arată că aceeaşi sancţiune, a nulităţii recursului, se aplică şi în situaţia în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe lângă condiţia încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., acestea trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În speţă, recurenta-reclamantă, în cuprinsul memoriului de recurs, a criticat hotărârea atacată din perspectiva interpretării greşite a probatoriului administrat în cauză şi a respingerii de către instanţa de apel a solicitării de încuviinţare a probei cu expertiza contabilă.

Cu privire la aceste susţineri, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a solicitat, în faza apelului, încuviinţarea probei cu expertiza contabilă, iar instanţa a apreciat că nu se impune efectuarea unei noi expertize, urmând a avea în vedere prima expertiză efectuată la instanţa de fond cu prilejul deliberării.

Înalta Curte constată că expertiza contabilă efectuată în cauză a avut drept principal obiectiv stabilirea sumelor care s-ar cuveni recurentei-reclamante, începând cu aprilie 2011 la zi, însă soluţia pronunţată de către instanţa de apel s-a fundamentat pe reţinerile potrivit cărora drepturile pentru care se solicită remuneraţii nu fac parte din categoria acelor drepturi care sunt gestionate de intimatul-pârât.

Instanţa de apel a constatat că apelanta-reclamantă a înţeles să solicite remuneraţii pentru "figuraţie specială", deşi aceasta excede obiectului de activitate al CREDIDAM, iar pentru prestaţiile artistice, enumerate în cererea de chemare în judecată, care intră în obiectul de activitate al intimatului-pârât, fie drepturile patrimoniale au fost cesionate după cum rezultă din contractele depuse, fie nu au fost depuse dovezile participării reclamantei în calitate de artist interpret la interpretarea acestora.

Astfel, a stabilit că partea a efectuat "figuraţie specială", iar drepturile patrimoniale care intră în sfera de activitate a intimatului-pârât au fost cesionate, deci că nu există obligaţia la plata unor remuneraţii în patrimoniul acestuia, raportat la situaţia de fapt menţionată în cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, critica privind respingerea de către instanţa de apel a probei cu expertiza contabilă nu îşi găseşte corespondent în motivarea hotărârii atacate şi nu vizează argumentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei de respingere a apelului ca nefondat, astfel că nu poate fi reţinută ca reprezentând un motiv de nelegalitate raportat la hotărârea atacată.

În plus, nemulţumirea părţii referitoare la modul în care au fost apreciate probele administrate în cauză nu reprezintă motive de nelegalitate a hotărârii care să poată fi supuse examinării instanţei de recurs, care este ţinută a analiza doar acele susţineri ce pot fi încadrate în prevederile art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, faţă de cele anterior constatate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi va constata nulitatea recursului.

Reţinând că intimatul-pârât a solicitat obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată, în raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., precum şi de depunerea la dosar a dovezii efectuării acestor cheltuieli (ordinul de plată nr. x din data de 5 aprilie 2018, aflat la dosar), Înalta Curte urmează să oblige pe recurenta-reclamantă la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-pârât Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1071A din data de 22 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-pârât Centru Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25.09.2018.