Eligibility for ethnic persecution relief under Law No. 189/2000: failure to prove forced relocation due to persecution where localities remained under continuous Romanian administration
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the appellate court's rejection of the claimant's request and confirming that the claimant did not qualify as a beneficiary under Law No. 189/2000. The dispute concerned a civil action filed by an individual against the County House of Pensions to obtain legal status as a beneficiary for victims of ethnic persecution, specifically alleging that a forced change of domicile from the village of Boju to the city of Câmpia Turzii was caused by safety concerns near the Hungarian border. The decisive legal basis for the decision was the factual finding, supported by national archive certificates, that both locations remained under Romanian administration before and after the Vienna Award, and that the move was not a consequence of ethnic persecution, thus failing to meet the statutory requirements for beneficiary status.
Legislator headnote
AI generatedEligibility for ethnic persecution relief under Law No. 189/2000: failure to prove forced relocation due to persecution where localities remained under continuous Romanian administration: Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința civilă nr. 1070 din 24 septembrie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamantul P.I., împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, la 28 noiembrie 2003, P.I. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1070 din 24 septembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, solicitând casarea acesteia, întrucât în mod greșit i s-a respins cererea formulată la 24 iulie 2003, la Curtea de Apel Cluj, în sensul de a i se stabili calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.
În motivarea recursului, s-a susținut că hotărârea atacată nu este motivată și că el avea 8 ani, când i s-a spus că trebuie să plece din localitate, întrucât frontiera cu Ungaria era la numai 2 km și nu erau în siguranță.
Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința civilă nr. 1070 din 24 septembrie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamantul P.I., împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj.
Din motivarea sentinței atacate, se reține că orașul Câmpia Turzii s-a aflat în administrație românească, că reclamantul s-a născut în localitatea Boju, aflată, atât înainte, cât și după Dictatul de la Viena, sub autoritate românească, astfel încât schimbarea domiciliului din localitatea Boju, în Câmpia Turzii, nu a fost consecința unei persecuții pentru reclamant.
La dosarul cauzei se găsește certificatul nr. 922 din 22 martie 2003, emis de către Arhivele Naționale – Direcția Județeană Cluj, care atestă situația sus-citată.
Constatându-se că în mod corect instanța de fond și-a motivat sentința atacată și a concluzionat că în cauză nu s-a stabilit o schimbare de domiciliu pentru persecuție etnică, recursul declarat fiind neîntemeiat, va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P.I. împotriva sentinței civile 1070 din 24 septembrie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2004.