Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3109/2018 AI generated

Admissibility of cassation appeal barred by pre-2017 monetary threshold in moral damages claim

Case Number Decizia nr. 3109/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's decision which dismissed the appellant's original claim for moral damages and upheld the first-instance judgment against her. The dispute concerned a claim for 500,000 RON in moral damages for dignity infringement, filed on December 15, 2016, which triggered the admissibility filter because the amount was below the 1,000,000 RON threshold set by Law No. 2/2013 for appeals in monetary cases initiated before January 1, 2019. Relying on Article 27 of the Code of Civil Procedure and Article 147(4) of the Constitution, which stipulate that the law applicable to appeals is that in force at the commencement of the proceedings and that Constitutional Court decisions have only prospective effect, the Court held that Decision No. 369/2017 of the Constitutional Court, which declared the admissibility threshold unconstitutional, did not apply to this case because it was filed prior to the decision's publication on July 20, 2017, aligning with the mandatory binding interpretation from Supreme Court Decision No. 52/2018.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) din C. proc. civ, art. 27 C. proc. civ, art. 27 din C. proc. civ; Admissibility of cassation appeal barred by pre-2017 monetary threshold in moral damages claim: S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 20 septembrie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

Keywords

AI generated
moral damages civil dispute infringement procedure interpretation of a judgment grounds for cassation e-justice

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 15.12.2016, reclamanta A. a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtului B. la plata de daune morale în cuantum de 500.000 RON, ca urmare a atingerii dreptului la demnitate, onoare şi cinste al reclamantei prin afişarea unor mesaje false, denigratoare, de natură să inducă în eroare locatarii blocului al cărui administrator este şi obligarea pârâtului la achitarea cheltuielilor de judecată.

La data de 20 februarie 2017 au formulat cerere reconvenţională B. şi C.

Prin sentinţa civilă nr. 642/05.05.2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă A., ca neîntemeiată; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâţilor-reclamanţi cu privire la capătul de cerere reconvenţională privind obligarea reclamantei-pârâte la plata către ceilalţi proprietari ai condominiului a despăgubirilor materiale şi morale; a respins cererea reconvenţională privind această pretenţie, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă; a respins cererea reconvenţională cu privire la pretenţiile proprii ale pârâţilor-reclamanţi B. şi C., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A.

Prin decizia nr. 406A/20.04.2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul declarat de reclamantă, dispunând obligarea acesteia la plata către intimaţi a sumei 1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 19 iunie 2018.

La data de 26 iunie 2018 s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil în raport de criteriul valoric.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 25-28 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

În termen legal s-a înregistrat la dosar punctul de vedere la raport formulat de intimaţii B. şi C., prin care se susţine că Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017 nu este aplicabilă în speţă, atâta timp cât raportul juridic contestat nu a fost epuizat prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, astfel că recursul declarat în cauză este inadmisibil.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 20 septembrie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din acelaşi act normativ, Înalta Curte urmează să analizeze cu prioritate admisibilitatea recursului, din perspectiva celor reţinute în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, sens în care constată următoarele:

Obiectul prezentului litigiu îl constituie o acţiune evaluabilă în bani, al cărei obiect este în cuantum de 500.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.: "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 1 ianuarie 2019 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Din interpretarea dispoziţiilor legale amintite rezultă că hotărârile pronunţate în cauze înregistrate ulterior datei de 15 februarie 2013, având obiectul evaluabil în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, nu sunt supuse recursului.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

În ceea ce priveşte aplicarea în timp a efectelor deciziei Curţii Constituţionale, se constată că aceasta îşi va produce efectele în procesele pornite după data de 20 iulie 2017, date fiind dispoziţiile art. 27 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul". În schimb, în litigiile având ca obiect cereri evaluabile în bani, pornite înainte de 20 iulie 2017, decizia instanţei de apel va fi supusă recursului doar în cele în care valoarea cererii se situează peste pragul valoric de 1.000.000 RON, astfel cum prevedea art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 înainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

În sistemul legislativ actual, regimul căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data înregistrării cererii introductive de instanţă, astfel încât suprimarea sau recunoaşterea unei noi căi de atac, ori, după caz, modificarea condiţiilor de admisibilitate, a termenului de exercitare sau acordarea unei noi căi de atac, a termenului de exercitare şi a cerinţelor de formă pentru exercitarea ei, sunt lipsite de efecte juridice asupra cauzelor aflate deja pe rolul instanţelor judecătoreşti.

Prin urmare, modificarea dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) C. proc. civ., prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, publicată în M. Of. nr. 582, Partea I, din 20 iulie 2017, nu are efect asupra cererilor de chemare în judecată introduse pe rolul instanţelor judecătoreşti înainte de data publicării acesteia în Monitorul Oficial.

Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituţie, potrivit căreia "De la data publicării, deciziile (n.n. Curţii Constituţionale) sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor", Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu şi cu privire la situaţiile juridice trecute sau aflate în curs de desfăşurare.

Din prevederile textului constituţional rezultă că efectul declarării neconstituţionalităţii unei norme juridice nu este acela al constatării inexistenţei acesteia, decizia Curţii Constituţionale producând efecte numai pentru viitor, norma juridică declarată neconstituţională continuă să producă efecte, nefiind exclusă de la aplicare pentru situaţiile juridice începute în momentul în care era în vigoare.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituţională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanţei de contencios constituţional "constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecinţă, efectele deciziei Curţii nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Aşa fiind, sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Cum, în speţă, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 15 decembrie 2016, aşadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivii căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condiţiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluţionării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condiţiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispoziţiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influenţeze.

În acest sens, prin Decizia nr. 52/18.06.2018 pronunţată de către Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a decis:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)"

Această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, astfel că, de la această dată, în raport de dispoziţiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., este obligatorie pentru instanţe.

În consecinţă, în raport de Decizia nr. 52/18.06.2018 pronunţată de către Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale nu este incidentă în cauza de faţă, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

Aşa fiind, având în vedere că în cauza dedusă judecăţii, decizia instanţei de apel atacată cu recurs, a fost pronunţată într-o acţiune evaluabilă în bani, al cărei obiect este în cuantum de 500.000 RON, sub pragul de 1.000.000 RON, care deschide calea de atac a recursului, în raport de dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 406A din 20 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 406A din 20 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20.09.2018.