Mandatory suspension of civil trial for absence of all parties versus alleged violation of right to a fair hearing and property rights

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare in judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti, secţia a V a civilă la data de 26.01.2017, reclamantul A., a solicitat instantei, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, să constate ca Decizia nr. 139/19.12.2016 este nulă absolut, având în vedere că înainte de emiterea acestui act, pârâta nu l-a notificat, iar sentinţa civilă nr. 1528/22.12.2014 nu constituie titlu executoriu. Reclamantul a mai solicitat instanţei să oblige pârâta să emită decizia privind măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 31 din Legea nr. 10/2001 şi să solutioneze favorabil notificarea nr. 276/2002.

Prin sentinţa civilă nr. 688/16.05.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă a respins acţiunea.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V a civilă.

La termenul din 19 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a dispus suspendarea judecării cererii de apel formulată de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 688/16.05.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 29 martie 2018.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a formulat următoarele susţineri:

Prin suspendarea judecării cauzei, au fost încălcate dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora, judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Recurentul susţine că, urmare comunicării întâmpinării formulate de pârâtă, a depus la dosar răspuns la întâmpinare, precum şi înscrisuri în dovedirea susţinerilor sale, solicitând instanţei încuviinţarea probei cu înscrisuri, precum şi suspendarea judecării cauzei în baza dispoziţiilor art. 413 C. proc. civ., până la soluţionarea prin hotărâre definitivă a dosarului nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, iar instanţa, la termenul din 19 martie 2018, a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa părţilor, deşi din motive obiective nu s-a putut prezenta la acest termen.

În acest sens, recurentul redă practica judiciară a ICCJ relativ la dispoziţiile art. 583 din Legea nr. 134/2010, care reprezintă solicitarea de judecare în lipsă, prevăzut în capitolul privind procedura arbitrală din C. proc. civ.

În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs, recurentul susţine că instanţa a încălcat prevederile art. 6 din CEDO, întrucât nu a comunicat părţii adverse răspunsul la întâmpinare şi nu a pus în discuţia părţilor cererea de suspendare a cauzei în baza dispoziţiilor art. 413 C. proc. civ., până la soluţionarea prin hotărâre definitivă a dosarului nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Sub un ultim aspect, recurentul susţine că soluţia instanţei de apel este nelegală, fiind contrară dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, care protejează proprietatea, afirmând că o persoană care ar avea drepturi conform Legii nr. 10/2001 le pierde prin suspendarea judecăţii, considerând că există o neconcordanţă între art. 411 C. proc. civ. şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.

Recurentul solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii.

Înalta Curte, a procedat, la data de 12 iunie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., completul de filtru a dispus, prin rezoluţia din 18 iunie 2018, comunicarea raportului, pentru ca părţile să formuleze punct de vedere, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 18-19 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

În cauză nu s-au formulat puncte de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Prin încheierea completului de filtru din 2 iulie 2018 s-a dispus admiterea în principiu a recursului şi s-a acordat termen de judecată la 20 septembrie 2018, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La acest termen, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat în raport de considerentele ce succed.

Art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prevede că "Judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părţile legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."

Potrivit acestei dispoziţii legale, instanţa va suspenda judecata când amândouă părţile o cer sau dacă nici una din părţi nu se înfăţişează la strigarea pricinii. Cu toate acestea - conform tezei a II a - pricina se judecă dacă reclamantul sau pârâtul au cerut în scris judecarea în lipsă.

Reglementarea are în vedere că neprezentarea părţilor legal citate la judecata pricinii se consideră ca o voinţă prezumată a lor ca judecata să fie suspendată, legiuitorul instituind această măsură în considerarea respectării dreptului la apărare al părţilor şi al principiului contradictorialităţii în cadrul procesului civil.

În cauza dedusă judecăţii, din înscrisurile aflate în dosarul Curţii de Apel Bucureşti rezultă că niciuna din părţi nu s-a prezentat la termenul de judecată din data de 19 martie 2018 şi nici nu a formulat vreun act de procedură în care să se menţioneze că solicită judecata cauzei şi în lipsă.

Nu poate fi primită susţinerea recurentului relativ la dispoziţiile art. 583 din Legea nr. 134/2010, care reprezintă solicitarea de judecare în lipsă prevăzut în capitolul privind procedura arbitrală din C. proc. civ., întrucât o asemenea solicitare nu a fost făcută în faţa Curţii de Apel, menţiunea din cererea de recurs făcând referire la o decizie pronunţată de ICCJ în alt dosar.

Se constată a fi nefondată şi susţinerea din cererea de recurs, care vizează încălcarea art. 6 din CEDO, motivat de împrejurarea că instanţa nu a comunicat părţii adverse răspunsul la întâmpinare şi nu a pus în discuţia părţilor cererea de suspendare a cauzei în baza dispoziţiilor art. 413 C. proc. civ., până la soluţionarea prin hotărâre definitivă a dosarului nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Aceasta întrucât, instanţa nu putea dispune vreo măsură, astfel cum pretinde recurentul, întrucât, raportat la dispoziţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanţa era obligată să dispună suspendarea judecării cauzei, faţă de împrejurarea că niciuna dintre părţi nu s-a prezentat în instanţă şi nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Nefondată este şi susţinerea din cererea de recurs potrivit căreia, prin dispoziţia suspendării cauzei luată cu aplicarea dispoziţiilor prevăzute de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanţa i-ar fi încălcat recurentului dreptul de proprietate, astfel cum acesta este protejat de dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.

Într-adevăr, dreptul de proprietate este ocrotit de lege, de Constituţie şi de dispoziţiile CEDO, însă suspendarea judecării cauzei constituie o măsură procedurală, pe care instanţa este obligată să o dispună atunci când sunt întrunite cerinţele dispoziţiei legale, şi care nu are legătură cu dreptul de proprietate în substanţa sa.

Ca atare, nu se poate reţine că încheierea de suspendare a judecăţii, recurată în prezenta cauză, a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., text care reglementează instituţia suspendării voluntare şi, ca atare, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 19 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 19 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20.09.2018.