Competence for divorce when both spouses reside abroad: express agreement via power of attorney satisfies mandatory jurisdiction requirements

Asupra conflictului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 1392 din 16 februarie 2018, Judecătoria Bacău a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Bacău, invocată din oficiu şi a declinat judecarea cererii având ca obiect divorţ, formulată de reclamantul-pârât A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

În motivare, instanţa a avut în vedere prevederile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., art. 915 alin. (2) C. proc. civ. şi 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., precum şi faptul că la data sesizării instanţei ambele părţi aveau locuinţa în Italia, iar la dosar nu a fost înaintat vreun acord expres al acestora cu privire la alegerea Judecătoriei Bacău ca şi instanţă competentă în legătură cu divorţul, conform art. 915 alin. (2) teza I C. proc. civ. interpretat conform Deciziei ÎCCJ (Complet RIL) nr. 20/2016.

Instanţa a apreciat că o procură judiciară şi o declaraţie scrisă (la termenul din data de 16.02.2018) prin care reclamanta a arătat că înţelege să se judece la Judecătoria Bacău nu este suficient pentru a se reţine un acord expres al părţilor de alegere de competenţă, în sensul dispoziţiilor art. 915 alin. (2) teza I C. proc. civ. astfel cum acestea au fost interpretate prin Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 20/2016.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorul 5 Bucureşti, secţia a II a civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 3003 din 10 aprilie 2018, prin care a admis excepţia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5, a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Bacău, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

În motivare, a reţinut că voinţa reclamantului de a se judeca la Judecătoria Bacău a devenit evidentă odată cu introducerea acţiunii pe rolul Judecătoriei Bacău, iar pârâta a acceptat expres competenţa prin procura judiciară ataşată la dosar la fila 46. De asemenea, anterior discutării excepţiei pârâta reclamantă a depus o declaraţie în care îşi manifestă acordul pentru soluţionarea cauzei de către Judecătoria Bacău, în vreme ce pârâtul a confirmat, personal, în faţa instanţei de declinare, că a dorit sesizarea Judecătoriei Bacău.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul acţiunii cu care a fost sesizată instanţa de judecată la data de 28.08.2017 este cererea de divorţ şi partaj a reclamantului A.

Potrivit art. 915 C. proc. civ. "Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul.

Dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti".

Competenţa teritorială stabilită astfel este, în cazul proceselor referitoare la persoane, exclusivă şi absolută, astfel cum reiese din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 126 C. proc. civ., în sensul că părţile pot conveni ca pricinile referitoare la bunuri să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, au competenţa teritorială.

Astfel, dacă în materia cererilor patrimoniale părţile pot deroga de la competenţa teritorială prevăzută de legea procesuală, în materia cererilor privitoare la persoane competenţa este obligatorie.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a indicat domiciliul său, cât şi al pârâtei, în judeţul Bacău.

În acest sens, au fost depuse şi copii ale cărţilor de identitate, aflate la filele 9 şi 10 din dosarul Judecătoriei Bacău, ambele valabile la data promovării acţiunii.

De asemenea, intimata pârâtă B. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a indicat acelaşi domiciliul.

Noţiunea de domiciliu este definită de art. 87 C. civ., care prevede că "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este în locul unde îşi are principala aşezare".

Totodată, art. 91 C. civ. prevede, la alin. (1), că "Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate".

În ceea ce priveşte incidenţa art. 915 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 20 din 24 octombrie 2016, pronunţată în recurs în interesul legii de ÎCCJ s-a statuat cu putere obligatorie că "acordul părţilor cu privire la alegerea instanţei care urmează să soluţioneze acţiunea de divorţ trebuie să fie exprimat expres".

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că pârâta - reclamantă B. şi a exprimat acordul expres, prin procura generală depusă la dosar, în sensul soluţionării acţiunii de divorţ de către Judecătoria Bacău.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău, sens în care urmează a se dispune în temeiul art. 135 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20.09.2018.