Suspension of administrative enforcement lacks current interest after underlying annulment action is finally decided
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the defendant's exception of lack of interest and dismissed the plaintiff's appeal, leaving the lower court's dismissal of the suspension request in force. The dispute involved a request to suspend the enforcement of an administrative report establishing budgetary claims regarding an agricultural modernization project, filed under the Law on Administrative Contentious Procedure. The decisive legal basis was Article 14(1) of Law No. 554/2004, which limits the temporal scope of a suspension measure to the period before the substantive judgment on the annulment action; because the Court of Appeal had already rejected the underlying annulment action in a separate case, the interest in suspending enforcement was no longer current or valid, rendering the appeal devoid of legal standing under Article 496 of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 33 din C. proc. civ, art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Suspension of administrative enforcement lacks current interest after underlying annulment action is finally decided: Totodată, recurenta-reclamantă a apreciat că hotărârea fondului nu a motivat cu privire la argumentul din cuprinsul cererii de chemare în judecată, privitor la încălcarea principiului proporţionalităţii, prevăzut de art. 5 din Tratatul Uniunii Europene şi de Protocolul nr. 2 la Tratatul de la Lisabona.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 31 mai 2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 18.04.2016, întocmit de pârâtă cu privire la proiectul x/16.07.2010 - "Dezvoltare şi modernizare exploataţie pomicolă", până la soluţionarea în fond a acţiunii în anulare a actului administrativ.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 398 din 26 septembrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
Totodată, prima instanţă a dispus restituirea cauţiunii achitată cu recipisa de consemnare nr. x seria x nr. x, la rămânerea definitivă a hotărârii.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinţei civile nr. 398 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ.
În dezvoltarea recursului, reclamanta a susţinut că sentinţa atacată nu respectă cerinţele art. 6, art. 7, art. 8, art. 13, art. 14, art. 22 şi art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi ale art. 21 din Constituţie, întrucât instanţa de fond nu a analizat şi nu a motivat hotărârea prin raportare la motivele invocate în cererea de chemare în judecată.
Pe fondul recursului, recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea instanţei de fond a absolutizat prezumţia legalităţii de care se bucură actul administrativ, reţinând, în mod greşit, drept indiciu de legalitate a actului administrativ, prevederile din Ghidul solicitantului, din fişa măsurii 112 sau din anumite declaraţii. În realitate, a susţinut recurenta-reclamantă, emitentul actului contestat nu a încadrat pretinsele nereguli în nicio dispoziţie contractuală sau legală incidentă, fiind încălcat principiul legalităţii.
Totodată, recurenta-reclamantă a apreciat că hotărârea fondului nu a motivat cu privire la argumentul din cuprinsul cererii de chemare în judecată, privitor la încălcarea principiului proporţionalităţii, prevăzut de art. 5 din Tratatul Uniunii Europene şi de Protocolul nr. 2 la Tratatul de la Lisabona.
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, recurenta-reclamantă a criticat hotărârea de fond pentru motivarea abstractă şi teoretică, apreciind că prima instanţă nu s-a raportat la motivele invocate în cererea de suspendare a actului administrativ.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 16 decembrie 2016, intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată de recurenta-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerentele:
Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 18 aprilie 2016, întocmit de pârâtă cu privire la proiectul x/16.07.2010 - "Dezvoltare şi modernizare exploataţie pomicolă", în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:
"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă numai până la data pronunţării instanţei de fond asupra acţiunii în anulare a acestui act.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul instanţei de recurs de către intimata-pârâtă, Înalta Curte reţine că, prin Sentinţa civilă nr. 164 din 13 martie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a soluţionat fondul cauzei, respingând acţiunea în anularea actului administrativ a cărui executare se cere a fi suspendată în cauza de faţă.
În condiţiile respingerii acţiunii în anulare a actului administrativ, interesul reclamantei în susţinerea recursului declarat împotriva hotărârii prin care s-a soluţionat cererea de suspendare a executării actului administrativ nu îndeplineşte cerinţa de a fi actual, în sensul art. 33 din C. proc. civ., fiind depăşit termenul până la care hotărârea de admitere a cererii de suspendare putea, conform legii, să îşi producă efectele. Astfel cum s-a arătat anterior, suspendarea executării actului administrativ, solicitată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, poate fi dispusă până la pronunţarea instanţei de fond, iar singura ipoteză consacrată legislativ, în care măsura suspendării se prelungeşte de drept peste acest termen, este cea reglementată de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, fără însă ca această normă legală să fie incidentă în cauza de faţă, dată fiind soluţia de respingere a acţiunii în anulare.
Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului.
Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 398 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 ianuarie 2019.
Procesat de GGC - CL