Constitutionality of healthcare provider definitions and inadmissibility of challenge to government decree via constitutional court referral

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Agenţia Naţională de Integritate Bucureşti, solicitând:

- pe cale de excepţie, constatarea intervenirii sancţiunii decăderii privind dreptul pârâtei de a emite raportul de evaluare, ca urmare a depăşirii termenului imperativ prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 pentru desfăşurarea activităţii de cercetare şi evaluare, cu consecinţa anulării raportului de evaluare nr. x/G/II din 24 iulie 2015, ca fiind tardiv emis;

- pe fondul cauzei, anularea raportului de evaluare nr. x/G/II din 24 iulie 2015, pentru motivul inexistenţei unui conflict de interese.

La termenul de judecată din 16 noiembrie 2015, reclamanta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 34 alin. (3) din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi art. 317 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, în raport de prevederile art. 1 alin. (5), art. 34, art. 41 alin. (1) şi art. 53 din Constituţia României şi a solicitat admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea verificării constituţionalităţii textelor de lege menţionate; totodată, a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din 18 ianuarie 2016, a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 34 alin. (3) din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi a art. 317 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, în raport de prevederile art. 1 alin. (5), art. 34, art. 41 alin. (1) şi art. 53 din Constituţia României, invocată de reclamanta A., ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii pronunţate de Curtea de Apel a declarat recurs reclamanta A..

În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că hotărârea judecătorească contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurenta arată că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea verificării constituţionalităţii unor prevederi legale dintr-o lege sau o ordonanţă în vigoare, se raportează la prevederile art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 şi presupune analiza următoarelor aspecte:

- excepţia să fie ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti/tribunal arbitraj;

- excepţia să privească un articol dintr-o lege sau o ordonanţă aflată în vigoare;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea litigiului.

Este adevărat că prevederile art. 34 din Statutul CNAS sunt cele în baza cărora a fost emis raportul de evaluare nr. x/G/II din 24 iulie 2015 emis de Agenţia Naţională de Integritate şi că acestea nu pot face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.

Cu toate acestea, prevederile art. 317 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii sunt identice cu prevederile art. 34 din Statutul CNAS adoptat prin H.G. nr. 972/2006.

În aceste condiţii, o eventuală soluţie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 317 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 ar duce - în mod evident - la inaplicabilitatea prevederilor art. 34 din H.G. nr. 975/2006 privind Statutul CNAS, din moment ce o hotărâre de guvern este emisă pentru organizarea executării legilor, potrivit art. 108 alin. (2) din Constituţie.

Identitatea de reglementare a celor două texte de lege, precum şi rangul actului normativ reprezentat de H.G. nr. 975/2006 impun soluţia verificării constituţionalităţii prevederilor Legii privind reforma în domeniul sănătăţii.

Prevederile care fac obiectul excepţiei nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, şi că instanţa de fond a făcut, prin încheierea pronunţată, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită cerinţa legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Susţinerile recurentei sunt neîntemeiate şi fac referire la faptul că ambele texte ale art. 34 alin. (3) din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi ale art. 317 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, sunt "identice" în conţinutul lor şi sunt neconstituţionale, întrucât, sunt defectuos redactate, lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, iar noţiunea de" furnizor aflat în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate", poate avea înţelesuri diferite respectiv, un "furnizor de servicii medicale" care are încheiat contract cu CAS şi un" furnizor de altfel de servicii decât medicale" sau un" furnizor de produse", care intră în relaţie contractuală cu CAS prin intermediul unor proceduri de achiziţie publică."

De asemenea, recurenta a susţinut că sintagma "relaţie contractuală" nu este definită de Legea nr. 95/2006 şi nici de H.G. nr. 972/2006 fiind utilizată în cuprinsul acestor acte normative cu înţelesuri diferite.

Înalta Curte constată că motivele pe care se întemeiază excepţia de neconstituţionalitate privesc aplicabilitatea legii şi nu o excepţie de neconstituţionalitate. Astfel, dispoziţiile din Legea nr. 161/2003, nu aduc atingere niciunui principiu constituţional.

Problema ridicată este de aplicabilitate a dispoziţiilor Legii nr. 95/2006, prin coroborare cu celelalte acte normative în vigoare, începând cu Constituţia României, lege fundamentală.

Pe de altă parte, invocarea de către recurenta-reclamantă a excepţiei de neconstituţionalitate a art. 34 din H.G. nr. 972/2006 pentru aprobarea statutul CNAS, este inadmisibilă, întrucât, conform dispoziţiilor din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta, nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în mod corect, a apreciat că prevederile a căror neconstituţionalitate este invocată nu au legătură cu cauza.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 18 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2016.

Procesat de GGC - MM