Military service pension revision upheld as lawful; hardship supplement and damages denied.
Legislator summary
AI generatedThe court dismissed the claimant's appeal as unfounded, upholding the lower court's partial grant of the administrative claim: the pension authority was ordered to amend its revision decision to list all supporting documents, while the rest of that decision remained in force, including the pension rights start date of 1 December 2002. The dispute concerned the calculation of compulsory military work period (20 February 1951 – 4 June 1953) for pension benefits under Law No. 309/2002, the effective date of those rights, and rejected claims for a 25% hardship supplement and moral/material damages of 15,000,000 lei. The court held that the lower court correctly found the revision decision omitted the military archive certificate, but that the start date was properly fixed by the original decision, and that damages were unsupported, as the revision occurred at the claimant's request based on newly filed evidence, with no fault by the authority.
Legislator headnote
AI generatedMilitary service pension revision upheld as lawful; hardship supplement and damages denied: Totodată, a mai solicitat un spor de 25%, pentru condițiile de muncă în regim de extenuare și daune morale și materiale în valoare de 15.000.000 lei, toate aceste drepturi urmând a fi suportate de pârâtă, începând cu data de 1 ianuarie 1990 sau în subsidiar, cu data de 1 septembrie 2002.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 10 iulie 2003, reclamantul Ț.I. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, a solicitat corectarea hotărârii nr. 3232/3543 din 11 iunie 2003, emisă de pârâtă, în sensul stabilirii corecte a perioadei stagiului militar efectuat în detașamente de muncă, conform dovezilor prezentate, cu acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, începând din anul 1990 sau cu 1 septembrie 2002, precum și daune morale și materiale, în sumă de 15.000.000 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a refuzat să depună o cerere tip, solicitând drepturile printr-o cerere specifică, în luna august 2002, motiv pentru care a fost nevoit să depună o nouă cerere la data de 28 noiembrie 2002, drepturile cuvenite în baza Legii nr. 309/2002, fiindu-i acordate cu data de 1 decembrie 2002, conform deciziei nr. 3232/3543 din 11 iunie 2003.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1884 din 12 noiembrie 2003, a admis în parte acțiunea reclamantului, în sensul că a obligat pârâta să modifice decizia de revizuire nr. 19/3543 din 22 octombrie 2003, prin menționarea tuturor actelor care au stat la baza deciziei de revizuire, menținând celelalte dispoziții ale deciziei de revizuire a hotărârii inițial contestate.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul Ț.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În esență, recurentul-reclamant critică sentința instanței de fond, sub aspectul datei de la care i-au fost acordate drepturile, precum și a perioadei în care a prestat muncă obligatorie în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Totodată, a mai solicitat un spor de 25%, pentru condițiile de muncă în regim de extenuare și daune morale și materiale în valoare de 15.000.000 lei, toate aceste drepturi urmând a fi suportate de pârâtă, începând cu data de 1 ianuarie 1990 sau în subsidiar, cu data de 1 septembrie 2002.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.
Din actele și lucrările dosarului, respectiv livretul militar al reclamantului, rezultă că acesta a efectuat stagiul militar, în detașamente de muncă ale Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 20 noiembrie 1952 - 4 iunie 1953, când a fost lăsat la vatră.
În acest sens a fost emisă hotărârea nr. 3232/3543 din 11 iunie 2003, stabilindu-i reclamantului, drepturi conform Legii nr. 309/2002, începând cu data de 1 decembrie 2002.
Ulterior, reclamantul Ț.I. a depus la organul competent, adeverința nr. D 6940 din 17 septembrie 2003, emisă de Serviciul Arhive și Documentare Militară din cadrul Ministerului Apărării Naționale, solicitând, totodată, revizuirea hotărârii nr. 3232/3543 din 11 iunie 2003, în sensul de a-i fi luată în calcul, perioada 20 februarie 1951 – 4 iunie 1953.
Urmare a examinării cererii inițiale a reclamantului, înregistrată la 28 noiembrie 2002, Comisia pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, având la bază actele completatoare ale perioadei pentru care se solicită drepturile, a revizuit hotărârea, în sensul că perioada pentru care se acordă beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, este 20 februarie 1951 – 4 iunie 1953, iar data de acordare a acestor drepturi rămâne data stabilită prin hotărârea inițială – 1 decembrie 2002.
În mod corect, instanța de fond a reținut că în decizia de revizuire nu s-a menționat și adeverința eliberată de Ministerul Apărării Naționale, sub nr. 6940 din 17 septembrie 2003, care completează dovezile făcute de reclamant și care, de altfel, a condus la modificarea perioadei luată în calcul la stabilirea drepturilor ce se cuvin reclamantului, în baza Legii 309/2002, dispunând în acest sens prin hotărârea pronunțată.
Cât privește cererea reclamantului, privitoare la acordarea de daune morale și materiale, în mod corect instanța de fond a respins-o, reclamantul nefăcând dovada acestora, revizuirea fiind efectuată de către pârâtă, la cererea reclamantului, în baza dovezilor prezentate în completare, neputându-se reține vreo culpă în sarcina pârâtei.
În raport cu cele ce preced, recursul se vădește nefondat și urmează a fi respins, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ț.I. împotriva sentinței civile nr. 1884 din 12 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2004.