Judicial suspension for criminal proceedings precludes service pension eligibility due to lack of non-fault discharge from office

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată la data de 4 septembrie 2013 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând obligarea acesteia să-i elibereze adeverinţa-tip în vederea stabiliri pensiei de serviciu în conformitate cu prevederile art. 13 lit. b) din H.G. nr. 1275/2005.

Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 3566 din data de 15 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a constatat că la data la care reclamanta a solicitat pensionarea, în condiţiile art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 (07.08.2012), aceasta nu mai avea calitatea de judecător, întrucât fusese suspendată anterior din funcţia menţionată (Hotărârea nr. 120/01.03.2012 a CSM, secţia pentru judecători) - acest fapt este de domeniul logicii elementare. Ca urmare, reclamanta nu putea invoca beneficiul acestor dispoziţii legale.

Împrejurarea că prevederile art. 62 alin. (3), (4) din actul normativ menţionat stipulează neplata drepturilor salariale şi oprirea cursului vechimii în magistratură pentru judecătorul suspendat nu pot determina o altă concluzie; aceste din urmă prevederi stabilesc anumite consecinţe ale suspendării din funcţie, fără a stipula menţinerea calităţii de magistrat urmare suspendării.

Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 491 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 (forma în vigoare la data formulării cererii de pensionare de către reclamantă) "pe durata procedurii disciplinare, soluţionarea cererii de acordare a pensiei de serviciu se suspendă până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare." Aceasta înseamnă că, cu atât mai mult, cererea de pensionare nu poate fi soluţionată pe perioada cuprinsă între data punerii în mişcare a acţiunii penale şi data pronunţării unei hotărâri definitive în cauză.

Totodată, instanţa de fond a constatat că modelele de adeverinţă prevăzute de anexele nr. 1 şi 2 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 303/2004, aprobate prin H.G. nr. 1275/2005 conţin menţiunea adeveririi împrejurării conform căreia titularul adeverinţei îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru eliberarea adeverinţei. Or, aşa cum s-a arătat mai sus, reclamanta nu avea dreptul de a solicita pensionarea conform dispoziţiilor art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta A. a formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond, ca netemeinică şi nelegală; fiind dată atât cu încălcarea cât şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material, conţinând totodată şi motive străine de natura cauzei, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 şi pct. 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă că în mod greşit judecătorul fondului a reţinut că la data la care a solicitat pensionarea, respectiv 07.08.2012, aceasta nu mai acea calitatea de judecător întrucât anterior se dispusese suspendarea acestei calităţi prin Hotărârea nr. 120/01.03.2012 a Consiliului Superior al Magistraturii.

Consideră recurenta că argumentul reţinut este nelegal, instanţa de fond făcând o greşită aplicare a legii, întrucât prin această măsură se suspendă raportul de serviciu şi are ca efect punerea funcţionarului în imposibilitatea de a continua îndeplinirea atribuţiilor de serviciu menţionate în fişa postului, până la soluţionarea definitivă a procesului penal.

Apreciază recurenta că măsura dispusă de Consiliul Superior al Magistraturii a avut ca efect suspendarea raportului de serviciu nu şi a calităţii deţinute anterior acestei măsuri iar singurele consecinţe legale sunt cele prevăzute de dispoziţiile art. 62 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 303/2004, respectiv neplata drepturilor salariale şi oprirea cursului vechimii în magistratură.

O altă interpretare greşită a legii de către instanţa de fond invocată de recurenta-reclamantă vizează dispoziţiile art. 491 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 potrivit cărora pe durata procedurii disciplinare, soluţionarea cererii de acordare a pensiei de serviciu se suspendă până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare.

Consideră recurenta-reclamantă că motivele susţinute de instanţa fondului care a apreciat raportat la aceste dispoziţii că acestea sunt aplicabile cu atât mai mult în perioada cuprinsă între data punerii în mişcare a acţiunii penale şi data pronunţării unei soluţii definitive, sunt străine de natura pricinii în cauză apreciind ca fiind incident motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Intimata Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat în cauză şi menţinerea sentinţei atacate susţinând în esenţă că în mod corect a fost respinsă ca neîntemeiată, acţiunea formulată de recurenta-reclamantă.

Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 7 octombrie 2015 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanta A..

Considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate şi dispoziţiile legale incidente în cauză Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat şi urmează a fi respins având în vedere considerentele expuse în continuare.

În fapt, recurenta-reclamantă a chemat în judecată pe pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicitând obligarea acesteia să-i elibereze adeverinţa-tip în vederea stabilirii pensiei de serviciu, în conformitate cu prevederile art. 13 lit. b) din H.G. nr. 1275/2005, respectiv constatarea refuzului nejustificat al autorităţii pârâte de a-i elibera adeverinţa solicitată.

Prin sentinţa atacată, a fost respinsă acţiunea recurentei-reclamante ca neîntemeiată, judecătorul fondului reţinând că refuzul intimatei-pârâte de a-i elibera adeverinţa solicitată este justificat.

Criticile recurentei formulate în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 cât şi pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate, judecătorul fondului reţinând şi aplicând corect dispoziţiile legale incidente în cauză.

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar constată că la data formulării cererii prin care recurenta-reclamantă a solicitat pensionarea în condiţiile art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv data de 07.08.2012, aceasta era suspendată din funcţia de judecător începând cu data de 28 februarie 2012 prin Hotărârea nr. 120 din 01.03.2012 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, conform dispoziţiilor art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 82 alin. (1), (3) şi (5) din Legea nr. 303/2004 magistraţii cât şi celelalte categorii prevăzute de aceste dispoziţii legale pot beneficia cu respectarea condiţiilor legale, de pensia de serviciu numai persoanele care au fost eliberate din funcţie din motive neimputabile [art. 82 alin. (5)].

Aceeaşi condiţie a eliberării din funcţie din motive neimputabile este prevăzută şi de dispoziţiile art. 4 lit. d) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004, ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale republicată, referitoare la pensiile de serviciu şi la acordarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1275/2005.

Potrivit dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 317 din 1 iulie 2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii pe durata procedurii disciplinare, soluţionarea cererii de acordare a pensiei de serviciu se suspendă până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare iar în conformitate cu dispoziţiile art. 46 alin. (3) din acelaşi act normativ, cercetarea disciplinară se suspendă atunci când împotriva judecătorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru aceeaşi faptă.

Din perspectiva acestor dispoziţii legale care reglementează pensia de serviciu, rezultă că aceasta reprezintă un drept care decurge din calitatea de magistrat, din care la data solicitării, recurenta-reclamantă era suspendată, ulterior aceasta fiind eliberată din funcţia de judecător prin Decretul Preşedintelui României nr. 133 din 13 martie 2013, ca urmare a condamnării definitive pentru o infracţiune.

Astfel fiind, în mod corect s-a reţinut prin hotărârea atacată că refuzul autorităţii reclamante de a-i elibera adeverinţa solicitată în vederea stabilirii pensiei de serviciu este justificat.

Faţă de cele ce preced, reţinând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantei, potrivit art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 3566 din 15 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 martie 2016.

Procesat de GGC - GV