Pension Fund Regulatory Penalty: Validity of Renunciation of Claim Annulling Supervisory Decisions on Swap Transactions and Conflict of Interest

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18.12.2012, sub nr. x/2/2012, reclamanţii A. SA şi B. au formulat acţiune în anulare împotriva Deciziei nr. 151/21.11.2012 şi a Deciziei nr. 152/21.11.2012 emise de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, solicitând instanţei să dispună anularea Deciziei nr. 151/21.11.2012 emisă de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private şi, pe cale de consecinţă, revocarea parţială a Deciziei nr. 117 din 20 septembrie 2012 de către Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, doar în ce priveşte capătul de cerere privind încălcarea prevederilor art. 7, alin. (1) din Norma 3/2009 privind investiţiile fondurilor de pensii administrate privat şi organizarea activităţii de investire şi art. 7 alin. (1) din Norma 11/2011 privind investirea şi evaluarea activelor fondurilor de pensii private; anularea Deciziei nr. 152/21.11.2012 emisă de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private şi, pe cale de consecinţă, revocarea completă a Deciziei nr. 116/20.09.2012 emisă de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 1360 din data de 17.04.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii SC A. SA şi B., în contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, ca neîntemeiată.

Recursul

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanţii SC A. SA şi B. - în calitate de Director de investiţii al SC A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În cadrul motivelor de recurs, se susţine de către recurenţii-reclamanţi că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra argumentelor acestora privind absenţa previzibilităţii şi clarităţii legislaţiei în materie; a omis să se pronunţe asupra argumentelor aduse privind pasivitatea Comisiei în perioada 2009 - 2012 cu privire la calificarea operaţiunilor de tip swap, ca fiind înstrăinări de active; instanţa de fond a interpretat în mod greşit noţiunea de " active", calificând operaţiunile derulate în speţă drept tranzacţii cu numerar; instanţa de fond, în mod eronat a pus semnul egalităţii între noţiunea de înstrăinare de active şi noţiunea de transfer patrimonial; în mod eronat a reţinut că a existat " un transfer al unor sume de bani" ale Fondului de Pensii Administrat Privat BRD către persoana afiliată, D.; în mod eronat a calificat tranzacţiile efectuate în temeiul contractului E., ca fiind simple operaţiuni de schimb valutar; instanţa omiţând să analizeze argumentul reclamanţilor în sensul că legislaţia în domeniu permite schimbul valutar.

Se mai susţine de către recurenţi că, contrar celor reţinute prin hotărârea recurată, nu orice plată în RON implică în mod automat o înstrăinare de active şi, în mod greşit s-a reţinut de instanţa de fond încălcarea prevederilor legale ce reglementează gestionarea conflictelor de interese.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate şi pe cale de consecinţă admiterea acţiunii în sensul anulării Deciziei nr. 151/21.11.2012 emisă de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, cu consecinţa revocării parţiale a Deciziei nr. 117 din 20 septembrie 2012 de către Comisie, doar în ce priveşte partea constând în încălcarea prevederilor art. 7 alin. (1) din Norma nr. 3/2009 privind investiţiile fondurilor de pensii administrate privat şi organizarea activităţii de investire şi art. 7 alin. (1) din Norma nr. 11/2011 privind investirea şi evaluarea activelor fondurilor de pensii private.

Procedura în faţa instanţei de recurs

Împotriva motivelor de recurs ce fac obiectul litigiului, intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară - ASF - a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia solicită respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea hotărârii pronunţate de instanţa de fond, ca fiind legală şi temeinică.

În susţinerea recursului, cei doi recurenţi - reclamanţi au depus la dosar înscrisuri; respectiv Opinia de specialitate privind calificarea operaţiunilor efectuate între A. şi D., în temeiul contractului - cadrul E. din 3 aprilie 2008, precum şi consecinţele derulării acestor operaţiuni în ceea ce priveşte Fondul de Pensii Administrat Privat BRD; Precizări financiare - contabile privind operaţiunile de swap valutar emise de Departamentul de contabilitate al A. şi anexele ataşate; Politicile de investiţii ale SC A. SA şi Adresa emisă de F.

În şedinţa publică din data de 10.02.2015, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ţinând cont de acordul părţilor, a dispus suspendarea judecăţii prezentului recurs.

În data de 01.02.2016 recurenţii - reclamanţi au depus la dosar cerere de repunere a cauzei pe rol, în temeiul dispoziţiilor art. 245 pct. 1 C. proc. civ., motivată de intenţia de a renunţa la drepturile pretinse ce fac obiectul dosarului. S-au anexat la cererea de repunere a cauzei pe rol, Declaraţiile de renunţare la drept formulate de ambii recurenţi; Contract de management încheiat între A. şi doamna G., Decizia nr. 135/30.01.2015; Certificat constatator de la ONRC privind calitatea doamnei G. de persoană împuternicită a A. şi dovada achitării taxelor de timbru aferente cererii de repunere pe rol.

În şedinţa publică de faţă - 08.03.2016 - instanţa, constatând incidente în cauză dispoziţiile art. 245 alin. (1) C. proc. civ. dispune repunerea cauzei pe rol, având în vedere cererea de redeschidere formulată de cei doi recurenţi-reclamanţi.

Recurenţii-reclamanţi - prin avocat - au depus în şedinţa publică din 08.03.2016 Declaraţii de renunţare la dreptul pretins, precum şi la dreptul de a solicita orice cheltuieli efectuate în cadrul acestui dosar, în formă autentică.

Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte sesizată cu soluţionarea recursului declarat de reclamanţii SC A. SA şi B. - în calitate de Director de investiţii al SC A. împotriva Sentinţei civile nr. 1360 din data de 17.04.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, mai înainte de a cerceta motivele invocate, constată că recurenţii au formulat, în temeiul art. 247 din C. proc. civ., o cerere de renunţare la însuşi dreptul pretins.

Conform art. 246 - 247 din C. proc. civ. din 1865, aplicabil în prezenta cauză prevede:

"Art. 246. - Renunţarea la judecată

(1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă.

(2) Renunţarea la judecată se constată prin încheiere dată fără drept de apel.

(3) Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli.

(4) Când părţile au intrat în dezbaterea fondului, renunţarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părţi.

Art. 247 - Renunţarea la drept

(1) În caz de renunţare la însuşi dreptul pretins, instanţa dă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond şi va hotărî asupra cheltuielilor.

(2) Renunţarea la drept se poate face şi fără învoirea celeilalte părţi, atât în prima instanţă cât şi în apel.

(3) Renunţarea se poate face în şedinţă sau prin înscris autentic.

(4) Hotărârea se dă fără drept de apel.

(5) Când renunţarea este făcută în instanţa de apel, hotărârea primei instanţe va fi anulată în totul sau în parte, în măsura renunţării.

Înalta Curte constată că cererea de renunţare la dreptul pretins a fost formulată de recurentul - reclamant B. - personal şi de reprezentantul legal al recurentei - reclamante SC A. SA - doamna G., Director General, conform înscrisurilor depuse la filele 185 -200 şi 210 - 211 ale dosarului de recurs, iar manifestarea de voinţă este expresă şi neechivocă (conform declaraţiilor autentificate aflate la filele 210 -211 ale dosarului de recurs) şi vizează un drept subiectiv de care reclamanţii pot dispune.

Văzând dispoziţiile legale prevăzute de art. 247 din C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 3041 din C. proc. civ., se reţine că renunţarea la însuşi dreptul pretins se poate face şi în faţa instanţei de contencios administrativ, în recurs.

În caz de renunţare la însuşi dreptul pretins, instanţa pronunţă o hotărâre prin care va anula în tot sentinţa atacată.

Totodată, se reţine că în cauză nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la însuşi dreptul pretins, precum şi la judecata acţiunii, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al intimaţilor - reclamanţi, care nu este supus cenzurii Înaltei Curţi, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.

Pentru considerentele expuse anterior, luând act de manifestarea de voinţă a recurenţilor - reclamanţi prin declaraţiile autentificate notarial prin încheierile de autentificare nr. 127 şi 128 din data de 09.02.2015 de Biroul Notarilor Publici Asociaţi H. - Societate Profesională Notarială şi în temeiul dispoziţiilor art. 316, raportat la art. 298, art. 267, art. 246 alin. (1) şi (2) şi art. 247 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea Sentinţei nr. 1360 din 17 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea recurenţilor-reclamanţi A. SA şi B. la dreptul pretins, conform art. 247 alin. (1) şi (5) C. proc. civ. şi pe cale de consecinţă anulează Sentinţa civilă nr. 1360 din 17 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 martie 2016.

Procesat de GGC - GV