Ethnic persecution compensation eligibility: limits of challenge for annulment and prohibition of re-examining merits under res judicata

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 februarie 2012, sub nr. x/2/2012, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi, contestaţie împotriva Deciziei de nr. 2875/5.01.2004 emisă de CJP Călăraşi prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Prin Sentinţa civilă nr. 3776 din 5 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia tardivităţii şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocate de pârâtă şi pe fond, a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi şi a anulat hotărârea prin care cererea reclamantului a fost respinsă, obligând pârâta să-i recunoască drepturile conferite de Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii şi Alte Drepturi şi prin Decizia nr. 7299 din 15 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de pârâtă, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

La pronunţarea acestei hotărâri, instanţa de recurs a reţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 19.02.2014, sub nr. x/2/2012*.

În rejudecare, prin Sentinţa civilă nr. 2260 din 3 septembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului A..

2. Hotărârea instanţei de recurs

Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs reclamantul, prin mandatar B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia nr. 2307 din 4 iunie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamant şi a casat sentinţa atacată, în sensul că a admis acţiunea, a anulat Hotărârea nr. 2875 din 5 ianuarie 2004 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi, a constatat calitatea reclamantului de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 17 iunie 1942 - 6 martie 1945, şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, urmând ca drepturile să-i fie acordate reclamantului începând cu luna decembrie 2002.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a reţinut, din coroborarea tuturor probatoriilor administrate, că situaţia de fapt expusă de recurentul-reclamant se confirmă.

Nu au fost reţine susţinerile intimatei-pârâte cum că "reclamantul nu a făcut dovada persecuţiei etnice pe care o invocă", întrucât legiuitorul a urmărit ca de drepturile compensatorii să se bucure toate persoanele care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, fie în mod direct, fie în mod implicit.

Or, în cazul de faţă, reclamantul a fost nevoit să suporte, alături de părinţii săi, privaţiunile ce sunt inerente strămutării dintr-o regiune în alta.

Pe de altă parte, s-a constatat că declaraţiile autentice ale martorilor C., D. şi E., precum şi înscrisurile existente la dosarul instanţei de fond şi al instanţei de recurs, dovedesc faptul că recurentul-reclamant este născut din părinţi strămutaţi, la data de 17.06.1942.

Prin urmare, interpretarea corectă a textului de lege aplicabil în speţă, nu poate să fie decât în sensul că, atât obiectul cât şi scopul Legii nr. 189/2000, îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii tuturor persoanelor, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice.

Or, în cazul de faţă, toate înscrisurile depuse de recurentul-reclamant în susţinerea cererii de recurs, atestă calitatea acestuia de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Potrivit dispoziţiilor legale aplicabile în această materie, efectele strămutării şi ale persecuţiei etnice suferite de părinţi, se răsfrâng şi asupra copiilor acestora născuţi în perioada cât legea produce efecte.

II. Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 2307 din 4 iunie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare pârâta Casa Judeţeană de Pensii şi alte Drepturi Călăraşi, întemeiată pe dispoziţiile art. 317 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor căii de atac exercitate, contestatoarea a susţinut, în esenţă, că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pe care a invocat-o, a fost respinsă în mod nelegal, având în vedere că reclamantul a formulat contestaţia la data de 10 februarie 2012, iar hotărârea contestată a fost emisă şi comunicată în anul 2004.

A mai susţinut că în cauză s-au pronunţat două hotărâri contradictorii, în sensul că în primul ciclu procesual acţiunea a fost admisă, iar după casarea sentinţei atacate, acţiunea a fost respinsă. Ulterior, urmare a recursului declarat de reclamant, acţiunea a fost admisă.

III. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Înalta Curte, în raport cu dispoziţiile legale ce reglementează contestaţia în anulare, reţine că această cale de atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ.:

"Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;

2. când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă."

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol: "contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".

Prin această cale de atac se urmăreşte astfel, repararea neregularităţilor evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate şi a stării de fapt la care se referă litigiul.

În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.

Dispoziţiile legale menţionate au caracter imperativ, astfel că nerespectarea lor, prin formularea unor motive care nu se încadrează normelor enunţate, obligă la respingerea contestaţiei ca inadmisibilă.

În cauză, deşi formal, contestatoarea şi-a fundamentat cererea pe dispoziţiile art. 317 C. proc. civ., aspectele învederate nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres şi limitativ prevăzute de acest text de lege.

Astfel, din conţinutul contestaţiei în anulare, rezultă că se tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, ar aduce atingere principiului "res judicata", a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în mod constant, reaminteşte faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

În consecinţă, pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de Casa Judeţeană de Pensii şi alte Drepturi Călăraşi împotriva Deciziei nr. 2307 din 4 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2016.

Procesat de GGC - GV