Tax dispute: Suspension of execution of fiscal acts after their definitive judicial annulment renders the request devoid of legal object

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 29 februarie 2016, reclamantul Oraşul Sinaia, prin Primar A., în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova - Serviciul Soluţionare Contestaţii şi A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova - Inspecţie Fiscală, a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 1337 din 13 iunie 2016, prin care a fost soluţionată contestaţia formulată împotriva Deciziei de reverificare nr. 591 din 2 februarie 2016, precum şi a Deciziei de reverificare nr. 591 din 2 februarie 2016, până la soluţionarea definitivă a acţiunii privind anularea acestor acte administrative.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 183 din 7 septembrie 2016, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare şi a respins cererea formulată de reclamantul Oraşul Sinaia, prin Primar A., în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova - Serviciul Soluţionare Contestaţii şi A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova - Inspecţie Fiscală, ca inadmisibilă.

Totodată, instanţa de fond a dispus restituirea către reclamantă a cauţiunii în cuantum de 220.354 RON, achitată cu ordinul de plată nr. x/12.08.2016.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 183 din 7 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Oraşul Sinaia, prin Primar A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei în vederea continuării judecăţii.

Referitor la motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că, prin invocarea şi admiterea excepţiei inadmisibilităţii, hotărârea atacată cu recurs este pronunţată cu încălcarea principiului general al accesului la justiţie, drept fundamental recunoscut de art. 6 şi art. 20 din C. proc. civ., precum şi de art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul Oraşul Sinaia a invocat următoarele critici de nelegalitate ale hotărârii:

a) refuzul aplicării, de către instanţa fondului, a prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Subsumat acestei critici, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că este admisibilă cererea de suspendare a deciziei de reverificare şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, chiar în situaţia existenţei unei alte cereri de suspendare, întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cele două acţiuni având regim juridic distinct.

b) greşita aplicare a dispoziţiilor art. 15 alin. (1), coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte caracterul executoriu al deciziei de reverificare.

În acest sens, recurentul-reclamant a apreciat că decizia de soluţionare a contestaţiei administrative este un act administrativ care produce efecte juridice, întrucât validează decizia de reverificare, iar decizia de reverificare nu poate fi atacată în instanţă, cu acţiune în anulare, în lipsa atacării deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative.

Prin urmare, concluzionează recurentul-reclamant, decizia de soluţionare a contestaţiei administrative produce efecte susceptibile de executare, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul său se găsesc explicaţii suplimentare oferite de organele fiscale cu privire la motivele care au determinat acţiunea de reverificare.

c) greşita aplicare a dispoziţiilor art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Recurentul-reclamant a susţinut că aceste dispoziţii normative interzic formularea mai multor cereri de suspendare identice, bazate pe acelaşi temei de drept, or, în prezenta cauză, Oraşul Sinaia a formulat o cerere de suspendare întemeiată pe prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, după ce, anterior, a formulat o cerere întemeiată pe prevederile art. 14 din aceeaşi lege.

Totodată, recurentul-reclamant a învederat că în prezenta cerere sunt invocate motive noi de suspendare a executării actelor administrative, ivite ulterior pronunţării hotărârii judecătoreşti prin care a fost respinsă prima cerere de suspendare, respectiv: schimbarea, prin decizia de soluţionare a contestaţiei administrative, a motivelor invocate de organele fiscale în vederea reverificării obligaţiei fiscale de plată a TVA pentru perioada deja analizată; emiterea adresei nr. x/15.06.2016, emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti la solicitarea Societăţii B. SRL; situaţia financiară diferită a reclamantei de la momentul formulării cererii de suspendare întemeiată pe prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele-pârâte nu au depus întâmpinare la dosarul instanţei de recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a soluţiei pronunţate cu privire la acţiunea în anulare a deciziei de reverificare şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, a căror suspendare a fost solicitată în prezenta cauză, precum şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul Oraşul Sinaia, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul Oraşul Sinaia, prin Primar A., a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună suspendarea executării Deciziei nr. 1337 din 13 iunie 2016 privind soluţionarea contestaţiei administrative, precum şi a Deciziei de reverificare nr. 591 din 2 februarie 2016, emise de organele fiscale pârâte, până la soluţionarea definitivă a acţiunii privind anularea acestor acte administrative.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că acţiunea având ca obiect anularea actelor administrative sus-indicate a format obiectul dosarului nr. x/2016, înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Prin Sentinţa civilă nr. 566 din 28 martie 2017, Tribunalul Prahova a admis acţiunea reclamantei şi a anulat Decizia de reverificare nr. 591 din 2 februarie 2016, precum şi Decizia nr. 1337 din 13 iunie 2016 privind soluţionarea contestaţiei administrative. Această soluţie a căpătat caracter definitiv în urma respingerii căii de atac a recursului declarată de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, prin Decizia civilă nr. 2722 din 16 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016* .

Ca urmare a rămânerii definitive a Sentinţei civile nr. 566 din 28 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, organul fiscal a procedat la reluarea procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x din 18 noiembrie 2016, pe care a soluţionat-o prin Decizia nr. 32 din 23 ianuarie 2018, în sensul anulării acestui act administrativ-fiscal, precum şi a deciziilor subsecvente, referitoare la obligaţiile de plată accesorii.

Potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei. (...)".

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data soluţionării definitive a acţiunii în anularea actului atacat. În edictarea acestei norme, legiuitorul a avut în vedere împrejurarea că cererea de suspendare a executării, întemeiată pe prevederile anterior citate, nu poate avea ca obiect decât un act administrativ apt de a fi pus în executare, condiţie care nu este îndeplinită în ipoteza în care actul atacat a fost desfiinţat de instanţa de judecată în cadrul acţiunii în anulare.

Înalta Curte va avea în vedere şi prevederile art. 29 din C. proc. civ., potrivit cărora acţiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile legal ocrotite, precum şi cele ale art. 32 din acelaşi cod, care reglementează condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune, una dintre acestea fiind cea privind formularea unei pretenţii.

Aşadar, unul dintre elementele acţiunii civile, este, alături de părţi şi cauză, obiectul acţiunii, respectiv pretenţia concretă a reclamantului, condiţie generală care vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

În raport de aceste texte normative, Înalta Curte constată că obiectul cererii cu care reclamantul a învestit instanţa de judecată îl constituie suspendarea executării Deciziei nr. 1337 din 13 iunie 2016 privind soluţionarea contestaţiei administrative şi a Deciziei de reverificare nr. 591 din 2 februarie 2016, acte administrative care au fost definitiv desfiinţate, în urma soluţionării acţiunii în anulare. În consecinţă, în cauză nu este îndeplinită condiţia premisă a existenţei unui act administrativ vizat de cererea de suspendare, cererea de chemare în judecată fiind lipsită de obiect.

În condiţiile art. 1064 alin. (4) C. proc. civ., instanţa de recurs va menţine dispoziţia din cuprinsul hotărârii de fond, privind restituirea cauţiunii consemnate de recurentul-reclamant.

Pentru aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul Oraşul Sinaia, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect, menţinând dispoziţia instanţei de fond privitoare la restituirea cauţiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Oraşul Sinaia, prin Primar A., împotriva Sentinţei civile nr. 183 din 7 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Respinge cererea de suspendare, formulată de reclamantul Oraşul Sinaia, prin Primar A., în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova - Serviciul Soluţionare Contestaţii şi A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova - Inspecţie Fiscală, ca rămasă fără obiect.

Menţine dispoziţia de restituire a cauţiunii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - CL