Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 599/2019 AI generated

Eligibility of leasing expenses and non-retroactive application of new financial audit rules to future effects of prior contractual situations

Case Number Decizia nr. 599/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the Ministry of Education (Intermediary Body), set aside the Court of Appeal’s judgment that had annulled the administrative acts and ordered the return of funds, and remanded the case for retrial. The dispute concerned a public education agency’s challenge to a financial audit decision and inspection report declaring 105,102.43 RON in leasing expenses ineligible due to violations of strict financial management principles and EU fund rules. While the lower court annulled the decisions on the sole basis that the newer emergency ordinance was applied retroactively to a contract concluded before its entry into force, the Supreme Court found this reasoning insufficient. The decisive legal basis included the interpretation of non-retroactivity principles under EU law, specifically citing CJEU case law (C-89/14, C-260/14, C-261/14) and Regulations 1083/2006 and 2988/1995, which allow new national regulations to apply to the future effects of situations arising under prior laws; consequently, the lower court erred by failing to examine the substantive merits of the alleged irregularities under the applicable legal framework at the time of the audit.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 497 C. proc. civ; Eligibility of leasing expenses and non-retroactive application of new financial audit rules to future effects of prior contractual situations: The dispute concerned a public education agency’s challenge to a financial audit decision and inspection report declaring 105,102.43 RON in leasing expenses ineligible due to violations of strict financial management principles and EU fund rules. While the lower court annulled the decisions on the sole basis that the newer emergency ordinance was applied retroactively to a contract concluded before its entry into force, the Supreme Court found this reasoning insufficient. The decisive legal basis included the interpretation of non-retroactivity principles under EU law, specifically citing CJEU case law (C-89/14, C-260/14, C-261/14) and Regulations 1083/2006 and 2988/1995, which allow new national regulations to apply to the future effects of situations arising under prior laws; consequently, the lower court erred by failing to examine the substantive merits of the alleged irregularities under the applicable legal framework at the time of the audit.

Keywords

AI generated
leasing retroactivity of a law financial audit contract interpretation financial regulation audit report

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
civ., a fost analizat în şedinţa completului de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 6 iunie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011
Intimata-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, Decizia nr.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
Provides the specific legal basis for the Supreme Court's power to set aside the first-instance judgment and remand the case in administrative jurisdiction appeals.
art. 497 C. proc. civ
The procedural rule governing the admission of the appeal and the subsequent remittal of the case for retrial.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004

Provides the specific legal basis for the Supreme Court's power to set aside the first-instance judgment and remand the case in administrative jurisdiction appeals.

art. 497 C. proc. civ.

The procedural rule governing the admission of the appeal and the subsequent remittal of the case for retrial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 25 noiembrie 2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, cerere declinată prin Sentinţa civilă nr. 6321 din 02 octombrie 2015 în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Agenţia de Administrare a Reţelei Naţionale de Informatică pentru Educaţie şi Cercetare, în Contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale - Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, a solicitat instanţei de contencios administrativ anularea Deciziei nr. OI/1182/ES din 04 iulie 2014 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, înregistrat sub nr. x din 10 aprilie 2014, precum şi obligarea acesteia la restituirea sumei de 105.102,43 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1052 din 29 martie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta Agenţia de Administrare a Reţelei Naţionale de Informatică pentru Educaţie şi Cercetare, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale - Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, a anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. OI/2446/SJCSN din 10 aprilie 2014 şi Decizia nr. OI/1182/ES din 04 iulie 2014 şi a dispus restituirea către reclamantă a sumei de 105.102,43 RON.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei nr. 1052 din 29 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale - Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a încălcat regulile aplicării în timp a legislaţiei în materie.

Astfel, aşa cum rezultă din titlul de creanţă contestat, prevederile O.U.G. nr. 66/2011 au stat la baza verificării efectuate de către ofiţerii de control, în timp ce normele încălcate reţinute în cuprinsul actului de control sunt cele ale contractului de finanţare, Ghidul Solicitantului, cele ale Regulamentului Consiliului 1083/2006 şi ale Regulamentului 2342 al Comisiei Europene de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului nr. 1605/2002 al Consiliului European.

În opinia recurentului, nulitatea actelor de control putea fi reţinută doar în ipoteza în care neregula reţinută nu ar fi fost sancţionată prin nici un act normativ în vigoare la data săvârşirii. Or, în cauză, fapte săvârşite de către intimată erau sancţionate expres la momentul săvârşirii prin O.G. nr. 79/2003, astfel încât menţionarea în procesul-verbal a unui alt act normativ care avea corespondent în O.G. nr. 79/2003 nu poate fi considerată o împrejurare care să fi produs părţii o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de control.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la data de 18 iulie 2016, intimata Agenţia de Administrare a Reţelei Naţionale de Informatică pentru Educaţie şi Cercetare a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esenţă, că hotărârea recurată a fost dată cu respectarea principiului neretroactivităţii legii, întrucât procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică (contractul de leasing financiar încheiat la data de 26 noiembrie 2010) s-a desfăşurat înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011.

5. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în şedinţa completului de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 6 iunie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului de judecată din 1 octombrie 2018, în raport de Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018 s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimata-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, Decizia nr. OI/1182/ES din 4 iulie 2014 emisă de recurentul-pârât prin care, soluţionând contestaţia administrativă împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 10 aprilie 2014, a fost menţinută măsura administrativă dispusă.

În fapt, urmare a aspectelor semnalate în Raportul Autorităţii de Audit pe Operaţiuni 2013 nr. 51532/2013, recurentul-pârât a procedat la efectuarea unei verificări administrative a Proiectului derulat de intimata-reclamantă - x, cu titlu "Extinderea competenţelor IT în învăţământul preuniversitar - utilizarea eficientă a laboratoarelor informatizate".

În urma controlului efectuat s-au constatat nereguli cu privire la decontarea unor cheltuieli reprezentând rate leasing, efectuate în baza unui contract de leasing financiar încheiat de intimata-reclamantă, fără respectarea principiului management financiar riguros, în ceea ce priveşte eficienţa utilizării fondurilor publice.

Constatând nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, art. 14 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 1083/2006, art. 60 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, art. 27 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 1605/2002, prevederile pct. 2.5 din Anexa 2 - Reguli de eligibilitate pentru leasing din Ordinul comun nr. 1117/2170/2010, autoritatea de control, prin procesul-verbal nr. x din 16 iulie 2015 a declarat suma de 105.102,43 RON ca fiind neeligibilă, ca urmare a achiziţionării de către intimata-reclamantă în sistem de leasing financiar a două SUV-uri A., în baza contractelor 9097452/163387 - 163388 din 26 noiembrie 2010 încheiat cu B., reţinându-se încălcarea principiului fundamental al utilizării fondurilor europene, respectiv cel al managementului financiar riguros.

Curtea de apel a admis acţiunea şi a anulat actele administrative atacate, reţinând că autoritatea de control a aplicat retroactiv dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 la o situaţie juridică născută la data de 26 noiembrie 2010, ceea ce atrage nulitatea actelor administrative atacate.

Instanţa de control judiciar nu împărtăşeşte această interpretare a instanţei de fond, întrucât abordarea primei instanţe nu are în vedere, pe de o parte, scopul urmărit de legiuitor prin cele două reglementări naţionale succesive, O.G. nr. 79/2003 şi O.U.G. nr. 66/2011 şi, pe de altă parte, aspectele comune şi elementele care, dimpotrivă, diferenţiază soluţiile legislative cuprinse în actele normative respective, interpretate sistematic şi prin prisma reglementărilor corespunzătoare din ordinea juridică a Uniunii Europene.

În sensul art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/1995, "abatere" reprezintă "orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităţilor, fie prin cheltuieli nejustificate".

În mod similar, în sensul art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, "neregularitate" înseamnă "orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene sau prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general".

Având în vedere că Regulamentul precitat se aplică direct, fiind parte a legislaţiei naţionale, în temeiul acestuia fiind emisă şi O.U.G. nr. 66/2011, stabilirea corecţiei în conformitate cu acest regulament şi cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011, respectă principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime.

În acest context, se impune a sublinia jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care, în cauza C-89/14, A2A, din data de 3 septembrie 2015 a statuat că, deşi principiul securităţii juridice se opune aplicării retroactive a unui regulament, acelaşi principiu impune ca legea nouă să poată fi aplicată în lipsa unei derogări, şi efectelor viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul legii vechi.

De asemenea, cu privire la această problemă de drept a aplicării legii noi - O.U.G. nr. 66/2011 şi efectelor viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul legii vechi, respectiv O.G. nr. 79/2003, a fost sesizată Curtea de Justiţie a Uniunii Europene care, făcând referire la jurisprudenţa sa anterioară, s-a pronunţat în data de 26 mai 2016, în cauzele conexe C-260/14 şi C261/14, statuând că "principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecţii financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziţii în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice, cu condiţia să fie vorba de aplicarea unei reglementări noi la efecte viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere, care trebuie să ţină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale."

Este adevărat că atât contractul de finanţare cât şi contractul de leasing ce au făcut obiectul verificării au fost încheiat anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, însă trebuie reţinut că, atât Regulamentul CE nr. 1083/2006, cât şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sunt obligatorii pentru instanţa naţională, în cauză fiind îndeplinită condiţia ca noua reglementare - O.U.G. nr. 66/2011 - să fie aplicabilă efectelor viitoare ale unei situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare.

Astfel, soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată exclusiv în considerarea aplicării retroactive a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, fără o cercetare aprofundată a tuturor cererilor şi apărărilor părţilor sub aspectul existenţei neregulii reţinută prin procesul-verbal de constatare nr. OI/2446/SICSN din 10 aprilie 2014 echivalează cu necercetarea fondului cauzei şi determină imposibilitatea instanţei de recurs să exercite controlul judiciar asupra sentinţei atacate.

În aceste condiţii, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond a cererii de chemare în judecată, pentru a asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Ministerul Educaţiei Naţionale - Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane împotriva Sentinţei nr. 1052 din 29 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT