Fiscal-debt suspension appeal dismissed for failure to show serious doubt and imminent damage.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/04.12.2013 până la pronunţarea unei hotărâri definitive a instanţei de contencios administrativ asupra fondului acţiunii în anulare.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 137 din 30 mai 2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare a executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, emis de pârâta APDRP sub nr. 39804/04.12.2013, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 137 din 30 mai 2014, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta A. SRL, solicitând casarea acesteia, argumentându-se că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material şi conţine motive contradictorii.

În motivarea cererii, recurenta a susţinut că instanţa de fond s-a limitat la a confrunta argumentele sale cu aspectele de fapt reţinute în cuprinsul actelor administrative atacate, acordându-le acestora o prezumţie irefragabilă de validitate, cu încălcarea principiului contradictorialităţii.

A mai argumentat că instanţa de fond trebuia să cerceteze toate argumentele de fapt şi de drept invocate de reclamanta-recurentă, inclusiv cele referitoare la inexistenţa culpei şi la faptul că cele imputate reclamantei nu constituie nereguli, reiterând aceste argumente.

1.4. Apărările intimatei-reclamante

Intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca netemeinic şi nelegal, şi menţinerea hotărârii de fond, ca legală şi temeinică.

2. Procedura de soluţionare a recursului

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 9 iunie 2015, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2015, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, pe cale de consecinţă a admis în principiu recursul formulat de reclamanta A. SRL în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., şi a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

2.2. Cu privire la fondul recursului. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, şi faţă de criticile recurentei-reclamante, constată următoarele:

2.2.1. Motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat.

Acest motiv se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În speţa de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele stabilite de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se, atât la susţinerile părţilor, cât şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Considerentele hotărârii atacate fac referire în mod convingător la aspectele de fapt şi de drept relevante pentru soluţionarea cauzei.

2.2.1. Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., recursul este de asemenea, nefondat.

Conform celor expuse anterior, reclamanta A. SRL a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/04.12.2013 .

Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în privinţa cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare.

Această măsură de protecţie, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute cumulativ de lege, anume cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, şi paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În cauză, instanţa de control judiciar constată că argumentele invocate de intimata-reclamantă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ fiscal şi să justifice suspendarea provizorie a executării acestuia, majoritatea acestora necesitând, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii.

Or, îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Se mai constată că, prin Sentinţa nr. 111 din 13 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/42/2014, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei A. SRL privind anularea Deciziei nr. 1161/14.01.2014, prin care s-a respins contestaţia reclamantei împotriva Procesului-Verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. 39804/04.12.2013, anularea ca netemeinic şi nelegal a Procesului-Verbal menţionat şi, pe cale de consecinţă, exonerarea reclamantei de la plata sumei de 840.996,30 RON, reprezentând valoarea finanţării nerambursabile încasate de reclamantă în cadrul proiectului.

Soluţia pronunţată de instanţa învestită cu acţiunea în anularea actelor administrative reprezintă implicit o confirmare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ a cărui suspendare se solicită şi conferă consistenţă concluziei că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea măsurii provizorii a suspendării executării, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Constatarea faptului că nu este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza condiţiei prevenirii unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, atâta timp, aşa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ. (2010), recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 137 din 30 mai 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2016.

Procesat de GGC - GV