Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 505/2016 AI generated

Res judicata barring constitutional review of parliamentary revocation decree

Case Number Decizia nr. 505/2016
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed both appeals, rendering the decision irrevocable and upholding the lower court's dismissal of the plaintiff's challenge to the Parliamentary Decision. The dispute concerned the annulment of a 2012 Parliamentary resolution revoking the plaintiff from the presidency of the Insurance Supervision Council and a claim for 4.4 million RON in damages, where the plaintiff had also raised a constitutional unconstitutionality exception. The court held that the constitutional exception was inadmissible because Parliamentary decisions are not laws or ordinances subject to constitutional review by courts under Article 29 of Law No. 47/1992, and the exception was moot given the prior final judgment on the merits; furthermore, the lower court correctly applied the doctrine of res judicata (authority of the thing adjudicated) based on an earlier final judgment in a parallel case that had already determined the resolution was not an administrative act subject to administrative litigation, thereby rejecting the annulment claim, while the damages claim was properly severed for separate litigation.

Legislator headnote

AI generated

art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 3041 C. proc. civ, art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992; Res judicata barring constitutional review of parliamentary revocation decree: The dispute concerned the annulment of a 2012 Parliamentary resolution revoking the plaintiff from the presidency of the Insurance Supervision Council and a claim for 4.4 million RON in damages, where the plaintiff had also raised a constitutional unconstitutionality exception. The court held that the constitutional exception was inadmissible because Parliamentary decisions are not laws or ordinances subject to constitutional review by courts under Article 29 of Law No. 47/1992, and the exception was moot given the prior final judgment on the merits; furthermore, the lower court correctly applied the doctrine of res judicata (authority of the thing adjudicated) based on an earlier final judgment in a parallel case that had already determined the resolution was not an administrative act subject to administrative litigation, thereby rejecting the annulment claim, while the damages claim was properly severed for separate litigation.

Keywords

AI generated
res judicata parliamentary law administrative revocation of decision constitution cassation review right of rescission

Cited Legislation

AI generated
art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ
Prin încheierea de şedinţă din 9 septembrie 2013, instanţa a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr.
art. 29 din Legea nr. 47/1992
41 din 16 octombrie 2012, instanţa a reţinut că această hotărâre nu este un act care să se încadreze în ipoteza art. 29 din Legea nr.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Prin recursul său, reclamantul a invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând casarea, în parte, a hotărârii recurate, în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor invocate în cauză, şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
41 din 16 octombrie 2012, dând o interpretare eronată şi o aplicare greşită a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
art. 3041 C. proc. civ
9 şi art. 3041 C. proc. civ., solicitând modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor, ca neîntemeiat, faţă de soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată ca urmare a admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat.
art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
În cauză, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate nu îl constituie un act prevăzut de articolul citat anterior, lege ori ordonanţă, ci o hotărâre a Parlamentului României, în privinţa căreia este incident art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
Cited in the operative part as the legal basis for dismissing the appeals as unfounded.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Cited in the operative part as the legal basis for dismissing the appeals as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii şi procedura derulată în faţa primei instanţe

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 ianuarie 2013, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României-Camera Deputaţilor şi Senatul României, anularea Hotărârii nr. 41 din 16 octombrie 2012 prin care pârâta a decis revocarea sa din funcţia de membru şi Preşedinte al Consiliului de Supraveghere a Asigurărilor şi obligarea pârâtei la plata sumei de 4.423.800 RON cu titlu de despăgubiri cuvenite pentru repararea prejudiciilor materiale şi morale suferite în urma adoptării hotărârii.

A solicitat reclamantul şi suspendarea hotărârii contestate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

Pârâtul Senatul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte cererea de suspendare.

Pârâta Camera Deputaţilor a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia autorităţii relative de lucru judecat, pe fond solicitând respingerea acţiunii.

La data de 14 iunie 2013, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a Hotărârii nr. 41 din 16 octombrie 2012 a Parlamentului României, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale. La data de 29 august 2013, a depus precizare la acţiune, în sensul că renunţă la capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării hotărârii atacate.

Prin încheierea de şedinţă din 9 septembrie 2013, instanţa a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. x/302/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând că există identitate de obiect şi cauză între prezentul dosar şi dosarul menţionat.

Cauza a fost repusă pe rol la data de 11 mai 2015.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 1814 din 22 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Hotărârii nr. 41 din 16 octombrie 2012, ca inadmisibilă.

A admis excepţia autorităţii de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 1616 din 16 mai 2013 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/302/2012, irevocabilă prin Decizia nr. 797 din 24 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi a respins acţiunea în anularea Hotărârii nr. 41 din 16 octombrie 2012 pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.

A disjuns capătul al doilea al cererii, având ca obiect despăgubiri pentru repararea prejudiciilor suferite în urma adoptării hotărârii contestate, şi a dispus formarea unui nou dosar.

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Hotărârii nr. 41 din 16 octombrie 2012, instanţa a reţinut că această hotărâre nu este un act care să se încadreze în ipoteza art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi că nu este îndeplinită nici condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei, în raport de soluţia ce se va pronunţa asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat.

Asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, prima instanţă a apreciat că între prezenta cauză, primul capăt de cerere având ca obiect anularea Hotărârii Parlamentului nr. 41/2012, şi dosarul nr. x/302/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal există identitate de părţi, obiect şi cauză, în ambele dosare solicitându-se anularea Hotărârii Parlamentului nr. 41/2012 de revocare a reclamantului din funcţia de membru şi Preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

În dosarul nr. x/302/2012, prin Sentinţa nr. 1616 din 16 mai 2013, a fost respinsă cererea de anulare ca inadmisibilă, reţinându-se faptul că actul contestat nu este un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, fiind un act adoptat în exercitarea atribuţiilor constituţionale ale Parlamentului României. Această sentinţă a devenit irevocabilă prin Decizia nr. 797 din 24 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a reţinut, în esenţă, inadmisibilitatea contestării în contencios administrativ a Hotărârii nr. 41/2012.

Astfel, a apreciat instanţa că Sentinţa nr. 1616/2013 a Curţii de Apel Bucureşti se bucură de autoritate de lucru judecat, aspect care se caracterizează prin incontestabilitate, executorialitate, exclusivitate şi obligativitate.

Referitor la disjungerea capătului al doilea de cerere vizând acordarea de despăgubiri, instanţa a constatat că această cerere nu a făcut obiectul altui dosar şi nu se află în stare de judecată, reclamantul înţelegând să depună şi alte înscrisuri în dovedirea despăgubirilor pretinse.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva Sentinţei nr. 1814 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamantul A. şi pârâta Camera Deputaţilor.

3.1 Recursul reclamantului A.

Prin recursul său, reclamantul a invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând casarea, în parte, a hotărârii recurate, în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor invocate în cauză, şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

A susţinut recurentul-reclamant că prima instanţă în mod greşit a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului nr. 41 din 16 octombrie 2012, dând o interpretare eronată şi o aplicare greşită a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Instanţa de fond, în opinia sa, a reţinut greşit existenţa autorităţii de lucru judecat, în condiţiile în care prin soluţia irevocabilă a Înaltei Curţi pronunţată în dosarul nr. x/302/2013 s-a statuat tocmai faptul că hotărârea parlamentului nu este un act administrativ supus controlului exercitat de o instanţă judecătorească în cadrul contenciosului administrativ, ci este un act care se supune controlului pe care Curtea Constituţională este abilitată şi competentă să-l efectueze în cadrul contenciosului constituţional.

De asemenea, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale se impunea cu atât mai mult cu cât prima instanţă a disjuns al doilea petit al acţiunii, având ca obiect despăgubiri pentru prejudiciile suferite în urma hotărârii nelegale a parlamentului.

3.2 Recursul pârâtei Camera Deputaţilor

Pârâta Camera Deputaţilor prin cererea de recurs a invocat art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., solicitând modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor, ca neîntemeiat, faţă de soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată ca urmare a admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat.

A apreciat recurenta-pârâtă că ar fi trebuit respins capătul de cerere privind acordarea daunelor materiale şi morale, şi nu disjungerea şi formarea unei alte cauze, întrucât acţiunea în răspundere patrimonială, chiar şi atunci când este formulată separat, are un caracter subsecvent acţiunii în anularea actului nelegal.

De asemenea, potrivit jurisprudenţei europene, un act administrativ care nu a fost anulat nu este susceptibil de a cauza prejudicii persoanelor cărora li se adresează, acestea din urmă neputând pretinde daune-interese corespunzătoare.

A mai arătat recurenta-pârâtă că măsura disjungerii capătului al doilea de cerere nu a fost pusă în discuţia părţilor, neavând posibilitatea de a-şi prezenta poziţia.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Înalta Curte, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., constată că ambele recursuri sunt nefondate, după cum se va arăta în continuare.

Obiectul acţiunii îl reprezintă anularea Hotărârii nr. 41 din 16 octombrie 2012, prin care Parlamentul României a decis revocarea reclamantului A. din funcţia de membru şi Preşedinte al Consiliului de Supraveghere a Asigurărilor, şi obligarea pârâţilor Camera Deputaţilor şi Senatul României la plata sumei de 4.423.800 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciile materiale şi morale suferite în urma adoptării hotărârii.

1. În ceea ce priveşte recursul reclamantului A., care critică soluţia de respingere ca inadmisibilă a sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a actului atacat, Înalta Curte reţine că admiterea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale presupune verificarea condiţiilor de admisibilitate, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.

Potrivit articolului menţionat,

"Art. 29. - (1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale."

Astfel, este necesar ca dispoziţiile criticate să fie cuprinse într-o lege ori într-o ordonanţă, să fie în vigoare şi pretins contrare unor prevederi constituţionale şi, nu în ultimul rând, ca declararea ca neconstituţionale a prevederilor contestate să determine o soluţionare diferită a cauzei.

În cauză, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate nu îl constituie un act prevăzut de articolul citat anterior, lege ori ordonanţă, ci o hotărâre a Parlamentului României, în privinţa căreia este incident art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Potrivit acestui articol, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.

De asemenea, partea care pretinde încălcarea Constituţiei trebuie să argumenteze faptul că decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei ar fi de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din proces.

Or, în cauză, reţinându-se puterea de lucru judecat asupra inadmisibilităţii cererii de anulare a Hotărârii nr. 41 din 16 octombrie 2012, faţă de Decizia nr. 797 din 24 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a tranşat irevocabil acest aspect, soluţia Curţii Constituţionale ce s-ar pronunţa în ceea ce priveşte constituţionalitatea hotărârii menţionate nu este de natură să determine o soluţionare diferită a cauzei.

2. Referitor la recursul pârâtei Camera Deputaţilor, care critică măsura disjungerii capătului de cerere privind despăgubirile solicitate de reclamant, Înalta Curte reţine că, prin Sentinţa civilă nr. 1616 din 16 mai 2013, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 797/2015 a Înaltei Curţi, a fost respinsă cererea de anulare a Hotărârii Parlamentului nr. 41/2012 ca inadmisibilă, reţinându-se faptul că actul contestat nu este un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004.

Prin urmare, este vorba despre putere de lucru judecat (res judicata), fiind pusă în discuţie aceeaşi problemă - a admisibilităţii cererii de anulare a Hotărârii nr. 41/2012 -, soluţionată deja irevocabil, ceea ce presupune că hotărârea instanţei beneficiază de o prezumţie irefragabilă că exprimă adevărul şi că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre. Astfel, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea hotărârii parlamentului, nu se mai poate obţine o altă soluţie.

Prin urmare, avându-se în vedere menţinerea hotărârii instanţei de fond în ceea ce priveşte soluţia dată asupra cererii de anulare, nu poate fi primit recursul Camerei Deputaţilor. Nu există un interes în casarea cu trimitere a capătului de cerere privind despăgubirile, pentru că, faţă de evoluţia cauzei, acest capăt de cerere nu mai poate fi soluţionat decât în mod separat în cauza disjunsă.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de A. şi de Camera Deputaţilor împotriva Sentinţei nr. 1814 din 22 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 februarie 2016.

Procesat de GGC - MM