Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 436/2019 AI generated

Prematurity of fiscal litigation where administrative contestation was rejected on procedural grounds without a substantive ruling on merits

Case Number Decizia nr. 436/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court partially admitted the tax authorities' appeal, overturned the lower court's partial dismissal of the inadmissibility defense, and dismissed as premature the claim to annul the joint liability decision, while maintaining the earlier annulment of the administrative decision that rejected the initial contestation on procedural grounds. The dispute concerned a taxpayer's action to annul a decision establishing joint liability for tax debts and the subsequent administrative decision dismissing that contestation for being filed late; although the lower court found the contestation was timely filed via fax and post, it erroneously allowed direct judicial review of the joint liability decision despite the administrative body having only rejected the contestation on procedural grounds without a substantive ruling. The decisive legal basis was the principle of prematurity derived from Articles 216(1) and 218(2) of Government Ordinance No. 92/2003 and Article 43 of the Code of Fiscal Procedure, which require a final substantive administrative decision on the merits of the contestation before the court can review the underlying administrative act, meaning the court cannot bypass the administrative stage when the contestation was not resolved on the merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ; Prematurity of fiscal litigation where administrative contestation was rejected on procedural grounds without a substantive ruling on merits: Împotriva Sentinţei nr. 33/2016 din 7 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ, în nume propriu şi pentru pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
action for annulment tax litigation judicial review review on the merits tax authority procedural principle

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2015 la data de 28 septembrie 2015, pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ, anularea Deciziei nr. 5271 din 12 mai 2015 emise de prima pârâtă, precum şi a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 2309 din 17 februarie 2015, emise de cea de-a doua pârâtă, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 33/2016 din 7 aprilie 2016, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:

- a admis acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ;

- a anulat Decizia nr. 5271 din 12 mai 2015 emisă de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi;

- a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea Deciziei nr. 2309 din 17 februarie 2015 privind angajarea răspunderii solidare;

- a anulat Decizia nr. 2309 din 17 februarie 2015 privind angajarea răspunderii solidare, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ (Serviciul Fiscal Orăşenesc Bicaz);

- a obligat pârâtele să plătească reclamantului suma de 1.550 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 33/2016 din 7 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ, în nume propriu şi pentru pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs a arătat, cu privire la Decizia nr. 5271/12.05.2015 emisă de DGRFP Iasi, că decizia de angajare a răspunderii solidare a fost comunicată intimatului reclamant, prin poştă, fiind primită de acesta la data de 27.02.2015. Conform art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 şi pct. 3.8 din Ordinul nr. 2.906/2014, termenul de contestare era de 30 de zile de la comunicare şi a expirat la data de 30 martie 2015, contestaţia fiind înregistrată la Serviciul Orăşenesc Bicaz la data de 31 martie 2015. Înscrisurile depuse de intimatul reclamant cu privire la depunerea contestaţiei la data de 27 martie 2015 nu pot face dovada celor susţinute de acesta.

Apreciază că nu este aplicabil termenul de trei luni prevăzut de art. 217 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, întrucât decizia atacată conţine elementele prevăzute de art. 43 alin. (2) lit. i) din acelaşi act normativ.

Referitor la soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii cererii de anulare a deciziei de angajare a răspunderii solidare arată că este nelegală, având în vedere că este sărit primul grad jurisdicţional, respectiv organul administrativ fiscal de soluţionare a contestaţiei. Întrucât acesta s-a pronunţat pe neîndeplinirea unei condiţii procedurale, nu putea să soluţioneze şi pe fond contestaţia formulată. În aceste condiţii apare ca fiind în spiritul legii soluţia ca, în lipsa unei soluţionări pe fond a contestaţiei administrative, instanţa să retrimită cauza spre judecarea pe fond a contestaţiei în situaţia respingerii excepţiei procedurale avute în vedere de organul administrativ fiscal.

Cu privire la cererea de anulare a deciziei de angajare a răspunderii solidare, recurenta pârâtă a prezentat situaţia de fapt susţinând, în esenţă, că în mod temeinic şi legal organul fiscal a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii solidare, în temeiul art. 27 alin. (2) lit. c) şi d) din O.G. nr. 92/2003, inclusiv condiţia relei credinţe a intimatului reclamant.

Din conţinutul deciziei rezultă implicit îndeplinirea condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale.

4. Apărările formulate în cauză

La data de 11 iulie 2016, intimatul-reclamant A. a depus la dosar întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului, menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ a considerat apărările intimatului-reclamant ca fiind nefondate şi a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, pe fond, respingerea acţiunii promovate, cu consecinţa menţinerii ca legale şi temeinice a actelor fiscale contestate.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivului de recurs invocat şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Prin Decizia nr. 2309/2015 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ (Serviciul Fiscal Orăşenesc Bicaz) a fost angajată răspunderea solidară a intimatului reclamant cu societatea debitoare SC B. SRL, pentru suma totală de 2.112.504 RON. Intimatul reclamant a formulat contestaţie administrativă împotriva acestei decizii, la data de 27 martie 2015, cererea fiind transmisă către recurenta pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ - Serviciul Fiscal Orăşenesc Bicaz atât prin fax, cât şi prin poştă, astfel cum rezultă din dovezile de la dosarul de fond.

Decizia sus menţionată a fost comunicată intimatului reclamant la data de 27 februarie 2015, iar potrivit dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, termenul de contestare a deciziei era de 30 de zile de la comunicare, termen calculat potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) C. proc. civ., ultima zi de depunere a contestaţiei fiind 30 martie 2015.

Prin Decizia nr. 5271 din 12 mai 2015 emisă de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, contestaţia a fost respinsă ca nedepusă în termen, recurenta pârâtă reţinând că cererea a fost depusă la organul fiscal la data de 31 martie 2015.

Instanţa de fond a anulat decizia de soluţionare a contestaţiei administrative reţinând că intimatul reclamant a transmis contestaţia prin poştă şi prin fax la data de 27 martie 2015, fiind incidente dispoziţiile art. 183 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. conform cărora actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal (...) este socotit a fi făcut în termen. În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administraţia locului de deţinere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată.

Având în vedere aceste dispoziţii legale, prima instanţă a constatat că se impun a fi înlăturate apărările pârâtei, care a susţinut că înscrisurile depuse de reclamant cu privire la data depunerii contestaţiei ar fi lipsite de relevanţă.

Nefondate au fost considerate şi argumentele pârâtei referitoare la neincidenţa dispoziţiilor art. 217 alin. (4) C. proc. fisc. ; în subsidiarul celor reţinute anterior, chiar dacă s-ar aprecia că reclamantul nu ar fi depus contestaţia în termenul de 30 de zile, în speţă acesta beneficia de termenul de 3 luni, prevăzut de textul amintit, întrucât decizia contestată nu cuprindea unul din elementele obligatorii impuse de art. 43 alin. (1) lit. i) C. proc. fisc. , respectiv denumirea organului fiscal la care se depune contestaţia.

Instanţa de fond a respins excepţia de inadmisibilitate a capătului de cerere prin care se solicita anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare din 17 februarie 2015 reţinând că, din interpretare disp. art. 216 alin. (1), art. 217 alin. (1) şi art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, rezultă că legiuitorul a impus ca anterior sesizării instanţei de judecată, partea care se consideră vătămată să urmeze calea unui recurs graţios, care dă posibilitate organului administrativ de a reveni asupra actului administrativ contestat.

Textele citate nu fac însă nicio distincţie cu privire la situaţia în care contestaţia administrativă este respinsă pe fond sau în temeiul unei excepţii procedurale, astfel că nu există un temei legal care să impună ca, în cazul în care contestaţia este respinsă pentru neîndeplinirea unei condiţii procedurale, să se procedeze la o reînvestire a organului administrativ cu soluţionarea contestaţiei pe fond.

Art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. face referire la "deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor", iar nu la deciziile prin care contestaţiile au fost soluţionate pe fond, astfel că instanţa concluzionează în sensul că excepţia de inadmisibilitate a capătului de cerere prin care se solicită anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare din 17 februarie 2015 este nefondată.

Prima critică formulată de recurenta pârâtă vizează soluţia de anulare a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, aceasta considerând că nu a fost respectat termenul de 30 de zile de la comunicarea deciziei prevăzut pentru depunerea contestaţiei.

Instanţa de control judiciar constată caracterul nefondat al acestei critici, în mod corect reţinând prima instanţă că intimatul reclamant a transmis către recurenta pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ - Serviciul Fiscal Orăşenesc Bicaz contestaţia atât prin fax, cât şi prin poştă, la data de 27 martie 2015, aşa cum rezultă din dovezile aflate la dosarul de fond.

Referitor la susţinerea că înscrisurile depuse de intimatul reclamant cu privire la depunerea contestaţiei la data de 27 martie 2015 nu pot face dovada celor afirmate de acesta, Înalta Curte constată că recurenta pârâtă nu precizează, în concret, motivul pentru care înscrisurile respective nu pot proba împrejurarea formulării în termen a contestaţiei administrative, astfel că această susţinere nu poate fi reţinută în soluţionarea favorabilă a cererii de recurs, fiind o afirmaţie cu caracter general, fără nicio bază factuală sau legală.

Având în vedere aceste considerente, reţinând formularea în termen a contestaţiei administrative, nu se mai impune analizarea criticii recurentei pârâte referitoare la inaplicabilitatea termenului de trei luni prevăzut de art. 217 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, la care face referire instanţa de fond.

Este însă întemeiată critica privind greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere prin care se solicită anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare din 17 februarie 2015.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 216 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, prin decizie contestaţia va putea fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă, iar în conformitate cu disp. art. 218 alin. (2) din acelaşi act normativ, deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar (...) la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.

Interpretând sistematic disp. art. 205 alin. (2), art. 216 alin. (1) şi art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 rezultă că, în situaţia în care reclamantul a exercitat dreptul de a formula contestaţie administrativă împotriva actului administrativ fiscal, acţiunea prin care se solicită instanţei analizarea legalităţii acestui act poate fi exercitată numai după ce organul fiscal emite decizia de soluţionare a respectivei contestaţii.

În considerentele sentinţei recurate se menţionează că textele citate nu fac nicio distincţie cu privire la situaţia în care contestaţia administrativă este respinsă pe fond sau în temeiul unei excepţii procedurale, astfel că nu există un temei legal care să impună ca, în cazul în care contestaţia este respinsă pentru neîndeplinirea unei condiţii procedurale, să se procedeze la o reînvestire a organului administrativ cu soluţionarea contestaţiei pe fond.

Art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. face referire la "deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor", iar nu la deciziile prin care contestaţiile au fost soluţionate pe fond.

Înalta Curte nu poate valida acest raţionament juridic din moment ce art. 216 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 prevede că prin decizie contestaţia va putea fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă, rezultând din interpretarea acestui text de lege că se are în vedere o soluţie pronunţată pe fondul cauzei. Or, prin Decizia nr. 5271 din 12 mai 2015 a DGRFP Iaşi contestaţia a fost respinsă ca nedepusă în termen, nefiind pronunţată o soluţie pe fondul contestaţiei administrative.

Constatând că intimatul reclamant, deşi a formulat contestaţie împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare a cărei anulare o solicită prin prezenta cerere de chemare în judecată, nu a făcut dovada că în urma soluţionării contestaţiei administrative ar fi fost emisă o decizie în condiţiile art. 216 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, cererea de chemare în judecată având ca obiect anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare este prematur formulată. Prematuritatea unei acţiuni poate fi reţinută atunci când însuşi dreptul ce se tinde a fi valorificat este supus unui termen sau unei condiţii suspensive, el nefiind născut şi actual la data sesizării instanţei de judecată.

Ulterior emiterii deciziei de soluţionare pe fond a contestaţiei administrative intimatul reclamant se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi fiscal, în conformitate cu disp. art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. , instanţa urmând să analizeze legalitatea deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, dar şi legalitatea actului administrativ fiscal ce a format obiectul contestaţiei.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că prin respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de anulare a deciziei privind angajarea răspunderii solidare prima instanţă a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că în temeiul art. 496 C. proc. civ. va admite recursul, va casa sentinţa, în parte, şi rejudecând: va respinge ca prematur formulat capătul de cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. 2309 din 17 februarie 2015 privind angajarea răspunderii solidare, emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ (Serviciul Fiscal Orăşenesc Bicaz), menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ, în nume propriu şi pentru pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi împotriva Sentinţei nr. 33/2016 din 7 aprilie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa şi rejudecând:

Respinge ca prematur formulat capătul de cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. 2309 din 17 februarie 2015 privind angajarea răspunderii solidare, emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ (Serviciul Fiscal Orăşenesc Bicaz).

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 februarie 2019.

Procesat de GGC - CL