Jurisdictional competence for annulment of restitution notification decisions under Law No. 10/2001: civil versus administrative section

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 23.01.2015, reclamantul Municipiul Bucureşti prin Primarul General a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, anularea Ordinului nr. 1752 din data de 29.09.2014 privind declinarea competenţei de soluţionare către Municipiul Bucureşti a notificării înregistrate la Biroul Executorului Judecătoresc A. sub nr. x/2001 formulată de B. şi C., prin care se solicită restituirea în natură a imobilului-teren în suprafaţă de 120 mp situat în Bucureşti, sector 3.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă

Prin Sentinţa civilă nr. 705 din 5 iunie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că obiect al cererii introductive îl reprezintă anularea unui act administrativ cu caracter individual emis de către o autoritate publică centrală, motiv pentru care competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa civilă nr. 2981 din 12.11.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Instanţa a constatat ivit un conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că actul atacat, obiect al acţiunii judiciare, nu este şi nu poate fi asimilat unui act administrativ, în sensul prevederilor din Legea contenciosului administrativ.

Instanţa a reţinut că actul atacat a fost emis în procedura instituită de Legea nr. 10/2001, motiv pentru care raporturile existente între părţi se circumscriu unei legi speciale, nefiind incidente dispoziţiile din Legea contenciosului administrativ.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte reţine că pentru a determina instanţa competentă material să soluţioneze prezentul litigiu, trebuie avut în vedere obiectul cauzei ce se solicită a fi soluţionată şi dispoziţiile ce sunt aplicabile în materia dedusă judecăţii.

Obiectul cererii introductive îl reprezintă anularea unui act emis în cadrul procedurii instituite de Legea nr. 10/2001, aspect necontestat de părţile aflate în litigiu.

Actul ce se solicită a fi anulat de instanţă a fost emis în cadrul procedurii instituită de Legea nr. 10/2001 şi are în vedere notificarea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc A. sub nr. x/2001 formulată de B. şi C., prin care se solicită restituirea în natură a imobilului-teren în suprafaţă de 120 mp situat în Bucureşti, sector 3.

Dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, stabilesc competenţa de soluţionare a cauzelor care au ca obiect decizia/dispoziţia prin care entitatea investită de lege soluţionează notificarea. Astfel, competenţa este stabilită în favoarea secţiei civile a tribunalului în a cărei circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării.

În cauză este atacat actul prin care entitatea sesizată cu soluţionarea notificării MDRAP se dezînvesteşte, apreciind că revine competenţa soluţionării notificării Municipiului Bucureşti. În aceste condiţii, rămân aplicabile dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, referitoare la competenţa de soluţionare a cererii, care revine secţiei civile a tribunalului.

Rezultă că prezentul litigiu excedează sferei contenciosului administrativ, astfel cum această noţiune este definită de art. 2 lit. f) din Legea-cadru nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin urmare, în raport de cauza juridică a litigiului dedus judecăţii, în înţelesul de folos material direct urmărit de reclamant, instanţa competentă material să soluţioneze prezenta acţiune este Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Bucureşti prin Primar în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2016.

Procesat de GGC - NN