Salary increase claims inadmissible after missed statutory deadlines for challenging reclassification orders

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C. şi D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, obligarea acestuia la:

- emiterea pentru fiecare dintre reclamanţi a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare cu drepturile acordate prin hotărârea judecătorească irevocabilă privind creşterile salariale de 2%, 5% şi 11 % prevăzute de O.G. nr. 10/2007;

- acordarea diferenţelor de indemnizaţii rezultate din aplicarea creşterilor salariale de 2%, 5% şi 11% la care să se calculeze sporurile şi celelalte drepturi de care beneficiază reclamanţii prin includerea sau adăugarea la indemnizaţia brută lunară, aşa cum ar fi trebuit calculate de la data pronunţării sentinţei civile invocate.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2935 din 7 octombrie 2016, a admis acţiunea formulată de reclamanţi, obligând pârâtul să emită reclamanţilor ordinele de salarizare corespunzătoare, conform drepturilor câştigate prin Sentinţa civilă nr. 683/CM din 31 octombrie 2007 în Dosarul nr. x/2007 al Tribunalului Argeş.

3. Calea de atac exercitată

Pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat recurs împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a arătat că atribuţia emiterii ordinului revine ministrului justiţiei şi nu Ministerului Justiţiei, care are rolul de a gestiona fondurile alocate instanţelor de judecată, respectiv de a vira banii.

Pentru a avea calitatea de parte în proces, consideră recurentul-pârât, aceasta trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului şi obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii.

Astfel, atribuţii privind stabilirea sau modificarea nivelului de salarizare al personalului din instanţele judecătoreşti au ordonatorii de credite, în speţă ministrul justiţiei şi nu instituţia în sine, care are atribuţia de a gestiona fondurile alocate.

Sub acest aspect, recurentul-pârât solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe în vederea stabilirii în mod corect a cadrului procesual.

O altă critică adusă hotărârii primei instanţe se referă la respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, avându-se în vedere că, ulterior obţinerii de către reclamanţi a Sentinţei civile nr. 683/CM din 31 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Argeş, în data de 1 ianuarie 2010 au intrat în vigoare dispoziţiile Legii-cadru nr. 330/2009, care instituiau un nou sistem de salarizare, iar la 1 ianuarie 2011 a intrat în vigoare o nouă reglementare, în temeiul căreia a avut loc o nouă reîncadrare a întregului personal bugetar, Legea-cadru nr. 284/2010, iar ambele acte normative au prevăzut proceduri de contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale.

Din modul de formulare al acţiunii şi din soluţia pronunţată, nu rezultă momentul de la care reclamanţii au solicitat şi urmează a li se acorda, prin ordin, creşteri salariale.

Instanţa de fond ar fi trebuit să constate că nu pot fi eludate dispoziţiile legale imperative privind modul de contestare a actelor administrative de stabilire a drepturilor salariale, ori cele de contencios administrativ care instituie termene de decădere şi prescripţie de strictă interpretare, invocându-se instituţia refuzului nejustificat.

S-ar ajunge astfel la posibilitatea ca pe calea refuzului nejustificat, orice situaţie juridică să poată fi oricând repusă în discuţie, fără limită de timp.

În speţă, arată recurentul-pârât, salarizarea reclamanţilor este criticată după mai mult de şase ani, deşi au avut loc două reîncadrări în temeiul a două acte normative de salarizare, precum şi alte modificări legislative intervenite.

În ceea ce le priveşte pe reclamantele C. şi D., acestea nu mai au calitate procesuală activă, deoarece s-au pensionat încă din data de 3 octombrie 2014.

Cu privire la fondul cauzei, se apreciază că Decizia nr. 23/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că drepturile privind creşterile salariale de 2%, 5% şi 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007, acordate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, trebuie luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraţilor şi nu la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare lunară.

Recurentul-pârât consideră că, începând cu data de 1 ianuarie 2010 modalitatea de calcul a salariilor s-a realizat potrivit Anexei nr. VI/1, care nu prevede majorările acordate prin hotărâri judecătoreşti, în temeiul O.G. nr. 10/2007.

4. Apărarea intimatului-reclamant

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare.

Recursul este fondat pentru motivele ce vor fi prezentate în continuare.

1. Cu privire la criticile ce corespund respingerii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii Prin Decizia nr. 25/2011 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor O.G. nr. 10/2007 s-a decis că aceste dispoziţii legale ce au ca obiect creşterile salariale ce se acordă în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr. 24/2000, nu se aplică şi magistraţilor.

Prin Decizia nr. 23/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis că drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile privind creşterile salariale de 2%, 5% şi 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007, se încadrează în sintagma de "indemnizaţie avută" şi vor fi luate în considerare la stabilirea pensiei deserviciu a magistraţilor.

Decizia nr. 23/2015 a privit situaţia în care, la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare în anul 2010, reclamanţii dobândiseră prin hotărâre judecătorească irevocabilă dreptul la creşterile salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007 dreptul fiind în curs de realizare eşalonat la plată până în anul 2016.

Intimaţii-reclamanţi au obţinut hotărârea judecătorească prin care pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Piteşti au fost obligaţi să plătească acestora diferenţele de drepturi salariale reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie de 2%, 5% şi 11%, prin Sentinţa civilă nr. 683/CM din 31 octombrie 2007, devenită irevocabilă la 19 februarie 2008, prin respingerea recursului, aşadar anterior Deciziei nr. 25/2011 a Înaltei Curţi - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, prin urmare drepturile băneşti dobândite rămân câştigate.

Recurentul-pârât din prezenta cauză are obligaţia plăţii acestor drepturi, prin intermediul Curţii de Apel Piteşti, drepturi ce au fost eşalonate la plată până în 2016.

De asemenea, potrivit Deciziei Înaltei Curţi - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aceleaşi drepturi vor fi luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a reclamanţilor.

Prin încheierea dată în Camera de Consiliu din data de 25 octombrie 2016, Tribunalul Argeş a admis cererea de lămurire a dispozitivului Sentinţei civile nr. 683//CM din 31 octombrie 2007, în sensul că tranşele de indexare menţionate în sentinţă au fost şi rămân incluse în indemnizaţia de încadrare lunară.

Sentinţa nr. 683/CA din 31 octombrie 2017 nu conţine nicio dispoziţie prin care Ministerul Justiţiei era obligat să emită noi ordine de încadrare.

Intimaţii-reclamanţi nu au solicitat la acel moment - anul 2008, data rămânerii irevocabile a sentinţei, obligarea pârâtului la emiterea unor noi ordine de încadrare.

După această dată, odată cu apariţia Legilor nr. 330/2009; nr. 284/2010 şi nr. 285/2010, au fost emise ordine de reîncadrare pentru toţi magistraţii, însă reclamanţii nu au sesizat şi nu au cerut anularea acestor ordine în termenele şi condiţiile acestor legi speciale.

Înalta Curte apreciază că este întemeiată susţinerea recurentului-pârât, în sensul că nu poate fi repusă în discuţie, prin intermediul unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, având ca obiect un refuz nejustificat, o situaţie juridică pentru care legea stipula un termen expres şi imperativ de soluţionare.

Din acest punct de vedere, acţiunea formulată de reclamanţi, abia în anul 2016, fără ca aceştia să uzeze de procedura specială prevăzută la Anexa VI, art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, apare ca fiind inadmisibilă.

Mai mult, în ceea ce priveşte fondul chestiunii deduse judecăţii, potrivit dispoziţiilor legilor unitare de salarizare din anii 2009 - 2010, indemnizaţia magistraţilor este recalculată conform acestor acte normative, cu luarea în considerare a gradului/treptei profesionale, a vechimii în muncă, a vechimii în funcţie sau, după caz, în specialitate, precum şi a drepturilor aferente acestora, dobândite potrivit legii.

2. Cu privire la calitatea de parte a Ministerului Justiţiei, se reţine că este nefondată critica, avându-se în vedere că ministrul justiţiei este conducătorul organului de specialitate al administraţiei publice centrale - Ministerul Justiţiei, iar actele emise de acesta sunt considerate acte proprii ale autorităţii, care poate fi chemată în judecată, în calitate de pârâtă, în astfel de cauze.

3. Referitor la calitatea procesuală activă a reclamantelor C. şi D., se constată nefondată critica formulată, deoarece solicitarea acestora priveşte perioada când erau în activitate şi până la data pensionării.

Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi admis, se va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, se va respinge acţiunea ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva Sentinţei nr. 2935 din 7 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, în rejudecare, respinge acţiunea, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - CL