Farmers' frozen semen purchase restriction upheld as non-discriminatory; annulment action dismissed.
Legislator summary
AI generatedThe court dismissed the appeal as unfounded and upheld the lower court's judgment, which had rejected the claimant's action; the challenged administrative order remains in force. The dispute concerned an annulment action against a ministerial order regulating artificial insemination in animal husbandry, specifically provisions restricting the purchase of frozen semen by authorized insemination operators who are farmers without specialized higher education. The court held that the order did not violate the constitutional right to work or the principle of non-discrimination, as the restrictions were justified by differing qualifications and the right to work is not absolute; it also found the cited CJEU jurisprudence irrelevant.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 497 C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; Farmers' frozen semen purchase restriction upheld as non-discriminatory; annulment action dismissed: The dispute concerned an annulment action against a ministerial order regulating artificial insemination in animal husbandry, specifically provisions restricting the purchase of frozen semen by authorized insemination operators who are farmers without specialized higher education. The court held that the order did not violate the constitutional right to work or the principle of non-discrimination, as the restrictions were justified by differing qualifications and the right to work is not absolute; it also found the cited CJEU jurisprudence irrelevant.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the reasoning section but not in the dispositive; the dispositive orders dismissal without citing any article.
Mentioned in the reasoning, not in the dispositive; the dispositive does not cite it.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G.K. Constantinescu", anularea Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 340 din 24 mai 2013, astfel cum a fost modificat prin O. M.A.D.R. nr. 605 din 3 iulie 2013 şi O. M.A.D.R. nr. 922 din 10 septembrie 2013, în ceea ce priveşte art. 1 lit. d) şi Anexa nr. 4.
2. Soluţia primei instanţe Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 145 din 25 aprilie 2014, a respins acţiunea formulată de reclamant A. în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. Dr. G.K. Constantinescu", ca nefondată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
Recurentul consideră că motivele pentru care instanţa de fond a pronunţat sentinţa se află în contradicţie atât cu probatoriul administrat cât şi cu petitul cu care a fost investită instanţa, acela de a i se recunoaşte un drept fundamental, dreptul de a munci şi eliminarea oricăror forme de discriminare.
Judecătorul fondului a reţinut în mod greşit că, în dubla calitate a recurentului, fermier şi operator de însămânţări artificiale, are interdicţia de a comercializa material seminal congelat (m.s.c.).
Or, susţine recurentul, nu comercializează m.s.c., dar are dreptul să-l achiziţioneze şi să presteze servicii de însămânţare.
Susţinerea instanţei de fond este astfel contrazisă de procesul-verbal din data de 28 octombrie 2013 şi adresa nr. x din 10 decembrie 2013, reieşind că îi este interzis, în calitate de fermier, să achiziţioneze m.s.c. pentru propriile animale şi să le însămânţeze, deşi este atestat şi autorizat, precum şi să presteze servicii de însămânţare artificială (î.a.), deoarece nu poate cumpăra m.s.c.
Ceea ce a reţinut judecătorul fondului în ceea ce priveşte libera iniţiativă, recunoscută de art. 45 din Constituţia României este în contradicţie vădită cu adresa nr. x din 30 aprilie 2013, prin care s-a interzis vânzarea de m.s.c. către fermieri dacă aceştia nu deţin avizul OARZ judeţean, instituţie care refuză să îl dea şi îi obligă pe fermieri să se înscrie într-o formă asociativă judeţeană autorizată.
Recurentul critică soluţia dată de prima instanţă şi pentru încălcarea unor prevederi exprese de drept material care recunosc drepturile încălcate de intimate, indicându-se disp.art. 41 şi 53 din Constituţia României şi cele cuprinse în O.U.G. nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România, care au transpus Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind serviciile în cadrul pieţei interne, în care se prevede expres că accesul la prestarea sau furnizarea unui serviciu poate fi condiţionat numai dacă nu se încalcă principiul nediscriminării, necesităţii şi proporţionalităţii.
Se mai arată că hotărârea instanţei de fond este contrară dreptului european, respectiv Hotărârii CJUE din 17 iulie 2008 dată în C-389/05, Comisia Comunităţilor Europene/Republica Franceză, prin care s-a statuat că prin rezervarea dreptului de a furniza serviciul de înseminare artificială a bovinelor centrelor de însemninare artificială acreditate care dispun de o exclusivitate geografică, precum şi persoanelor titulare ale unei licenţe de înseminator a cărei eliberare este condiţionată de încheierea unei convenţii cu unul dintre aceste centre, Republica Franceză nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul art. 43 şi 49 Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene.
4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 13 iulie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., sens în care a fost pronunţată încheierea de şedinţă din 30 septembrie 2015.
II. Analiza motivelor de casare
Recurentul-reclamant susţine că în baza atestatului de "operator însămânţări artificiale" obţinut în anul 2007 în urma efectuării unui curs cu durata de două săptămâni, are dreptul să efectueze însămânţări artificiale, atât în ferma proprie, cât şi la alţi fermieri, la solicitarea acestora.
Ca urmare a emiterii ordinului contestat, recurentul susţine că în calitate de persoană fizică autorizată (PFA) nu mai poate desfăşura activitatea de însămânţare artificială decât dacă încheie un contract de muncă (de colaborare cu o asociaţie judeţeană autorizată înfiinţată în condiţiile O.G. nr. 26/2000 şi care este autorizată să cumpere şi să distribuie material seminal congelat.
Se instituie astfel o discriminare, afirmă recurentul, între inginerii, zootehnişti şi medicii veterinari organizaţi ca PFA sau întreprinderi individuale şi care pot achiziţiona m.s.c. şi celelalte persoane organizate în PFA, cum este şi recurentul, care sunt doar atestate pentru efectuarea de însămânţări artificiale şi care nu au dreptul să cumpere m.s.c., deoarece nu are studii în domeniu.
Atestarea despre care vorbeşte recurentul priveşte însă numai efectuarea de însămânţări artificiale.
Operatorul însămânţător nu poate achiziţiona m.s.c. direct de la centrele autorizate, dar poate încheia un contract de prestări servicii de însămânţări artificiale cu persoanele care au acest drept.
Recurentul nu are în obiectul de activitate posibilitatea să depoziteze m.s.c. (codul 5210) şi din acest motiv i-au fost ridicate recipientele folosite pentru depozitare.
Recurentul-reclamant are şi calitatea de fermier, astfel încât acesta poate efectua serviciul de însămânţări artificiale pentru animalele proprii.
Hotărârea instanţei de fond este în concordanţă cu probele administrate în cauză, iar referirea la interdicţia de a comercializa m.s.c. s-a făcut într-un alt context decât cel prezentat de recurent.
De asemenea, cuprinsul înscrisurilor invocate de recurent prin motivele de recurs a fost în mod corect interpretat şi valorificat de judecătorul fondului.
Prin niciunul din cele trei înscrisuri indicate la dosarul de recurs nu i s-a interzis recurentului să efectueze serviciul de operator însămânţător, dacă sunt respectate prevederile legale incidente.
Ipoteza refuzului emiterii avizului OARZ judeţean nu poate fi discutată în prezenta cauză ce are ca obiect legalitatea O. M.A.D.R. nr. 340/2013, modificând prin O. M.A.D.R. nr. 605/2013 şi O. M.A.D.R. nr. 922/2013, prevederile art. 1 lit. d) şi Anexa nr. 4, din perspectiva încălcării dreptului la muncă şi a discriminării.
Prin emiterea actului administrativ normativ a cărui anulare s-a cerut nu i se îngrădeşte recurentului dreptul la muncă, deoarece acesta deţine un atestat de operator însămânţător care poate fi valorificat în anumite condiţii.
Exercitarea dreptului la muncă nu este absolută, ci se desfăşoară conform prevederilor legale în domeniu, iar ordinul contestat a reglementat tocmai acest drept.
Obligativitatea obţinerii unor avize sau încheierea unor contracte de colaborare impuse de actul administrativ analizat nu conduce la încălcarea disp.art. 41 din Constituţia României sau la restrângerea dreptului, conform art. 53 din Constituţie.
În ceea ce priveşte pretinsa discriminare între PFA-uri, se remarcă împrejurarea că unii operatori însămânţători au făcut cursuri de scurtă durată de două săptămâni (cazul recurentului), iar alţi operatori au pregătire superioară, cum sunt medicii veterinari.
Cu ocazia absolvirii cursului, recurentul a fost instruit doar pentru operaţiunea de efectuare a manoperei însămânţare artificială, fără a dobândi cunoştinţe despre ameliorare, etc., astfel încât situaţiile nu sunt comparabile.
Invocarea jurisprudenţei CJUE în cauza C-389/05 este nerelevantă deoarece priveşte abuzul de poziţie dominantă din partea întreprinderii titulare de drepturi exclusive şi rezervarea exercitării activităţilor legate de înseminarea artificială a bovinelor exclusiv centrelor din Franţa.
Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs invocate în temeiul art. 497 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 145 din 25 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2016.
Procesat de GGC - MM