Jurisdiction over claims to compel central government compliance with constitutional court ruling on teacher re-hiring: Contencioso-administrative refusal vs. public information access

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 1 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, au solicitat obligarea pârâtului să aplice Decizia Curţii Constituţionale nr. 397/2013, respectiv să procedeze la titularizarea reclamantei pe post, începând cu data de 1 septembrie 2014, la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr sau la Şcoala nr. x Tudor Arghezi, precum şi obligarea pârâtului la plata daunelor morale în sumă de 1.000.000 RON.

1.2. Prin cererea precizatoare depusă la data de 15 martie 2018, reclamanţii au învederat că obiectul cauzei îl reprezintă comunicarea de informaţii de interes public, conform Legii nr. 544/2001, precum şi plata despăgubirilor prevăzute de art. 22 alin. (5) din Legea nr. 544/2001 şi au arătat că, prin cererea de chemare în judecată, formulată în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, solicită:

- obligarea pârâtului la comunicarea actului normativ emis cu privire la modificarea Legii nr. 1/2011, conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 397/2013;

- obligarea pârâtului la comunicarea actului normativ emis în aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 397/2013, cu privire la reîncadrarea profesorilor care au concurs CNU 2013 şi medie de titular;

- plata salariilor neîncasate de reclamantă din anul 2014;

- obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în sumă de 2.000.000 RON.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 1437 din 27 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

În argumentarea hotărârii astfel pronunţate, instanţa a reţinut că reclamanţii au formulat o cerere precizatoare, prin care au învederat că obiectul acţiunii îl reprezintă comunicarea de informaţii de interes public, conform Legii nr. 544/2001.

Prin urmare, în raport de dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 544/2001 privind accesul la informaţiile de interes public, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului, respectiv secţiei de contencios administrativ şi fiscal în a cărui rază teritorială locuiesc reclamanţii, în cazul de faţă Tribunalul Bucureşti.

2.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 13 iunie 2018, sub nr. x/2018.

Prin cererea depusă la data de 30 august 2018, reclamanţii A. şi B. au invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, solicitând declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În susţinerea acestei cereri, reclamanţii au învederat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă refuzul pârâtului Guvernul României de a aplica Decizia Curţii Constituţionale nr. 397/2013, refuz care a determinat retitularizarea fără concurs a unor profesori pensionari, în perioada 2014 - 2019. Prin urmare, arată reclamanţii, pârâtul este obligat să emită un act normativ prin care să modifice prevederile Legii nr. 1/2011, pentru a fi pusă în acord cu dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 397/2013.

Totodată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului la plata prejudiciului cauzat prin refuzul nejustificat, evaluat la 2.000.000 RON.

Prin Sentinţa civilă nr. 5999 din 4 octombrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.

Motivând hotărârea astfel dispusă, Tribunalul Bucureşti a reţinut că reclamanţii au solicitat instanţei de contencios administrativ să constate refuzul nejustificat al pârâtului Guvernul României, de a pune în aplicare Decizia Curţii Constituţionale nr. 397/2013, precum şi plata despăgubirilor în sumă de 2.000.000 RON. Capătul de cerere privitor la comunicarea de informaţii publice nu are caracter principal, ci, cel mult, se poate susţine că acesta se subsumează scopului final urmărit de reclamanţi, respectiv acela de a obţine obligarea pârâtului la punerea în aplicare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 397/2013.

Prin urmare, date fiind capetele de cerere formulate, tribunalul a reţinut că reclamanţii au chemat în judecată, în calitate de pârât, o autoritate publică centrală, respectiv Guvernul României, iar potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile care se derulează în contradictoriu cu autorităţile publice centrale sunt în competenţa de soluţionare a curţilor de apel.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Competenţa instanţei de judecată în soluţionarea cauzelor cu care a fost învestită se stabileşte în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de temeiul de drept al acesteia, fiind avute în vedere eventualele modificări/completări/precizări aduse cererii, ulterior înregistrării acesteia.

Din cuprinsul cererii iniţiale, precum şi al celor două precizări ulterioare, Înalta Curte constată că reclamanţii au învestit instanţa de judecată cu o acţiune în contencios administrativ, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, prin care au solicitat constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Guvernul României de a pune în aplicare Decizia Curţii Constituţionale nr. 397/2013, prin emiterea unui act normativ care să modifice prevederile Legii nr. 1/2011, obligarea pârâtului la comunicarea actului normativ modificator, precum şi plata despăgubirilor în sumă de 2.000.000 RON.

În acord cu opinia exprimată de Tribunalul Bucureşti, Înalta Curte constată că pretenţiile formulate de reclamanţi cu privire la solicitarea comunicării de informaţii de interes public, constând în obligarea pârâtului de a comunica actul normativ modificator, precum şi obligarea la plata despăgubirilor, sunt subsumate pretenţiei principale, respectiv cea referitoare la constatarea caracterului nejustificat al refuzului pârâtului de a da curs dispoziţiilor din decizia Curţii Constituţionale, pretenţie care se circumscrie noţiunii de contencios administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine că, şi în situaţia în care, prin prima cerere precizatoare depusă în dosarul curţii de apel, au fost invocate, de către reclamanţi, prevederile Legii nr. 544/2001 privind accesul la informaţiile publice, potrivit art. 22 alin. (1) din C. proc. civ., judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, având obligaţia de a stabili, în raport de pretenţiile reclamanţilor, temeiul de drept aplicabil speţei. De altfel, chiar reclamanţii au învederat, prin ultima cerere precizatoare, depusă în dosarul tribunalului, că solicită stabilirea competenţei instanţei de judecată conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reluând aspectele referitoare la refuzul nejustificat al pârâtului de a pune în aplicare Decizia Curţii Constituţionale nr. 397/2013.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, este reprezentat de dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi nu de prevederile Legii nr. 544/2001 privind accesul la informaţiile de interes public, iar competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită potrivit art. 10 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În raport de aceste texte de lege, întrucât pârâtul Guvernul României are calitatea de organ al administraţiei publice centrale, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, iar competenţa teritorială revine curţii de apel din circumscripţia teritorială unde îşi au domiciliul sau sediul reclamanţii ori pârâtul, iar în cauză, atât pârâtul, cât şi reclamanţii se află în circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru considerentele expuse, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B. şi pe pârâtul Guvernul României, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - MM