Judicial inspection dismissal resolution: Admissibility of direct judicial challenge without pre-litigation procedure under Law 317/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii - Inspecţia Judiciară, a solicitat desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar din data de 27.10.2015 pronunţată în Dosarul nr. x/IJ/2654/DIJ şi pe cea a inspectorului-şef din acelaşi dosar, comunicate la data de 17.11.2015, trimiterea dosarului la Inspecţia Judiciară pentru începerea procedurii disciplinare împotriva judecătorilor B. şi C. din cadrul Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de prezentul litigiu, respectiv taxa judiciară de timbru.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1197 din 8 aprilie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca inadmisibilă.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 1197 din 8 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. SA a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material [art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.].

Recurenta susţine că instanţa de fond nu a motivat de ce plângerea, îndreptată împotriva rezoluţiei de clasare emisă în temeiul art. 47 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ competentă, doar după ce este urmată procedura prealabilă.

Instanţa de judecată trebuia să motiveze de ce, în acest caz, sunt aplicabile prevederile din legea contenciosului administrativ şi nu dispoziţiile Legii nr. 317/2004 care stipulează că rezoluţiile de respingere a sesizărilor adresate Consiliului Superior al Magistraturii - Inspecţia Judiciară pot fi atacate la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile în care, rezoluţia de clasare întemeiată pe art. 47 alin. (1) lit. b) din acest act normativ a fost asimilată rezoluţiilor de respingere.

Cu privire la acest aspect instanţa de fond a reţinut doar că decizia Curţii Constituţionale nu a oferit precizări clare asupra problemei, respectiv dacă rezoluţia de clasare întemeiată pe art. 47 alin. (1) lit. b) poate fi atacată sau nu în mod direct la instanţa de contencios administrativ competentă.

Susţinerea potrivit căreia, rezoluţia de clasare ar trebui contestată după parcurgerea procedurii prealabile, în condiţiile în care pentru contestarea rezoluţiei de respingere nu trebuie parcursă o astfel de procedură, nu are nici un fel de justificare în litera şi spiritul legii.

Singurul raţionament pentru care legiuitorul nu a menţionat la art. 47 alin. (5) şi soluţiile de la art. 47 alin. (1), lit. b) este acela că, acest alineat prevedea că acest tip de soluţie este definitivă.

Posibilitatea contestării rezoluţiei de clasare în faţa instanţei de contencios administrativ este rezultatul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, care a constatat că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, rezoluţia nu poate fi definitivă întrucât inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere următoarele considerente.

Instanţa de fond a respins acţiunea, ca inadmisibilă, pe motiv că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, reţinând că Legea specială nr. 317/2014 nu conţine nicio prevedere derogatorie cu privire la procedura prealabilă în cazul deciziei de clasare.

Potrivit art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, "Art. 47. (1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

(3)Rezoluţia inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-şef. Inspectorul-şef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-şef.

(4) Rezoluţia inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-şef, în scris şi motivat, acesta putând dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, una din soluţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt:

a) respingerea contestaţiei;

b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă."

Înalta Curte reţine că, prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

În considerentele deciziei sus-citate, instanţa constituţională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Curtea Constituţională a mai constatat că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare. Or, în această situaţie, textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluţia de clasare este definitivă şi, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiţie, drept fundamental consacrat atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanţă judecătorească. Dacă în primele 3 ipoteze reglementate de art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, respectiv atunci când sesizarea nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sesizării sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt, caracterul definitiv al soluţiei clasării este legitimat prin aceea că aceasta nu are un caracter irefragabil deoarece persoana interesată poate face o nouă sesizare cu respectarea condiţiilor prevăzute, aşa cum a decis instanţa de contencios constituţional în jurisprudenţa sa (a se vedea în acest sens Decizia nr. 487 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 27 ianuarie 2014), în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) se dispune asupra fondului sesizării, astfel că este absolut necesară asigurarea accesului la justiţie prin posibilitatea atacării soluţiei la instanţa judecătorească.

Deci, în cazul rezoluţiei de clasare a sesizării, deşi s-a declarat neconstituţionalitatea sintagmei "rezoluţia de clasare este definitivă", reţinându-se că partea este lipsită de accesul la o instanţă judecătorească, textul de lege nu a fost modificat şi pus în acord cu cele statuate de instanţa de control constituţional.

De asemenea, Înalta Curte mai reţine că alin. (5) al art. 47 citat anterior prevede că rezoluţia de respingere a sesizării poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Prin urmare, în raport cu cele reţinute de Curtea Constituţională în decizia amintită şi faţă de prevederile legale referitoare la rezoluţia de respingere a sesizării (care se poate da când, în urma efectuării cercetării disciplinare, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii şi în cazul căreia nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile), Înalta Curte apreciază că, şi în cazul rezoluţiei de clasare a sesizării, în forma actuală a textului legal, nu este necesară îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Instanţa are în vedere, la pronunţarea soluţiei, practica judiciară constantă a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie.

Astfel fiind, Înalta Curte, constatând temeinice criticile formulate de recurentă, va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va analiza cererea reclamantei şi va prezenta argumentele sale în sprijinul soluţiei ce va fi adoptată.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. SA împotriva Sentinţei civile nr. 1197 din 8 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - GV