Unconstitutionality exceptions to civil procedure norms barred for lack of causal link to administrative litigation outcome

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 18 octombrie 2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de recurentul-reclamant A. privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 35 din C. proc. civ., ca inadmisibilă. De asemenea, a respins şi cererea formulată de recurentului-reclamant A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 488 şi art. 489 din C. proc. civ., ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.

În motivarea recursului declarat se arată că:

"Eventuala contestare a neconstituţionalităţii acestora nu ar fi de natură a aduce folos părţilor" ca menţiune subiectivă, fără motivare juridică, a fost exprimată prin încheierea din data de 18.10.2018 prin "exces de putere" definit ca atare de către prevederile art. 2 alin. (1) lit. (n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 (mai departe Legea nr. 554/2004), deoarece nu "arătat atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor ", care este o condiţie de legalitate a unei hotărâri judecătoreşti impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. (b) din C. proc. civ., prin omisiunea cercetării în totalitate a criticii neconstituţionalităţii procedurilor impuse de către prevederilor art. 488 şi 489 din C. proc. civ., atâta timp cât procedurii de atac în materia administrativă la care lipseşte apelul pentru evocarea fondului, este echivalată abuziv cu recursul din materia dreptului civil care este limitat la motive de nelegalitate, raportate la dreptul la "un remediu efectiv" sau "o cale de atac eficientă" garantate şi recunoscute de dispoziţiile art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi dispoziţiile art. 47 par. (1) din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene şi în mod deosebit cum respectă condiţia "recursul se judecă de urgenţă" impusă de către prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prin faptul că procedurilor impuse prevederilor art. 488 şi 489 din C. proc. civ. au dus practic la tergiversarea soluţionării recursului.

În consecinţă prin prisma acestei competenţe limitate, afirmaţia subiectivă, nejustificată juridic din încheierea din data de 18.10.2018 "aceste dispoziţii procedurale sunt relevante strici din perspectiva admisibilităţii în principiu a cererii de recurs etapă parcursă de obiectul cauzei"(...) este o admitere de fapt şi de drept că prevederilor art. 488 şi 489 din C. proc. civ. au legătură cu soluţionarea cauzei, iar respingerea subiectivă "nu ar fi de natură a aduce folos al părţilor" este nelegală conform prevederilor "în orice fază a litigiului" consemnate de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât etapă este sinonim cu fază, textul menţionat din Legea nr. 49/1992 nu face nici o apreciere temporală asupra fazei litigiului, trecut, prezent sau viitor. O instanţă decide strict în numele legii şi nu în numele unui folos virtual utopic declarativ al ambelor părţi pe care nu are cum al aprecia imparţial atâta timp cât o parte l-a solicitat.

Referitor respingerea invocării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 din C. proc. civ., în cercetarea a unei alte menţiuni subiective, nejustificată juridic din încheierea din data de 18.10.2018, că nu ar exista o legătura între "textul criticai ca fiind neconstituţional şi obiectul cauzei dedus judecăţii" este nelegală atâta timp cât prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 precizează culant "oricare ar fi obiectul acestuia".

Asupra invocării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 din C. proc. civ., aşa cum s-a arătat mai sus, menţiunea subiectivă, nejustificată juridic a instanţei în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate că nu ar exista o legătură între "textul criticai ca fiind neconstituţional şi obiectul cauzei dedus judecaţii" fiind nelegală raportată la prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 care precizează "oricare ar fi obiectul acestuia" ar exista posibilitatea de a o substitui cu "nu are legătură cu soluţionarea cauzei", este obligatoriu a clarifica, adeverit de pârât prin întâmpinare, că Dosarul iniţial nr. x/35/2018 a fost disjuns nelegal de către prima instanţă fără a-şi motiva acţiunea împotriva principiului disponibilităţii, în Dosarul iniţial nr. x/35/2018 şi în prezentul Dosar nr. x/2018.

Disjungerea a fost realizată de prima instanţă împotriva prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prin care condiţia acceptării unei cereri de chemare în judecată de către o instanţă de contencios administrativ, deci a existenţei unui conflict juridic contencios administrativ este condiţionată de dovada unei plângeri prealabile, plângere pe care prima instanţă pe fond a tranşat-o de la fondul litigiului şi a rămas împreună cu solicitarea dovezilor pentru vătămarea drepturilor la Dosarul nr. x/2018. Restul, constituit din cererea de recunoaştere a drepturilor pretins vătămate, dar fără cererile dovezilor de vătămare a drepturilor şi fără plângerea prealabilă, au format Dosarul nr. x/2018. În Dosarul nr. x/2018 pe fond s-a respins cererea în baza prevederilor art. 35 din C. proc. civ. împotriva ambelor hotărâri pe fond s-a depus recurs în care s-a atacat nelegalitatea disjungerii dosarului iniţial, disjungere realizată împotriva principiului disponibilităţii a dreptului reclamantului de a determina limitele acţiunii sau ale apărării; de a determina conţinutul procesului prin stabilirea cadrului procesual în privinţa obiectului dedus judecăţii, menţionat în prevederile art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (4) şi alin. (5) şi următoarele din C. proc. civ.

Analizând încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Înalta Curte constată că înainte de a sesiza Curtea Constituţională, instanţa trebuie să analizeze dacă excepţia îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, printre acestea regăsindu-se şi condiţia ca dispoziţia din lege sau ordonanţă criticată pe motiv de neconstituţionalitate, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Analizând această condiţie de admisibilitate, instanţa motivat şi argumentat a apreciat că această condiţie nu este îndeplinită în cauză.

În acest sens, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a arătat că partea care pretinde încălcarea legii fundamentale, trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispoziţiilor normative criticate, întrucât doar în ipoteza existenţei acestei legături, neconstituţionalitatea ar determina soluţia ce urmează a fi pronunţată de instanţa de judecată.

Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii în procesul principal.

Înalta Curte constată că instanţa în mod corect a apreciat că potrivit art. 35 din C. proc. civ. "cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege".

Dispoziţiile criticate sunt relevante din perspectiva constatării existenţei sau inexistenţei unui drept, or, în speţă, se solicită constatarea existenţei unor stări de fapt, nu de drept.

Condiţia legăturii cu pricina ce se judecă nu este îndeplinită nici faţă de dispoziţiile art. 488, privind motivele de casare, şi nici faţă de cele ale art. 489, referitoare la sancţiunea nemotivării recursului, din C. proc. civ., criticate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, aşa încât nici cererea de sesizare referitoare la aceste texte de lege nu este admisibilă.

De asemenea, instanţa constată că în mod temeinic şi legal, s-a reţinut că aceste dispoziţii procedurale sunt relevante strict din perspectiva analizei admisibilităţii în principiu a cererii de recurs, etapă procesuală deja parcursă de recursul ce formează obiectul prezentei cauze, cale de atac declarată admisibilă în principiu prin încheierea din data de 14 iunie 2018.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 18 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - GV