Claimant's action to compel government indexation of military allowance inadmissible; normative act issuance beyond administrative court jurisdiction.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea adresată Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a sentinţei de declinare de competenţă nr. 1607/2015 pronunţată în dosarul x/2015 de către Tribunalul Iaşi, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României solicitând obligarea acestuia la indexarea indemnizaţiei de care beneficiază potrivit Legii nr. 309/2002, care este în cuantum de 75 de RON din anul 2009 până în 2015 în conformitate cu indicii medii ai preţului de consum.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 58 din 28 martie 2016 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 58 din 28 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs.

În motivarea recursului se arată că instanţa de fond nu a observat că principiul încălcat de intimată este cel a securităţii actului juridic, a actului normativ în speţă, care obligă autoritatea la îndeplinirea unui fapt juridic .

În aceste condiţii art. 4 din Legea 309/2002 stabileşte că: "nivelul indemnizaţiilor acordate prin prezenta lege va fi indexat anual prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de evoluţia indicelui preţurilor de consum." aspect care nu poate lăsa loc la aprecierea intimatei de a stabili momentul oportun când va adopta actul normativ conform legislaţiei în vigoare.

Recurentul consideră că premisa instanţei de fond raportată la ingerinţa puterii judecătoreşti în cea a puterii executive, este eronată de vreme ce solicitarea se referă la obligaţia de a face, impusă de un act normativ adoptat de puterea legislativă, act normativ pe care puterea executivă trebuie să-l pună în aplicare, judecătorul neavând altă misiune decât să constate încălcarea obligaţiei de către autoritate.

Este adevărat că, potrivit practicii jurisprudenţiale comunitare, statul are dreptul că de a suspenda sau suprima anumite retribuţii prin schimbări legislative, însă în speţa de faţă nu ne aflăm în această ipoteză, dat fiind faptul că în legătură cu indemnizaţiile prevăzute de Legea nr. 309/2002, autoritatea competentă nu a adoptat nicio măsură de natura unei suspendări sau încetări a indexării drepturilor stabilite de lege.

În opinia recurentului, instanţa de fond s-a aflat în eroare când a statuat că există similitudine între protecţia socială acordată de autoritatea naţională unor persoane defavorizate şi contractul social de natură salarială supus regulilor dreptului muncii, neobservând că intimata nu a adoptat vreun act normativ suspensiv sau de abrogare a art. 4 din Legea nr. 309/2002.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că potrivit Hotărârii nr. 3245 din 24.03.2003 reclamantul A. beneficiază începând cu 01.09.2002 de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 - 1961.

În conformitate cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 309/2002 nivelul indemnizaţiilor acordate prin prezenta lege va fi indexat anual prin Hotărâri de Guvern în funcţie de evoluţia indicelui preţurilor de consum.

Prin urmare, indemnizaţia reclamantului stabilită în anul 2003 urma să fie anual majorată prin Hotărâri de Guvern, însă aceasta nu a mai fost majorată de la H.G. nr. 1147/2008, motiv pentru care reclamantul a promovat prezenta acţiune.

Înalta Curte constată că prin solicitarea de obligare a Guvernul României la indexarea indemnizaţiei de care beneficiază potrivit Legii nr. 309/2002, care este în cuantum de 75 de RON din anul 2009 până în 2015 în conformitate cu indicii medii ai preţului de consum, recurentul solicită practic obligarea pârâtei la emiterea unui act administrativ cu caracter normativ, care ar fi aplicabil tuturor celor aflaţi în aceeaşi situaţie cu el, respectiv tuturor beneficiarilor drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002. Hotărârile de Guvern cu caracter normativ sunt acte care reglementează aspecte de interes general, cu aplicabilitate generală, or instanţa de contencios administrativ poate obliga pârâta doar la emiterea unui act individual, ipoteză care în speţă nu poate fi avută în vedere deoarece indexarea unei pensii speciale prin Hotărâri de Guvern nu se poate aplica doar unui singur destinatar al unei atare pensii, ci tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie.

Este evident că în cazul unui act administrativ cu caracter normativ nu se poate vorbi despre existenţa unui refuz de adoptare, activitatea de elaborare şi de adoptare a actelor administrative normative fiind exercitată de autoritatea competentă, în condiţiile în care, din însăşi procedura de adoptare, rezultă că dreptul de apreciere a fost conferit de legiuitor într-o marjă cu limite foarte largi.

În acest sens este şi practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în această materie, care a statuat faptul că o autoritate publică nu poate fi obligată la adoptarea unui act normativ cu un conţinut prestabilit.

Ţinând cont de particularităţile actelor administrative cu caracter normativ, atât în ceea ce priveşte conţinutul acestora, cât şi în ceea ce priveşte procedura de adoptare, precum şi de faptul că dreptul de apreciere asupra oportunităţii emiterii acestor acte este atributul exclusiv al autorităţii emitente, cererea recurentului de obligare a Guvernului de a adopta un act normativ cu aplicabilitate generală, aşa cum solicită inclusiv prin recursul formulat împotriva hotărârii instanţei de fond, excede competenţei instanţelor judecătoreşti care nu se pot substitui autorităţii executive, în exercitarea atribuţiilor acestora.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 58 din 28 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - GV