Admissibility of constitutional review of criminal law in annulment action against Full Bench decisions

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 2 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a amânat pronunţarea sentinţei în cauza având ca obiect acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Guvernul României şi Consiliul Superior al Magistraturii privind anularea Deciziei nr. 26/03.12.2014 şi a Deciziei nr. 19/04.06.2015 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - noul C. proc. civ.

Prin Sentinţa civilă nr. 1229 din 16.03.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei, ca neîntemeiată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Guvernul României şi Consiliul Superior al Magistraturii, a respins acţiunea faţă de pârâţii Guvernul României şi Consiliul Superior al Magistraturii pentru lipsa calităţii procesuale pasive, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. faţă de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca nefondată, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la prevederile art. 477 indice 1 C. proc. pen. art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi art. 175 alin. (2) C. pen. şi a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 132 alin. (3) C. proc. civ., în rap. de art. 20, 21 din Constituţia României.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului declarat se arată că instanţa de fond, în mod netemeinic şi nefondat a dispus respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu cele 4 excepţii de neconstituţionalitate, care au legătură cu judecarea cauzei (alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992) şi nu au fost constatate ca neconstituţionale până în prezent (alin. (3) al art. 29 din Legea nr. 47/1992).

Excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei" hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac" din C. proc. civ. art. 132 alin. (3) "Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent", deoarece este încălcată Constituţia României art. 20 "Tratatele internaţionale privind drepturile omului" şi Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului art. 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil, într-un termen rezonabil) şi art. 13 dreptul la un recurs efectiv.

Excepţia de neconstituţionalitate a art. 4771 C. proc. pen. - Legea nr. 134/2010,care nu prevede control judecătoresc asupra deciziilor pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care au calitate de acte administrative cu caracter normativ emise de o automate publică în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, fiind astfel încălcată Constituţia României art. 21 "Accesul liber la justiţie" alin. (1) "Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime" şi art. 126 alin. (6)". "Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar", Constituţia României art. 15 alin. (1) şi art. 16 alin. (2) "Nimeni nu este mai presus de lege", Legea nr. 544/2004 art. 4.

Excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "de orice natură" din cuprinsul "funcţie publică de orice natură" din Nou C. pen. art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a "exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură", întrucât încalcă Constituţia României art. 1 alin. (5) în componenţa sa privind calitatea legii şi previzibilitatea normei, precum şi principiul securităţii juridice, art. 15 alin. (1), Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici Cap. II, art. 7 "Clasificarea funcţiilor publice" şi Anexa la Legea nr. 188/1999 Statutul funcţionarilor publici: unde nu este menţionată funcţia publică de "medic" şi Legea nr. 24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative art. 36 alin. (1): "actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie".

Excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "public" din conţinutul sintagmei "funcţionar public" din art. 175 alin. (2) Nou C. pen. "De asemenea este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public (...). deoarece încalcă Constituţia României art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, precum şi principiul securităţii juridice, deoarece este evident faptul că legiuitorul a avut în vedere definirea calităţii de funcţionar şi nicidecum pe cea de funcţionar public pe care o defineşte în art. 175 alin. (1) Nou C. pen., aşa după cum şi vechi C. pen. (în vigoare până la data de 31.12.2014) art. 147 alin. (1) defineşte calitatea de "funcţionar public", iar art. 147 alin. (2) defineşte calitatea de "funcţionar".

În susţinere, recurenta prezintă situaţia de fapt precum şi susţinerile prezentate în faţa instanţei de fond.

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Înalta Curte constată că deşi recurenta a formulat recurs împotriva încheierii din 2 martie 2018, prin care instanţa de fond a amânat pronunţarea, aceasta, prin motivele de recurs formulate critică de fapt Sentinţa civilă nr. 1229 din 16 martie 2018.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată în abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin cererea de chemare în judecată iniţială, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Guvernul României şi Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Deciziei nr. 26/03.12.2014 şi a Deciziei nr. 19/04.06.2015 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care i-au vătămat interesele.

Înalta Curte constată că înainte de a sesiza Curtea Constituţională, instanţa trebuia să analizeze dacă excepţia îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, printre acestea regăsindu-se şi condiţia ca dispoziţia din lege sau ordonanţă criticată pe motiv de neconstituţionalitate, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Analizând această condiţie de admisibilitate, instanţa de fond motivat şi argumentat a apreciat că această condiţie nu este îndeplinită în cauză.

În acest sens, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a arătat că partea care pretinde încălcarea legii fundamentale, trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispoziţiilor normative criticate, întrucât doar în ipoteza existenţei acestei legături, neconstituţionalitatea ar determina soluţia ce urmează a fi pronunţată de instanţa de judecată.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă se referă la faptul că în mod greşit s-a reţinut că soluţionarea cauzei nu depinde de modul de soluţionare a excepţiei, sens în care aceasta a reluat toate argumentele de neconstituţionalitate pe care le-a precizat în cererea depusă la data de 27.04.2017.

Excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4771 C. proc. pen., art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi art. 175 alin. (2) C. pen. a fost invocată în contextul formulării de către recurentă, prin intermediul unei acţiuni în contencios administrativ, a unei cereri de anulare a Deciziei nr. 26/03.12.2014 şi a Deciziei nr. 19/04.06.2015, ambele pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin cererea de chemare în judecată, recurenta a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii să sesizeze Curtea Constituţională a României potrivit art. 146 lit. e) din Constituţia României în vederea soluţionării conflictului juridic de natură constituţională survenit între Guvernul României care a emis O.U.G. nr. 2/2014 şi Parlamentul României care a emis Legea nr. 132/2014 prin care a fost aprobată O.U.G. nr. 2/2014 şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a pronunţat deciziile anterior menţionate.

În acest context, în mod corect instanţa de fond a constatat că dispoziţiile penale şi de procedură penală anterior menţionate nu au legătură cu soluţionarea cauzei administrative, astfel încât a respins în mod corect cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4771 C. proc. pen., art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi art. 175 alin. (2) C. pen.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 2 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia-a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - GV